Citate favorite (117)

N.Tesla.jpgNikola Tesla (n.1856 – d.7 ianuarie 1943)

Inventator american de origine sârbă, fizician, inginer, este considerat ca fiind unul dintre cei mai importanți oameni de știință de la sfârșitului secolului XIX și începutului secolului al XX-lea și fondatorul industriei electrice. Persoană vizionară, a prevăzut multe dintre invențiile uimitoare din zilele noastre. Despre teoriile și invențiile sale fascinante, citiți aici.

* * * * *

„Pacea nu poate veni decât ca o consecinţă a iluminării umanităţii”.

„Dacă ura voastră ar putea fi transformată în curent electric, ar ilumina întreaga lume”.

„Dintre toate lucrurile, mie îmi plac cel mai mult cărţile”.

„Individul este efemer, rasele şi naţiunile vin şi se duc, dar umanitatea rămâne”.

„În secolul XXI, robotul va prelua locul pe care îl ocupau sclavii în cadrul civilizaţiilor antice”.

„Calităţile şi defectele noastre sunt inseparabile, precum materia şi energia. Când acestea se separă, omul nu mai există”.

„Răspândirea civilizaţiei poate fi asemănată cu un foc: la început o scânteie slabă, apoi, o flacără ce pâlpâie, urmată de un incendiu puternic ce creşte continuu în viteză şi forţă”.

„Fiecare fiinţă vie este un motor cuplat la maşinăria universului. Deşi aparent afectate doar de mediul înconjurător, sfera influenţelor externe se întinde pe o distanţă infinită”.

„Invenţia este cel mai important produs al minţii creative a omului. Scopul său final este stăpânirea completă a minţii asupra lumii materiale, valorificarea forţelor naturii pentru satisfacerea necesităţilor umane”.

„Fiinţa umană este un automat cu autopropulsie totalmente sub controlul influenţelor externe. Deşi pare a avea voinţă proprie şi predeterminare, acţiunile sale nu sunt guvernate din interior, ci din exterior. El este ca o plută aruncată de valurile unei mări turbulente”.

„Când comunicaţia fără fir va fi aplicată pe scară largă, pământul va fi transformat într-un creier uriaş, capabil să răspundă în oricare colţ al său”.

„Când ştiinţa va începe studiul fenomenelor ne-fizice, în zece ani va progresa mai mult decât în toate secolele trecute ale existenţei sale”.

„Nu ştiu cum este să te simţi cel mai inteligent om din lume – întrebaţi-l pe Nikola Tesla!” (Albert Einstein).

Tesla

Citate favorite – o idee frumoasă pe blogul doamnei Zinaida. O invitație la lectură.

The URI to TrackBack this entry is: https://alexandrone.wordpress.com/2020/01/07/citate-favorite-117/trackback/

RSS feed for comments on this post.

13 comentariiLasă un comentariu

  1. Ce faina alegeri. M-a surprins cu „Dintre toate lucrurile, mie îmi plac cel mai mult cărţile”.

    „Individul este efemer, rasele şi naţiunile vin şi se duc, dar umanitatea rămâne”, privindu-l că pe un inginer pragmatic. Plăcut. 🙂 Numai bine!

    Apreciat de 1 persoană

    • # Sărut mâna, dragă Ina. Mă bucur mult că ți-a plăcut alegerea mea. Tesla rămâne un om deosebit în istoria omenirii.
      Numai bine și ție și o zi minunată! 🙂

      Apreciat de 1 persoană

  2. „Fiinta umana ca o pluta aruncata de valurile unei mari turbulente” 🙂
    Ar fi fost azi, cred, ca pestele in apa Nikola Tesla. 🙂 Ce minte a putut sa aiba!
    Multumesc pentru lectura. 🙂
    Zile senine iti doresc, Alex draga! 🙂

    Apreciat de 1 persoană

    • # Sărut mâna, dragă Diana. Mă bucur că ți-au plăcut citatele marelui Tesla. Și eu mă gândeam: ce-ar fi fost să fi trăit în vremurile noastre. El sau… Einstein? Important este că fiecare dintre aceste minți luminate, a lăsat o urmă puternică a trecerii prin această viață. Îi pomenim cu admirație!
      Numai bine și zile frumoase! 🙂

      Apreciază

  3. Strălucirea minții lui lui Nikola Tesla răzbate fără doar și poate și din perlele gândirii pe care ni le-a lăsat ca moștenire, ba chiar și din aprecierea marelui Einstein. Iar interpretarea ființei umane mi se pare foarte realistă: „Calităţile şi defectele noastre sunt inseparabile, precum materia şi energia. Când acestea se separă, omul nu mai există”.
    Mulțumiri pentru inspirata alegere, dragă Alex! Cu gânduri bune și urări de mare calibru! 🙂

    Apreciat de 1 persoană

    • # Ziua bună, dragă Petru! Îmi pare tare bine că ți-a plăcut alegerea de săptămâna asta. Un om precum Tesla, merită toată admirația noastră. Nu doar inventator, ci și un om al spiritului, un bun cunoscător al naturii umane.
      Îți întorc cu bucurie salutările prietenești. O zi minunată! 🙂

      Apreciat de 1 persoană

  4. La Multi Ani, draga Alex! Oricate postari despre acest om as citi, tot nu ajunge. Mostenirea lui mi se pare nepretuita, desi nu stiu in ce masura se incearca aplicarea tuturor ideilor despre care a vorbit.
    Numai bine si frumos in acest an nou, cu bucurii, sanatate, impliniri! 🙂

    Apreciat de 1 persoană

    • # Sărut mâna și La mulți ani, dragă Suzana! Mă bucur că ți-a plăcut alegerea mea de săptpmâna aceasta. Am vrut să ne amintim de acest om cu adevărat deosebit, care chiar a lăsat lumii o moștenire științifică remarcabilă.
      Mulțumesc din suflet pentru urări. Îți doresc și eu un an nou cu sănătate, plin de bucurii și satisfacții! 🙂

      Apreciază

  5. Citindu-le pe toate, ultimul, al lui Einstein, mi se pare şi mie extrem de potrivit.
    Să ai o zi bună, Alex!

    Apreciat de 1 persoană

    • # Sărut mâna, dragă Potecuță! Ai dreptate, când vezi o asemenea apreciere de la un geniu precum Einstein, nu ne rămâne decât să ridicăm pălăria cu respect și admirație!
      Toate cele bune și zile minunate! 🙂

      Apreciat de 1 persoană

  6. Uimitoare gândurile acestui mare inventator! Mi s-a părut extraordinar ce a spus Einstein despre el. Mulțumesc și felicitări pentru alegerea foarte inspirată!

    Zi frumoasă, Alex!

    Apreciat de 1 persoană

    • # Sărut mâna, doamna Zina! Am vrut să amintesc pe această cale despre acest mare om de știință. Iar rubrica dvs. este un prilej extraordinar să ne mai amintim de oamenii de seamă și de înțelepciunea lor. Vă mulțumesc pentru gândurile bune. Să aveți numai zile frumoase! 🙂

      Apreciat de 1 persoană

  7. Un geniu… Unii zic ca ar fi fost aroman… 🙂

    Apreciază


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: