Cu ani în urmă, vă scriam aici despre Lulu. Un câine deosebit, un adevărat luptător cu provocările vieții, un exemplu de tenacitate și curaj. Și un prieten minunat pentru membrii familiei lui. Astăzi am aflat că bravul de Lulu a plecat din această lume, după ce și-a îndeplinit din plin datoria sa de apărător de nădejde și prieten al oamenilor dragi. După ani de zile, când fac parte efectiv din viața noastră, momentul despărțirii de aceste suflete dragi este greu, căci au reușit să se lipească de inima celor care i-au primit cu drag în viața lor. Am să pun aici cuvintele Manuelei – prietena lui Lulu (nu cred că se potrivește cuvântul „stăpân”). Gânduri atât de emoționante, care te fac să lăcrimezi, chiar dacă nu l-ai văzut niciodată pe Lulu…
„Cand mai aud prin jur faimoasele cuvinte: “e doar un câine” mi se activează toți vulcanii din lumea asta …. pentru ca pentru mine ai fost un suflet si o inima care m-a învățat ce este demnitatea, cum trebuie sa fii mereu cu capul in sus si cum trebuie sa ai mereu curaj sa înfrunți dificultățile si obstacolele vieții. Atâta demnitate ai avut in tine încât niciodată nu te-ai lăsat luat in brațe si compătimit pentru ca aveai doar 3 lăbuțe, ne-ai schimbat viata in bine, ne-ai arătat cum trebuie trăită fiecare clipa, plină de aventura si plină de bucurie, acum dormi liniștit, ți-ai recuperat in sfârșit lăbuța pierdută in acel stupid accident, acum 14 ani, acum poți alerga liniștit după pisici si vrăbii, poți sări si mai repede pe masa, ca sa ajungi la pulpa de pui abia scoasă din cuptor si nu sa o furi si sa scapi …. ci sa o mănânci liniștit la masa …. poți sa corectezi lucrările copiilor având lângă tine cafeaua si un dop de pix pentru ronțăit…. poți sa dormi in minusculul spațiu dintre salteaua patului si structura lui , cu elasticul de par între dinti , sa sforăi liniștit si sa mai si vorbești din cand in cand … poți sa alergi după mașina vecinului si să-i musti cauciucul …. sa alergi repede la geamul din bucatarie, sa sari pe colțar si sa te uiți in jos de la etaj, cand auzi mașina mea ca se oprește in fata blocului … poți sa te sui liniștit la volan si cu geamul dat in jos sa scoți capul afara si sa râzi cu limba scoasă pana la cot !… poți in sfârșit sa te îmbrățișezi cu tata, il adorai atât de mult si era singurul care putea sa îți faca baie, aveai ochi numai pentru el … poți sa vii repede repede de afara si sa o iei la goana spre baie si sa sari in cada sa te spăl pe lăbuțe pentru ca așa făceai mereu …. intrai “încaltat” si lăsai urme peste tot… bombaneam dar nu te opreai … poți sa mănânci cu atâta zgomot ciorbița plină de legume pana cand cureți farfuria si lucește …. poți sa dai inspirație la oameni si sa scrie despre tine așa cum a facut deja un [vecin de cartier] care te vedea mereu la plimbare cu mama …. mama pe care ai vindecat-o si nu mai lua pastile pentru durere de oase pentru ca tu dormeai pe piciorul ei, sub plapuma, ascuns de tot de nici botul nu ți se vedea… poți sa fii liniștit ca nu o sa mai auzi vreun anunț la radio sau tv ca te-ai pierdut … poți sa mănânci cu sora mea împărțind la 2 un pateu cald cu brânza …. poți sa ne împingi jos din pat ca sa îți faci spațiu sa dormi…. sau poți sa te uiți la mama si să-i spui din privire ca perna ta e strâmba si nu poți sa dormi bine … poți sa iubești si sa fii iubit de toți pe care ii vei cunoaște acolo SUS… POȚI … pentru ca TU EȘTI LULU ! FRUMUSEȚEA MEA DIVINA ! La revedere LULU NOSTRU!”
Lulu (09-12-2003 ~ 17-09-2018).
Miercurea fără cuvinte” a început 
Ioan Alexandru (m. 16 septembrie 2000) – poet, eseist și publicist român.
Miercurea fără cuvinte” a început 
În imediata apropiere a orașului Sibiu, se găsește un loc foarte interesant, pe care vi-l recomand să-l vizitați, când ajungeți prin zonă, mai ales dacă este vară și vreți să vă răcoriți. Cum noi am ajuns pe la Sibiu în plină arșiță a verii, recomandarea de a ne răcori la Ocna Sibiului ni s-a părut foarte tentantă și nu am regretat deloc. Am ajuns repede acolo și am descoperit încântați că avem de ales dintre multe lacuri cu apă sărată, unde oamenii se bălăceau cu o vădită plăcere. Punctul de atracție maximă era însă lacul cu nămol – loc care a amuzat-o cel mai tare pe Sara, când am intrat și ne-am înămolit ca niște purcei! 😀 Numai că oamenii nu intrau acolo de dragul distracției, ci pentru calitățile incontestabile ale nămolului, pentru tot felul de afecțiuni reumatice și nu numai. Când am ieșit afară, la soare, nămolul a început să se usuce și să ne strângă pielea. În apropiere erau amenajate dușuri cu apă rece și caldă, căci nămolul nu se dădea dus de pe noi așa de ușor. După ce ne-am curățat bine de „aroma de coteț” (cum a zis Sara), am intrat într-unul din lacurile cu apă sărată din apropiere. O apă minunată, teribil de sărată, dar care ne-a dat o stare de relaxare deosebită. Cel mai fain a fost că puteam în voie, fără prea mari talente la înot. Cu adevărat un loc plăcut pentru relaxare, într-o zi de vară. Și, am uitat să vă spun, era foarte multă lume! La ora prânzului, când am făcut eu pozele, cei mai mulți se duseseră la masă.
Centrul atracției la Ocna Sibiului – lacul cu nămol! 🙂
Locuri de relaxare… la alegere!
Dacă ar fi fost mai aproape de casă… am fi dat o fugă chiar acum pentru o baie! 🙂
Un dâmb de sare!
Și o vale plină de sare, după ce apa s-a evaporat!
Miercurea fără cuvinte” a început 
Miercurea fără cuvinte” a început 
Sunt locuri pe lumea asta care ni se lipesc de suflet, locuri dragi, de care ne leagă amintiri frumoase, clipe dragi sau ani din viață pe care i-am petrecut acolo. Și chiar dacă viața ne-a dus de-a lungul anilor pe alte meleaguri, de câte ori revenim în aceste locuri dragi, o facem cu bucurie în suflet. Le regăsim cu emoție și…. parcă ne regăsim pe noi înșine, așa cum eram când am pășit pentru prima oară pe acolo.
Interiorul superb al Catedralei Ortodoxe din Sibiu (cea din prima fotografie).
Vechea clădire a Poștei, care are pe frontispiciu un ceas solar!
Strada Samuel von Bruckenthal, care dă în Piața Mare a orașului.
Colegiul Național Bruckenthal – una dintre cele mai presitigioase școli sibiene.
Impresionanta Catedrală lutherană din Sibiu – un adevărat simbol al acestui oraș. Se lucrează intens la restaurarea acestui edificiu vechi de sute de ani.
Arhitectură sibiană. Și celebrele „ferestre – ochi” din acoperiș, specifice Sibiului.
Piața Mare din Sibiu, un loc deosebit, mereu plin de turiști și trecători.
Muzeul de artă Bruckenthal (în mijlocul fotografiei), renumit pentru capodoperele pe care le adăpostește și clădirea Primăriei orașului Sibiu (în drepta).
Locuri de relaxare în Piața Mare.
Strada Cetății cu celebrele ei turnuri de fortificație ale vechii cetăți.
Turnul Sfatului – un alt simbol al Sibiului, construit în secolul al XIII-lea.
Vestitul „Pod al minciunilor”, care lega orașul „de sus” de orașul „de jos”. De numele lui se leagă o sumedenie de 
Piața Mică din Sibiu, situată chiar în vecinătatea Pieței Mari. Vedere de pe Podul minciunilor.
Străduță din vechiul Sibiu.
Popas răcoritor în Parcul „Sub arini” – un parc superb, cu copaci falnici.
Miercurea fără cuvinte” a început 
Miercurea fără cuvinte” a început 
