Miercurea fără cuvinte (CCCXV)

„Orătăniile” din oraș! 🙂

WP_20170524_17_31_36_Pro

WP_20170524_14_30_08_Pro

WP_20170524_14_30_20_Pro

WP_20170524_16_37_27_Pro

WP_20170524_17_11_31_Pro

WP_20170524_18_14_34_Pro

WP_20170524_18_32_54_Pro

WP_20170524_18_52_24_Pro„Miercurea fără cuvinte” a început la Carmen și continuă aici, pe pagina lui Călin.

Happy WW! 🙂

Arici pogonici

Aţi văzut vreodată un arici? Este tare simpatic şi, în ciuda „pădurii de ţepi” din spatele său, îţi vine să-l…mângâi. Numai că…el chiar înţeapă! 🙂 Este şi foarte temător când vede curioşi prin preajma sa. Cu ce să se apere şi el? Cu ţepii din spinare!

Am avut ocazia să fotografiez un arici, culmea! în mijlocul unui oraş mare, la Constanţa. Era vară, era noapte şi afară era tot cald după o zi caniculară. Într-un tufiş din apropiere, tot foşnea ceva prin iarbă. Curiozitatea m-a împins să văd ce e. Când l-am văzut pe Aricică, m-am bucurat de o aşa prezenţă inedită. L-am mângâiat puţin pe spinarea ţepoasă şi m-am bucurat că nu s-a făcut ghem. Poate că se obişnuise cu oamenii!? M-am bucurat că am putut să-i fac o poză în care am putut să-l surprind în toată „măreţia” lui. Nu-i aşa că este tare drăgălaş? Citeam într-o revistă că uneori se apropie de casele oamenilor şi, dacă au parte de puţină mâncărică şi linişte, rămân acolo şi nu se mai feresc atât de tare de oameni. Cum o fi să ai o grădină cu…arici? 😀

Mi-am amintit de revista care mi-a încântat copilăria. Se numea…”Arici pogonici„. Vă mai amintiţi de ea?

Prieteni

Sunt sufletele de lângă noi. Prieteni cu suflet cald, cu inima mereu aproape, dăruindu-ne clipe de adevărată bucurie. De multe ori mai.. umani decât oamenii, mai sinceri, mai devotaţi, mai iertători, mai apropiaţi de sufletul nostru, prietenii necuvântători ne sunt dăruiţi de Cel de Sus pentru a ne face viaţa mai frumoasă, mai bogată, mai plină… Să ne mai mirăm că tocmai de la aceste făpturi ale Domnului învăţăm adesea să fim mai…oameni? Că ne dau lecţii nouă, oamenilor, lăsaţi de Creator să conducem lumea cu înţelepciune? Ceea ce…nu prea reuşim…Deşi tare ne mai împăunăm cu (ne)priceperea noastră, în faţa celor mai „neînsemnaţi” decât noi.

Am scris aici de mai multe ori despre animăluţele la care ţin atât de mult. Fiinţe dragi, suflete calde. Când vezi cum te privesc în ochi, cum te urmăresc cu privirea, cum te cunosc de bine, cum te iubesc din toată inimioara lor, şi-ar face orice ca să te bucure, să îţi arate toată dăruirea lor….nu poţi să nu le dăruieşti, la rândul tău, iubire. Şi-i laşi să ţi se lipească de suflet şi rămân acolo pentru totdeauna.

Prieteni dragi…

Dac-ar putea să vorbească….uitaţi ce ne-ar spune!

„Brunetul” din prima poză este Zorro (fain căţel!), iar blănosul de mai sus este Tigruţ! Nu prea ştie să zâmbească în poze, dar e un mare jucăuş!

Pufa şi Lulu, pe vremea când „copilăreau” prin ogradă! Astăzi…sunt dulăi pe cinste! Dar la fel de puşi pe joacă şi taaare iubitori. Nu uită că au fost adoptaţi… de pe stradă! Acum sunt membri deplin ai „familiei”.  🙂

Îmbrăţişare…

Broscuţa

Într-o dimineaţă am găsit o broscuţă mică, nu ştiu cum căzută într-o găleată goală. Cine ştie ce curiozitate o fi împins-o acolo! Înainte de a o elibera, am admirat-o puţin. Stătea nemişcată, nici măcar ochişorii nu-i clipeau, dar puteam să văd,  prin „camuflajul” pielii, o respiraţie rapidă, semn al unei temeri mari, la vederea „uriaşului” atât de curios faţă de o biată broscuţă.

Am lăsat uşor găleata într-o parte, iar broscuţa a ţopăit voioasă spre …libertate!

Published in: on 16/09/2010 at 10:48 pm  Comments (2)  
Tags: , , ,

Răţuşte

Printre multele orătănii din ogradă, în această vară, au înmulţit numărul membrilor familiei de necuvântătoare şi nişte răţuşte simpatice. Ghemotoace mici de puf galben cu pete negre, cu ochişori vioi şi cioculeţe late, cu mersul lor legănat… sunt atât de drăgălaşe, încât nu poţi să nu le alinţi, măcar cu privirea! Fie că sunt pui de găină sau boboci de gâscă sau de raţă, toate aceste făpturi atât de mici sunt o încântare. Să vezi cum viaţa îşi duce mai departe cursul său firesc, an de an, după legi nescrise, sădite în întreaga natură de Marele Ziditor… E o minune!

