Ultimul zbor…

    Suntem fiinţe care avem o nevoie imensă de iubire. Ne naştem din iubire, trăim pentru a iubi, pentru a primi şi pentru a dărui iubire. Din iubire ne lipim sufletul de cei dragi, ne apropiem de acele fiinţe întru care ne regăsim sau lângă care ne simţim bine, în siguranţă, cu sufletul împăcat şi împlinit. Dăruim ceva din fiinţa noastră tuturor acelor care ne luminează viaţa cu iubire. Şi nu doar oamenii sunt cei care ne împlinesc nevoia mare de iubire, ci şi celelalte fiinţe dragi – prietenii necuvântători care ne fac viaţa atât de frumoasă şi care ni se lipesc de suflet, păstrându-i acolo pentru totdeauna.

    Când pierdem pe cineva drag, simţim o mare durere în inima noastră. E ca şi cum o parte din inimă a plecat împreună cu cel de care ne-am despărţit. Rămâne acolo un gol, pe care îl umpli cu amintiri…

    Pe neaşteptate, fără să ne arate măcar un semn prevestitor, Gălbenuş a plecat din această lume. De dimineaţă ciripea vesel în colivia lui, bucuros când şi-a primit porţia de grăunţe. După ce ciugulea tacticos bobiţele de mei, punea căpşorul sub aripioara dreaptă şi trăgea un pui de somn, până ce-i auzeai iar glasul vesel: cirip-cirip! Astăzi nu l-am mai auzit ciripind, dar m-am gândit că vremea mohorâtă de afară ne indispune pe toţi. Când i-am deschis uşiţa coliviei, Gălbenuş n-a dat niciun semn că ar fi nerăbdător să facă o raită prin cameră. Abia când l-am luat în palmă, am observat starea gravă în care se afla, căci ţinea ochişorii închişi. L-am încălzit cu răsuflarea, dar abia dacă mai răspundea cu o zvâcnire slabă. L-am aşezat lângă calorifer, ca să se încălzească, dar degeaba! Când l-am lăsat din palmă, cu ultimele puteri a încercat să zboare, dar zborul său s-a frânt dintr-o dată…Ultimul zbor… L-am privit cu imensă tristeţe în suflet cum deschide cioculeţul de câteva ori şi …gata… S-a dus! Ca un mic îngeraş, sufleţelul său a zburat spre ceruri… Sunt sigur că acolo sus, în grădina Raiului, sunt multe păsărele cântătoare şi tot felul de vieţuitoare dragi, care ne-au făcut viaţa mai frumoasă aici, nouă, oamenilor. N-o să vă vină să credeţi, dar Cocolino – partenera de viaţă a lui Gălbenuş, a început să se tânguie, ciripind jalnic. Sunt sigur că a simţit că a rămas singurică… Toată seara l-a căutat prin colivie pe tovarăşul său de viaţă, strigându-l cu glas mare.

„Cititorul”!

    La revedere Gălbenuş! Rămâi în inima noastră, sufleţel drag şi scump! O fiinţă atât de mică, dar care a reuşit să aducă atât de multă bucurie….

    Dintr-o dată toamna a devenit atât de tristă…

Reclame

Wordless Wednesday (XXIV)

Mirare: oare ce carte să mai citesc?

Gălbenuş „cititorul!

    Ideea zilei de miercuri “fără de cuvinte” a început aici – pe pagina lui Carmen!