Miercurea fără cuvinte (CDXXXVIII)

Paznicii casei! 🙂

IMG_20190904_181509

IMG_20190904_181515

IMG_20190904_181657„Miercurea fără cuvinte” a început aici – pe pagina lui Carmen.

Numai bine, dragi prieteni! 🙂

O familie adevărată

DSC05172   V-am tot scris pe aici despre familia câinească din curtea părinţilor mei. O adevărată „armată” de lătrători, care umplu curtea cu prezenţa lor veselă şi gălăgioasă. Adunaţi de pe stradă sau din producţia proprie, au fost mereu mulţi câini în curtea noastră. Am iubit mereu animalele, am avut curtea plină de tot felul de „lighioane”, dar câinii au avut un loc aparte. Sunt fiinţe minunate, iubitoare şi devotate stăpânilor şi curţii pe care o păzesc cu străşnicie. Stau câteodată şi mă gândesc la toate „potăile” care s-au perindat prin ograda noastră şi nu-mi vine să cred ce mulţi câini au fost. Unii doar în trecere, căci au fost plasaţi pe la alte familii, care i-au adoptat cu bucurie, ştiut fiind renumele lor de câini harnici şi paznici de nădejde. Amintiri duioase voi păstra despre toţi căţeii care nu mai sunt, dar care mi-au bucurat copilăria sau adolescenţa. Nu i-am uitat pe niciunul!

   Printre ultimii adoptaţi este Bobiţă – „atentul” de mai sus, salvat de tata de la poartă, după ce a fost încolţit de alţi maidanezi mai mari. Pe cât era de slab şi pricăjit când l-a adus în curte, acum este un căţel voinic şi tare devotat. Pentru că nu va uita că a fost salvat de la moarte. Tovarăşa lui de joacă este Pufiţaşi ea salvată la scurt timp după Bobiţă. Amândoi se zbenguie prin faţa casei şi ce se mai bucură să ne vadă, ţopăind ca nişte iezi, în calea noastră.

DSC05175Gata de joacă!

DSC05187În plină viteză.

DSC05183Numai ochi şi urechi!

DSC05191Bobiţă şi Salvatorul  său. Nici nu vă închipuiţi câtă recunoştinţă pot să arate aceşti căţeluşi. Priviţi!

DSC05197Sufleţele dragi şi iubitoare. Sunt nespus de bucuroşi atunci când le arătăm dragostea noastră.

DSC05192   Mai sunt şi alţii care au ajuns la noi, în curte. Cum ar fi Lizica. Pe ea am primit-o în curte înainte să facă o serie de pui. Era rotundă ca o minge! N-a mai plecat niciodată, chiar dacă a găsit poarta deschisă de mai multe ori, iar fârtaţii de pe stradă parcă o îmbiau cu libertatea.

DSC05210   De atunci a mai făcut şi alte serii de căţeluşi. Toţi sunt bine, în curţile unor oameni care iubesc animalele.

DSC05214   El este vestitul Lulu! V-am scris aici despre el acum câţiva ani, când tata l-a adunat de pe străzi, după ce era să-l calce o maşină. Este un dulău serios şi foarte puternic. Îl ţinem legat pentru că a speriat câţiva oameni care au îndrăznit să intre în curte şi i-a „capsat” şi pe câţiva rivali din ogradă. Dar este atât de iubitor şi recunoscător că a fost primit în curtea noastră… Îţi spune din priviri mai mult decât toate cuvintele din lume! Păi ce, credeţi că aceste fiinţe minunate n-au atâtea să ne spună? Ba da! Şi o fac în felul lor.

DSC05211   Iar Lulu adoră să sară cu labele lui mari pe noi, prinzându-ne ca într-o îmbrăţişare atât de sinceră.  Când ajung după mai multă vreme pe la părinţii mei, Lulu este primul care mă întâmpină şi mă îmbrăţişează afectuos. Un câine minunat!

DSC05220  Bibilica şi cu Zorro au fost mereu vajnicii apărători ai găinilor. Curtea din spate nu a fost nicicând  mai bine păzită. Din echipă mai făceau parte şi Bob  împreună cu Florică, dar s-au pierdut într-o iarnă, când au încercat o „evadare” prin curţile vecinilor. Cu toţi erau o echipă de temut. Din păcate, Bibilica ne-a părăsit în această toamnă, după atâţia ani în care a slujit cu credinţă familia. A lăsat în urma ei foarte mulţi urmaşi, care să ducă mai departe „stirpea cea aleasă”. Zorro este din prima ei serie de căţeluşi. Şi au fost…. zeci de serii!

DSC05222   El este Bănel (sau Bănică) – un căţel tare lătrăcios, pe care tata l-a salvat pe când era să fie sfâşiat de nişte maidanezi mai mari. A stat în carantină câteva săptămâni, iar când s-a făcut bine, a fost eliberat pe stradă. A săpat pe sub gardul curţii şi a intrat în curte, parcă vrând să spună că el de aici nu mai pleacă. Când un om a cerut părinţilor mei un câine pentru curtea lui, cel oferit a fost Bănel. A stat o săptămână în curtea omului, iar când a prins ocazia a evadat şi a fugit mai multe străzi până a ajuns la casa unde a ales el să rămână. A săpat iarăşi pe sub gard, iar dimineaţa tata l-a găsit la uşa casei, lătrând voios. S-a dus singur în curtea din spate, de unde n-ar ieşi pentru nimic în lume, de teamă să nu ajungă iar în stradă. Este atât de devotat!

DSC05232Paznici de nădejde la găini! 🙂

DSC05413Aceşti doi căţeluşi frumoşi sunt ultimii primiţi în curte. Mama lor i-a crescut o vreme sub maşina veche de la poarta vecinilor.  Vor fi probabil daţi în plasament. Deocamdată copilăresc fericiţi prin curte, fiind bine îngrijiţi.

DSC05365Haideţi la joacă! 🙂

DSC05368– O să mă fac eu căţel mare!

DSC05370De noi nu trece nimeni!

DSC05204   Iar ei sunt maidanezii care stau la poarta curţii noastre. Au înţeles că aici pot să primească ceva de mâncare şi vin de câte ori pot şi se postează lângă poartă până primesc ceva. Din exces de zel au lătrat  şi pe cei care voiau să intre în curte. N-au nicio vină că nu au şi ei un cămin pe care să-l apere. În felul lor ei sunt o… familie a străzii. Păcat că nu îi adoptă nimeni, cele mai mari şanse avându-le doar căţeluşii mici, nu şi cei maturi. Mama îi hrăneşte şi pe aceştia, chiar dacă nu putem să-i luăm pe toţi în curtea noastră. Dar şi acolo, la stradă, ei păzesc curtea noastră.

DSC05206O să vă mai povestesc despre familia căţelească din curtea noastră. Sunt atâtea de povestit…

Bibica

    De curând, am descoperit în curtea părinţilor mei, un nou membru al numeroasei familii de câini din ogradă. Venerabila Bibilica, despre care am tot pomenit pe aici, a mai făcut un pui (doar unul!) pe care mama – responsabilă cu „botezarea” tuturor lighioanelor din curte –  a numit-o… Bibica. Un ghemotoc mic, cu păr scurt şi o faţă atât de drăgălaşă. Toată ziua aleargă prin curtea păsărilor, alergând găinile sau fugind după mămica ei. De câteva zile, a mai primit o tovarăşă de joacă – pe Negruţa – un ghemotoc ciufulit  de blană, adus de pe stradă, unde fusese părăsită. Cât e ziua de lungă, ele nu ştiu decât de joacă.

    Sufleţele dragi şi nevinovate!

– Oi fi eu mică, dar o să mă fac mare!

– Ham, ham! Nu-i aşa că sunt frumoasă?

– Nu mă prinzi!

– Stai numai puţin, să mă scarpin la urechea asta! 🙂

Mămica şi Negruţa.

– Eu vă păzesc curtea! Să ştiţi! 🙂

Life in Pictures – ideea lui Costin Comba. Vă doresc o duminică frumoasă şi să începeţi o săptămână cât mai bună!

Despre Lulu

    Vă povesteam aici despre Lulu – un căţel simpatic şi viteaz din cartierul nostru, un adevărat exemplu de tenacitate, pe care ni-l oferă un prieten necuvântător nouă, oamenilor. Cu toată infirmitatea lui, căci după un accident de maşină a rămas fără un picior, Lulu este un câine mândru şi tare semeţ îşi mai ţine capul pe sus, atunci când iese cu stăpâna la plimbare. Abia am reuşit să-i fac câteva fotografii, căci n-avea el timp de aşa ceva. Câine serios!

    Ţopăind în trei lăbuţe, Lulu a reuşit să treacă victorios prin viaţă, chiar şi atunci când mulţi nu i-ar mai fi dat nicio şansă. De câte ori noi, oamenii, nu ne lăsăm doborâţi de încercări cu mult mai mici? Şi cât de repede nu ne pierdem curajul în faţa greutăţilor vieţii? Lulu şi ceilalţi asemeni lui, atât de mulţi în lumea asta – prietenii necuvântători, ne dau o veritabilă lecţie de viaţă!

Sufleţele dragi!

    Vă spuneam deunăzi (aici), că ne-am pricopsit cu o nouă „recoltă” de căţeluşi în ogradă. Recoltă bogată! Cinci căţeluşi frumoşi foc! Acum, că au mai crescut, au început şi nebuniile, boroboaţele şi ghiduşiile! Îţi vine să-i mănânci de drăgălaşi ce sunt! Au învăţat să latre şi ţi-e mai mare dragul să-i auzi cu glasurile lor subţirele, cum apără curtea cu nădejde. Ce mai! doar sunt căţei de pază! 😀

    Când îi vezi cum te privesc, plini de curiozitate, parcă aşteaptă ceva de la tine… Ceva ce poate să însemne…dragoste! Adică tot ce poate fi mai bun pentru aceste sufleţele minunate care atâta se mai bucură când îi zăresc prin preajmă pe cei ai casei. Cum să nu-i iubeşti?

– Vrei să ne pozezi? Poftim!

Pufuleţ – portret de căţel!

Mică, mustăcioasă şi cu şosetuţe albe!

Şi un băieţel tare drăguţ!

Negricioasă, sprâncenată şi foarte…serioasă 🙂 Ea latră cel mai tare!

Şi o altă negricioasă!

Oare o să ne dai ceva bun?

Priviri nevinovate!

„Vigilenta”!

Vă mai aşteptăm pe aici! 🙂

Paznicii casei

    Plimbându-mă pe străzi, în clipele de răgaz de după serviciu, de multe ori surprind lucruri sau întâmplări care îmi atrag atenţia. Uneori chiar reuşesc să fotografiez ceea ce mi se pare interesant şi le adun acasă, în „colecţia” de fotografii de tot felul.

    Într-o zi, am zărit într-o curte un câine care îşi păzea cu străşnicie domeniul, de la …înălţime! Când a văzut că mă apropii de gard, a părăsit scaunul pe care moţăise până atunci şi m-a întâmpinat cu un lătrat puternic, parcă spunându-mi că pe teritoriul lui nu am ce să caut. Nu cred că i-a plăcut nici ideea cu fotografiatul, pentru că mi-a întors repede spatele când m-am pregătit să-l surprind din unghiuri mai bune. Dar tot l-am pozat!

    După atâta lătrat, mârâind a îmbufnare, s-a retras în scaunul din postul său de pază. Câine serios, păi nu?

    Câteva străzi mai încolo, la fereastra altei case, stătea cu o mutră foarte serioasă un Rottweiler impunător. Nici nu s-a sinchisit de privirea mea curioasă. Doar avea treabă, nu stătea el de …curiozităţi omeneşti! 🙂 Ceea ce m-a distrat, este locul unde au ales să-şi facă datoria de paznici ai casei. Nu se mai mulţumesc cu curtea din faţa casei, ci au ales locuri mult mai potrivite pentru aşa „profesionişti” ca ei!

Published in: on 06/06/2011 at 1:05 pm  Comments (8)  
Tags: , , ,

Recoltă nouă!

    Vă spuneam şi în alte dăţi despre căţeluşa noastră- Bibilica – că este foarte „harnică” şi puioasă. Două „recolte” pe an! De parcă s-ar îngriji să nu se piardă „neamul cel ales”! 🙂 Şi în această primăvară ne-a dăruit încă o serie de cinci căţeluşi tare frumoşi. Abia ce le-au dat ochii de câteva zile. Şi sunt aşa de rotofei… Staţi să-i vedeţi ce nebunii vor face în foarte scurt timp!

Primul lătrat! 😀

Published in: on 24/05/2011 at 12:50 pm  Comments (12)  
Tags: , ,

Căţeluşi

Într-una din zile, pe când mă preumblam prin parc, admirând floricelele şi mugurii copacilor, bucurându-mă că primăvara a venit (în sfârşit!), lângă  o tufă am zărit nişte căţeluşi. Erau aşa de drăgălaşi! Stăteau la soare şi se încălzeau, parcă bucurându-se şi ei de vremea frumoasă de afară. M-am apropiat ca să-i văd mai bine şi să-i pozez. Au început să mă latre, cu vocile lor subţirele şi caraghioase. Când s-au convins că nu le fac niciun rău, au început să dea din codiţe, spre marea mea bucurie. Mămica lor veghea vigilentă din apropiere, mârâind a avertizare înspre mine.

După o săptămână, i-am găsit în acelaşi loc. Cineva cu suflet bun le pusese un vas cu apă şi unul cu mâncare. Sper să se găsească un om care să-i adopte, să le ofere un adăpost sigur, unde să crească şi să-i bucure pe cei din jur, aşa cum căţeluşii ştiu bine să o facă. Faptul că sunt doar nişte maidanezi, nu înseamnă că nu au dreptul să trăiască sau că trebuie să li se refuze măcar un colţ din lumea asta mare, în care toţi avem loc să vieţuim!

Nu-i aşa că suntem frumuşei? 🙂

Somnul dulce de amiază!

Vrea cineva un căţeluş drăguţ, cu şosetuţe albe? 🙂

..şi câţiva puricei. Nu mulţi! 😀

Pufuleţ

V-am mai povestit despre căţeluşa mea Bibilica, cea care ne-a umplut ograda de căţei drăgălaşi. Azi a venit rândul lui Pufuleţ, ultimul membru al familiei canine, pe care vi-l prezint cu drag. El face parte din … recolta de toamnă! Din păcate, a rămas singurel, fără compania celorlalţi frăţiori, care au fost foarte bolnăviori.

Pufuleţ este un ghemotoc de blană, pufos şi moale, cu ochişorii negri ca două măsline. Şi, pe deasupra, lătrăcios foc! Glasul lui subţire răsună în curte ca un clopoţel! Iar mama-Bibilica îi veghează cu grijă orice mişcare. Doar e …odorul ei!

Un drăgălaş de căţel!

Aici e puţin cam timorat de … acrobaţia de pe o buturugă! 🙂

Atent la tot ce se petrece în jur!

Pufuleţ şi mămica lui!

Lulu

Lulu este un câine respectabil, a cărui poveste tristă este cunoscută de către mulţi oameni din cartierul în care locuieşte. Pe când nu împlinise nici măcar vârsta de un an, Lulu a fost lovit de o maşină. A scăpat cu viaţă, dar a rămas fără un picioruş în urma tragicului accident. Ca prin minune,  a supravieţuit. Şi iată-l ajuns la o vârstă venerabilă! Aşa…în trei picioare… Ca în poezia Otiliei Cazimir – „Căţeluşul şchiop” – pe care am învăţat-o cu toţi în copilărie.

În fiecare zi îşi face programul de plimbare, alături de stăpâna sa. De fiecare dată îşi ţine capul sus cu multă demnitate, parcă vrând să arate cât este de curajos, în ciuda infirmităţii lui. Oricât de grea ar fi fost această încercare din viaţa lui, a putut să meargă mai departe. Fără să cerşească mila oamenilor…

Un învingător!

Lulu