Citate favorite (120)

Florin_Piersic

Florin Piersic (n. 27 ianuarie 1936)

Unul dintre cei mai iubiți și admirați actori români.

* * * * *

„Adevărul este că teatrul de calitate are o putere aparte de a influenţa existenţe, de a schim­ba atitudini în faţa vieţii”.

„Este mai uşor să îi laşi pe alţii să ia decizii în locul tău, după care să spui că ei sunt de vină”.

„Sportul meu preferat este viaţa. Şi mă antrenez în fiecare zi pentru ea”.

„O femeie frumoasă poartă cu ea aroganţa supremă”.

„Respir fiecare vers sau cuvânt al iubirii”.

„Dramele ne rămân fiindcă suntem bătrâni şi trăim din ele”.

„Asta mă face fericit: să ştiu că am lăsat ceva în urmă”.

„Cântă frumos cocoşul, dar ouăle tot găina le face”.

„Nu luăm cu noi nicio avuţie. Ceea ce ne rămâne moştenire este numai ceea ce am dat”.

„Femei sunt multe, nevestele sunt rare”.

„Toată lumea spune că vorbesc mult, dar vorbesc pentru că am ce spune”.

„Tineretul de acum nici nu-i cunoaşte pe marii actori ai României. Ştiu doar cine mai omoară, cine mai fură. Pentru că România e bolnavă…”

„Eu cred că suntem făcuţi din iubire, trăim pentru a primi şi a dărui iubire. Fără iubire, fără dragoste ar fi pustiu în lume. Dragostea poate să umfle pânzele speranţei, dar singură nu poate niciodată să ducă corabia la mal”.

Piersic F.

Citate favorite – o idee frumoasă pe blogul doamnei Zinaida. O invitație la lectură.

The URI to TrackBack this entry is: https://alexandrone.wordpress.com/2020/01/28/citate-favorite-120/trackback/

RSS feed for comments on this post.

16 comentariiLasă un comentariu

  1. Toată viața l-am admirat pe ardeleanul nostru frumos, talentat și tare sfătos! Cu atât mai mare-i bucuria mea să-i găsesc aici câteva din gânduri, întrupate în cugetări atât de înțelepte. Cum ar fi: „Tineretul de acum nici nu-i cunoaşte pe marii actori ai României. Ştiu doar cine mai omoară, cine mai fură. Pentru că România e bolnavă…” Trist și adevărat, dar e bine de repetat pentru a fi tratată boala.
    Mii de mulțumiri și urări pentru o zi cu bune, dragă Alex! 🙂

    Apreciat de 1 persoană

    • # Ziua bună, dragă Petru! Mă bucur că ți-a plăcut alegerea mea. Cand am văzut pe „calendarul zilei” că este aniversarea marelui actor Florin Piersic, mi-am zis că musai trebuie să pun aici ceva despre dânsul. Un mare artist și un povestitor neîntrecut. Eu unul nu mă satur să îl ascult atunci când povestește pe la tv despre alți oameni de seamă din lumea teatrului și a filmului. Apoi… modul cum recită poezii… este fabulos! Să ne bucurăm de talentul acestui om deosebit, cât îl mai avem printre noi. Cu astfel de oameni de valoare se poate vindeca… „România bolnavă”!
      Toate cele bune îți doresc și eu și zile minunate! 🙂

      Apreciat de 1 persoană

  2. Multumesc pentru aceasta colectie minunata, a unui actor cu adevarat remarcabil! Si nu trebuie sa uitam ca „Nu luăm cu noi nicio avuţie. Ceea ce ne rămâne moştenire este numai ceea ce am dat”.
    O saptamana minunata, draga Alex! 🙂

    Apreciat de 1 persoană

    • # Cu adevărat un om remarcabil! Și care lasă în urma sa o „moștenire” de suflet impresionantă. Un om minunat și atât de generos cu cei pe care i-a iubit cela mai mult: publicul!
      Zile frumoase îți doresc și eu, dragă Suzana! 🙂

      Apreciază

  3. Il stiam din filme, dar dupa ce l-am vazut (doar o singura data) din sala jucand teatru l-am privit cu mai mult interes si in filme…
    Multumesc pentru aceasta surpriza!