M-am aplecat spre micile răţuşte, cu drag şi curiozitate, dar mama-răţuşcă s-a aşezat în faţa lor ca un vajnic apărător, măcănind cu putere, cu intenţia clară de a mă intimida. Ghemotoacele de puf s-au ascuns imediat în spatele aripilor materne protectoare! M-am mulţumit să le pozez şi să le las în liniştea lor familială.

„- Pe aici nu se trece!”

După ce au mai crescut…

Lulu

Lulu este un câine respectabil, a cărui poveste tristă este cunoscută de către mulţi oameni din cartierul în care locuieşte. Pe când nu împlinise nici măcar vârsta de un an, Lulu a fost lovit de o maşină. A scăpat cu viaţă, dar a rămas fără un picioruş în urma tragicului accident. Ca prin minune,  a supravieţuit. Şi iată-l ajuns la o vârstă venerabilă! Aşa…în trei picioare… Ca în poezia Otiliei Cazimir – „Căţeluşul şchiop” – pe care am învăţat-o cu toţi în copilărie.

În fiecare zi îşi face programul de plimbare, alături de stăpâna sa. De fiecare dată îşi ţine capul sus cu multă demnitate, parcă vrând să arate cât este de curajos, în ciuda infirmităţii lui. Oricât de grea ar fi fost această încercare din viaţa lui, a putut să meargă mai departe. Fără să cerşească mila oamenilor…

Un învingător!

Lulu

Doamna cu pisicile

Doamna Vali este o femeie miloasă care iubeşte mult pisicile fără stăpân de  pe lângă vechiul bloc unde locuieşte. O văd în fiecare zi cum vine cu sacoşa cu mâncare pentru ocrotitele dânsei. Nu numai că le hrăneşte, aşezându-le pe bucăţi de hârtie mâncarea corect împărţită, dar le şi vorbeşte, strigându-le pe fiecare pe nume şi veghind la buna desfăşurare a festinului pisicesc. Din modesta sa pensie, doamna Vali are grijă şi de aceste sufleţele amărâte, de care… la prea puţini le pasă.

Un suflet mare!

Micul… Ochilă! 🙂

Peştişori

Un acvariu cu peştisori este ceva ce atrage imediat privirile. Şi nu doar ale celor mici, care sunt fascinaţi de micile vietăţi colorate, care se mişcă cu vioiciune prin acvarii mai mari sau mai mici. Şi cei maturi pot fi pasionaţi de creşterea „peşticilor„.

După o zi de muncă, când vii acasă obosit, privind la micii peştişori din acvariu, simţi cu adevărat că te relaxezi şi uiţi de frământările pe care le avem zi de zi.

Deşi sunt atât de mici şi de …tăcuţi, aduc şi ei o pată de culoare în viaţa noastră. Făpturi ale Domnului…

Cutia cu …pisici!

DSC08946De când mă ştiu am iubit animalele! Nu am putut niciodată să trec pe lângă ele, fără să-mi stârnească atenţia, interesul. Puişorii de găină, răţuştele, pisoii, căţeluşii, bobocii sau mieluşeii… toate aceste vietăţi mi-au încântat copilăria şi-mi sunt la fel de dragi şi acum.

În această vară, neamul pisicesc din curtea noastră s-a înmulţit considerabil. Numai anul acesta au apărut trei generaţii noi! Între toţi reprezentanţii familiei domneşte o armonie perfectă, fiecare ştiindu-şi bine locul în această ierarhie. Cei mici sunt atât de hazlii când încearcă cu gesturi stângace să imite abilităţile acrobatice ale seniorilor.

DSC08945Cine a crescut pe lângă casă pisici, ştie că acestea sunt pur şi simplu fascinate de locurile înguste, de cutii, cotloane greu accesibile, curiozitatea fiindu-le o trăsătură definitorie. Nu o dată le-am găsit în cele mai incredibile locuri, mirându-mă de inventivitatea pe care au avut-o atunci când au reuşit să treacă de grele obstacole.

Priviţi cu câtă plăcere s-au îngrămădit într-o cutie de carton, de parcă loc mai confortabil ca acela nici nu mai există!

DSC08944Somnul de după-amiază este atât de dulce….

DSC08943

Pisoi

DSC07518

Când vezi aceste ghemotoace mici şi  pufoase, nu ai cum să nu-ţi fie dragi şi să doreşti să-i iei în braţe şi să-i mângâi. Sunt atât de fragili, atât de delicaţi, dar şi atât de jucăuşi. Mai mare plăcerea să-i vezi cum se zbenguie în stilul lor …pisicesc. Amintindu-mi de …Amitirile… lui Creangă, le-am făcut o şfară cu motocei, ca să se joace cât le-o fi pofta.

Spuneţi dacă nu v-aţi dori un asemenea sufleţel drag?

DSC07557

DSC07750