Zâmbet spre… primăvară! 🙂
„Miercurea fără cuvinte” a început aici – pe pagina lui Carmen.
Numai bine, dragi prieteni! 🙂
Vestitorii!
Chiar dacă ultimele zile au fost tare friguroase, sunt suficiente semne că iarna nu mai are putere, iar primăvara se apropie, încet-încet, trimiţându-şi înainte vestitorii care să ne anunţe că este tot mai aproape. Atât de gingaşi şi totuşi atât de puternici, ghioceii sunt minunaţii vestitori ai primăverii, în fiecare an. Îi aşteptăm cu drag, de fiecare dată! 🙂
Încă iarnă…
Cele câteva zile călduroase de săptămâna trecută, aproape că ne convinseseră că iarna e pe sfârşite. Dar nu e chiar aşa. Suntem în luna februarie, iar doamna Iarnă este încă în plină domnie. De dimineaţă mă uitam pe fereastră şi…începuse să ningă. Fulgi răzleţi se iţeau din cer. Gerul din ultimele zile ne-a pus şi el gândurile îndrăzneţe la punct. Prin grădini am zărit şi câţiva ghiocei tare grăbiţi (aşa sunt ei!), dar frigul ne spune că trebuie să mai aşteptăm. Să mai avem puţină răbdare.
Are şi iarna frumuseţea ei. Şi-ar fi păcat să nu o admirăm. Să nu profităm de tot ceea ce ni se oferă. Să preţuim fiecare clipă, colţ de cer, rază de soare, fulg de nea….Să mulţumim Cerului că încă le avem şi le putem vedea.
Minunatul alb al zăpezii!
Covorul de nea aşternut peste grădină. Totul este atât de alb şi de frumos!
Urme pe zăpadă… Şi câteva frunze, uitate prin copaci toamna trecută, zburate de vântul care a aşternut zăpada…
Ţurţuri ca de cristal, la streşinile caselor…
…lucind în soare…
Troianul de pe acoperiş, explorat de o pisică.
Camuflate în zăpadă!
Zăpada depusă în tot felul de forme interesante.
O scară din zăpadă!
Un mic „vestitor” grăbit, adus în casă, la căldură.
Vestitorii primăverii
S-a încheiat şi luna ianuarie a acestui an. O lună cu vreme tare schimbătoare. Au fost şi zile foarte reci, cu viscol, zăpadă, alunecuş, ger straşnic, dar au fost şi zile foarte călduroase, nefiresc de calde pentru această lună de iarnă. După mai multe zile reci, ploioase ca pentru o toamnă târzie, februarie a început cu un soare surâzător, care a mângâiat cu razele sale întreaga natură. Chiar dacă până la venirea propriu zisă a primăverii vor mai trece încă multe săptămâni, tot mai multe semne „minunate” ne vestesc că primăvara e pe cale şi se apropie cu paşi repezi.
Am văzut deja primii ghiocei! Atât de gingaşi, de frumoşi, de delicaţi. Aparent sunt atât de fragili, dar ei sunt primii „curajoşi” care înfruntă frigul iernii, zăpada, gheaţa, vântul … şi scot la iveală micile lor floricele albe, vestind cu veselie că natura se pregăteşte să renască. Sunt primii vestitori ai primăverii. Şi cât ne mai bucură să-i vedem, să-i admirăm, să-i aducem în casele noastre, să-i oferim celor dragi. Ne amintim şi de poeziile copilăriei, atunci când învăţam să admirăm tot ce-i frumos în jurul nostru:
Firicel, ghiocel
Fruntea ţi-o ridică
Tu nu asculţi stropii mulţi
Cum din streşini pică.
Stropul mic, pic cu pic
A topit ninsoarea
Catinel, ghiocel
Îşi înalţă floarea.
Ghiocel, clopoţel
Chiar de-i nea afară
Tu ne porţi, pe la porţi
Zvon de primavară…..
Petice de zăpadă topindu-se în lumina soarelui, mugurii copacilor, iarba ce se iveşte pe ici pe colo, gâzele ce îndrăznesc să scoată capul afară, păsărele ciripitoare…. astfel ne-a bucurat Dumnezeu într-această zi de început de februarie!