    Apreciat de 1 persoană

    • # Cu multă plăcere! Îl admir încă din copilărie și nu aș fi putut să trec peste ziua sa aniversară, fără să amintesc măcar puțin din cuvintele sale minunate, care merg la sufletul omului.
      Toate cele bune și zile frumoase! 🙂

      Apreciază

  4. Să fie sănătos și să mai aibă mulți ani de trăit!
    M-am oprit și eu asupra aceluiași citat ca și Petru Racolța. „Tineretul de acum nici nu-i cunoaşte pe marii actori ai României. Ştiu doar cine mai omoară, cine mai fură. Pentru că România e bolnavă…”
    Cum să le faci cunoștință cu marii noștri actori?… Televiziunile dau rar filme românești și nu dintre cele mari. (Și oricum, multor tineri tot ce e românesc le pute…) O retrospectivă a teatrului românesc n-am văzut să fie pe undeva. În presă, pe bloguri, iar nu am prea văzut, excepțile sunt rare.
    Ce ar fi de făcut?

    Numai bine!

    Apreciat de 1 persoană

    • # Sărut mâna, doamna Zina! Să-l țină Dumnezeu sănătos încă mulți ani! Aveți mare dreptate: prea puțin sut promovate și difuzate în mass-media creațiile românești și artiștii români. Auzim pe la știri sau pe net despre filme premiate la marile festivaluri internaționale, dar… nu am văzut niciunul pe la tv. Săli de cinema nu prea mai sunt, ca să mergem la un film și acolo unde sunt… cine dă filme românești? Generațiile tinere sunt atât de necunoscătoare în privința marilor valori artistice naționale și e păcat… Și câte instituții de „cultură” avem… numai că nu se prea vede promovarea valorilor culturale.
      Vă doresc numai bine și zile frumoase! 🙂

      Apreciat de 1 persoană

  5. Un mare actor, am crescut cu Margelatul si alte roluri ale lui.
    ”Adevărul este că teatrul de calitate are o putere aparte de a influenţa existenţe, de a schim­ba atitudini în faţa vieţii”. Mi-a placut acest citat.
    Multumesc! O saptamana buna!

    Apreciat de 1 persoană

    • # Sărut mâna, dragă Ina! Ai dreptate, filmele cu Mărgelatu erau în topul preferințelor pentru copiii generațiilor noastre. Un adevărat erou în slujba binelui. Iar teatrul și filmele de calitate cu adevărat au o putere mare asupra oamenilor, schimbând atitudini în fața vieții. Promotorii oficiali ai culturii trebuie să înțeleagă primii acest adevăr.
      Toate cele bune și zile minunate! 🙂

      Apreciat de 1 persoană

  6. Foarte talentat, unul dintre cei mai mari…

    Apreciat de 1 persoană

  7. Ce frumoase sunt toate! Şi câte ne-a oferit el prin talentul lui!

    Apreciat de 1 persoană

    • # Și sperăm să ne mai ofere! Să-l țină Dumnezeu sănătos!
      Mă bucur că ți-au plăcut. Numai bine și zile frumoase, dragă Potecuță! 🙂

      Apreciat de 1 persoană

  8. Un actor și un om drag nu numai ardelenilor, ci tuturor românilor pentru că el ne aparține tuturor!

    Apreciat de 1 persoană

    • # Sărut mâna! Așa este, un artist minunat, iubit de toți românii. Să-l țină Dumnezeu sănătos și să ne mai bucure și de-acum încolo cu talentul său deosebit. 🙂
      Numai bine!

      Apreciat de 1 persoană


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: