Lumea lui Alexandru

Despre viaţă, oameni, natură, flori, animale, locuri şi lucruri


Citate favorite (111)

Tamara-Buciuceanu_GFTamara Buciuceanu

(n. 1929 – d.15 octombrie 2019)

A fost una dintre cele mai apreciate actrițe române de teatru, film și televiziune.

* * * * *

„Tot ce este făcut şi prefăcut se simte”.

„Tot ce am făcut, am făcut cu dăruire şi cu dragoste pentru meserie, pentru că fără asta nu se poate”.

„Cel mai mare lucru pe care am vrut să-l înscriu în viaţa mea a fost să fiu generoasă cu toţi oamenii pe care i-am intâlnit şi mai mult cu cei cu care am jucat”.

„Sunt actriţa care vine la cabină cu două ore mai devreme pentru că aşa m-am obişnuit. Când joc, vreau şi simt nevoia să am bucuria serii. Joc cu plăcere pentru cel care a plătit şi a venit să mă vadă”.

„Într-adevăr, dacă rămâne actorul cu mulţumire este atunci când este aplaudat. Este mulţumirea că i-a plăcut publicului. Şi mai mare mulţumire este când vezi că o sală întreagă se ridică în picioare, la sfârşit, aplaudă câteva minute în şir şi te tot invită la rampă. Într-adevăr, actorul simte cel mai bine acest lucru şi-i place cel mai mult. Este o răsplată a muncii lui”.

„Pentru mine însă cuvântul vedetă nu există. Prea mult s-a folosit la televizor şi mie mi se pare totuşi că el are o altă semnificaţie”.

„Pentru mine există artist bun şi artist mai puţin bun”.

tamara-buciuceanu-in-liceenii

În filmul „Liceenii”, interprtând celebrul rol al Profesoarei Isoscel.

* * * * *

Citate favorite – o idee frumoasă pe blogul doamnei Zinaida. O invitație la lectură.



23 de răspunsuri la „Citate favorite (111)”

  1. Mie imi era si imi va fi mereu draga! Un om minunat! 🙂
    Multumesc pentru amintire si pentru colectia aceasta de ganduri deosebite. Siimple, si profunde.
    O saptamana minunata 🙂

    Apreciat de 1 persoană

    1. # Sărut mâna, dragă Rux. Frumos ai zis despre această mare artistă: un om minunat! Un adevărat reper moral pentru lumea artistilor, dar și a spectatorilor.
      Numai bine și zile frumoase! 🙂

      Apreciază

  2. Excelentă și surprinzător de plăcută este alegerea persoanei ale cărei citate să ni le împărtășești! Tamara Buciuceanu-Botez ne-a lăsat o moștenire bogată și foarte apreciată de noi toți, cu roluri impecabile și de neuitat. La care se adaugă, după cum se vede, o atitudine de om modest, fără aere de vedetă, ci cu dăruire maximă pentru meserie și public. Să-i fie memoria veșnică!
    Mulțumesc și îți transmit urări pentru tot ce poate fi mai bun și frumos, dragă Alex! 🙂

    Apreciat de 2 persoane

    1. # Salutare, dragă Petru. Mă bucur pentru aprecierea dumitale. Am vrut să aduc aici un mic omagiu pentru această mare actrițăa scenei românești, după plecarea sa la cele veșnice. Încă o „stea” ce s-a înălțat la ceruri, după ce ne-a lăsat o moștenire spirituală deosebită.Da, să-i fie veșnică pomenirea!
      Numai bine îți doresc și eu și zile frumoase! 🙂

      Apreciat de 1 persoană

  3. Frumoase ganduri si simtiri ale Tamarei, ai cules. Multumim. Dumnezeu s-o ierte. O saptamana buna sa ai!

    Apreciat de 2 persoane

    1. # Sărut mâna, dragă Ina. Dumnezeu să o odihnească pe doamna Tamara Buciuceanu!
      Numai bine și din partea mea.

      Apreciat de 1 persoană

  4. O Doamnă! Din toate punctele de vedere. Și-ntotdeauna modestă, deși un munte de talent!

    Apreciat de 1 persoană

    1. # Într-adevăr, un ”munte de talent”! Nu știu cine ar putea să o interpreteze mai bine, vreodată, pe Coana Chirița, cum o făcea doamna Tamara.
      Toate cele bune!

      Apreciat de 1 persoană

  5. O actriță adevărată și un om de ispravă. Dumnezeu s-o odihnească!

    S-au dus unul după altul marii noștri actori și n-au prea lăsat urmași pe măsura lor…

    Săptămână bună, Alex!

    Apreciat de 2 persoane

    1. # Sărut mâna, doamna Zina. Câtă dreptate aveți că s-au dus, unul câte unul, marii noștri actori din generația de aur. Suntem privilegiați pentru moștenirea de suflet pe care ne-au lăsat-o. Cine va putea interpreta mai bine decât doamna Tamara pe legendara „coana Chirița”? Parcă a fost scris pentru dânsa acest rol!
      Numai bine vă doresc și eu!

      Apreciat de 1 persoană

  6. A fost de o modestie rară. De suflet alegerea ta, Alex! Mulţumim!

    Apreciat de 1 persoană

    1. # Sărut mâna, dragă Potecuță. Așa este, a fost un mare artist, dar și un om modest, fără ifose de vedetă. Și tocmai pentru aceasta o apreciem și mai mult.
      Numai bine, cu drag!

      Apreciat de 1 persoană

  7. O actrita nemaipomenita, din punctul meu de vedere, si un om bun, tonic. 🙂
    Ai facut o excelenta alegere amintind aici de ea. Toata aprecierea! 🙂
    Saptamana minunata iti doresc, Alex draga!

    Apreciat de 2 persoane

    1. # Mulțumesc din suflet, dragă Diana, pentru aprecierile tale.M-am gândit că această artistă minunată merită omagiul nostru, acum că a plecat spre „scena Cerului”.
      Numai bine și zile cât mai frumoase! 🙂

      Apreciază

  8. Multumesc pentru aceasta postare, draga Alex!
    O actrita de exceptie! Un suflet care sper sa devina un veghetor pentru noi!

    O saptamana frumoasa sa ai!

    Apreciat de 1 persoană

    1. # Sărut mâna, dragă Suzana. Mă bucur că ți-a plăcut această alegere. Un modest omagiu, pentru această mare artistă! Ce frumos ai numit-o: „un suflet veghetor”….
      Toate cele bune și zile cu bucuri!

      Apreciază

  9. A jucat mereu foarte natural, deci credibil.
    Odihneasca-se in pace!

    Apreciat de 2 persoane

    1. # Ziua bună! Așa este, a fost atât de naturală, de… autentică. Dumnezeu să o odihnească în pace!

      Apreciază

  10. Dumnezeu să o odihnească în PACE ! 🙂

    Apreciat de 1 persoană

    1. # Dumnezeu să o odihnească!

      Apreciază

  11. O actrita geniala si o mare cantareata de opereta…

    Apreciază

Lasă un comentariu