Serbarea veselă!

Sara - serbare

   Dragii noștri, ținem să vă anunțăm, cu deosebită mândrie, că micuța noastră Sara tocmai a încheiat primul an la Grădiniță. O mare realizare, pentru această vârstă fragedă și atât de frumoasă. Parcă ieri am dus-o pentru prima oară la creșă, când abia împlinise doi anișori și ce emoții pe noi, căci nu știam cum va fi alături de ceilalți copii. Dar a fost minunat, căci Sara s-a bucurat nespus de compania piticilor. Toamna trecută, a pășit cu emoții pragul grădiniței din cartierul nostru. O experiență nouă, colegi noi, un loc nou. Dar și aici a fost foarte bine, căci Sara s-a acomodat imediat și nu-i mai tăcea gurița să ne povestească despre doamnele educatoare și despre noii colegi, de care era foarte încântată. Și iată că a trecut deja un an, în care simpaticii copii din grupa Albinuțelor vesele au învățat atâtea lucruri noi și frumoase. Și au crescut atât de mult! Repede mai trece timpul ăsta….

   Sfârșitul de an școlar nu putea să vină oricum. Doamnele educatoare și grupa de pitici au pregătit cu multă strădanie o serbare minunată, care să-i bucure pe cei mici, dar mai ales pe părinți și bunici, care au așteptat cu emoție să-și vadă odraslele cântând și recitând în fața tuturor. Un spectacol plin de veselie, care ne-a bucurat pe toți și ne-a făcut să ne aducem aminte cu mult drag și nostalgie, de anii minunați ai copilăriei. Iar dacă unele versuri s-au mai uitat, iar vocea mică și peltică era plină de emoție, tocmai asta a făcut deliciul acestei serbări, care ne-a umplut de voie bună. Mulțumim din suflet doamnelor educatoare Antohe Monica și Diaconeasa Simona pentru deosebita răbdare și dăruire cu care s-au îngrijit de copii în tot acest an, învățându-i atâtea lucruri frumoase și interesante. Și, mai ales, pentru că au fost pentru micuți ca niște mămici ocrotitoare și iubitoare. Suntem încredințați că și anii ce vor urma vor fi la fel de rodnici și importanți în creșterea și educarea copiilor noștri, sub îndrumarea dumnealor.

   După acest moment frumos și emoționant, nu ne rămâne decât să urăm tuturor o… vacanță minunată! 🙂

WP_20160622_15_46_49_Pro

WP_20160622_15_47_00_Pro

WP_20160622_16_17_57_Pro

WP_20160622_16_22_25_Pro

Ura! Am primit diplomă! 🙂

Muzicuţe

   Îmi amintesc cu drag de toate jucăriile care mi-au încântat copilăria. Regret acum că nu le-am mai păstrat. S-au pierdut în timp, ca şi clipele acelea magice din primii ani de viaţă, din care au rămas doar amintirile… Dintre toate acele mici bucurii – jucării simple, pe care tare mult le preţuiam şi le păstram cu grijă, îmi amintesc cu drag de muzicuţele, la care mă tot căzneam să învăţ să cânt melodiile vesele ale copilăriei. Prima muzicuţă pe care am văzut-o şi pe care părinţii mi-au cumpărat-o, era un Tower, chinezească, cu marginea de un verde transparent. Un vecin, mai mare decât mine, m-a văzut cu ea şi mi-a arătat cum se cântă. La cei câţiva anişori pe care îi aveam, am fost fascinat de acordurile micului instrument. Oricât m-am străduit eu să cânt, n-am reuşit mare lucru, căci priceperea nu avea cum să vină dintr-o dată, aşa cum credeam eu, chinuindu-mă să ofer familiei concerte minunate.

    În primii ani de şcoală, admiram la serbările şcolare formaţia de muzicuţe – colegi mai mari care cântau atât de frumos şi  care participau la multe concursuri, precum celebrul „Cântarea României”. Aveam printre jucării o muzicuţă nouă, un Hero micuţ cu capace albastre, care se strecura repede în buzunar, alături de alte mărunţişuri pe care le stâng băieţii. După ce i-am ascultat pe colegii de care am amintit, m-am chinuit o zi întreagă să învăţ o melodie simplă la muzicuţă, şi am reuşit, dumirindu-mă singur cam cum stă treaba cu folosirea respiraţiei la emiterea notelor muzicale la acest mic instrument. Până seara, cântam prin curte cu multă bucurie un cântecel de la şcoală: „Vai, săracul pui de cuc!”. Eram atât de încântat că am reuşit să învăţ şi eu câte ceva din tainele muzicuţei. În zilele ce au urmat, am învăţat şi alte cântecele. Cea mai mare mulţumire a fost atunci când am dat o probă pentru a fi primit în formaţia de muzicuţe a şcolii. A fost o mare realizare pentru mine! Şi am mers cu băieţii la multe spectacole şi concursuri şcolare, unde ne etalam talentul nostru de mari muzicanţi! 🙂

    Mi-am cumpărat apoi şi alte muzicuţe, am încercat să-mi perfecţionez tehnica, dar îndatoririle şcolare, examenele de admitere, anii de liceu, facultatea… au lăsat în urmă această frumoasă pasiune… Într-un sertar din casa părintească, am găsit deunăzi muzicuţele mele dragi. După ce le-am şters bine de praful anilor ce au trecut, le-am admirat cu plăcere şi nu m-am putut abţine să nu le încerc, cântând cu acelaşi drag acele melodii simple şi vesele din copilărie. Le-am luat cu mine acasă şi, din când în când, îmi place să mai încerc câteva acorduri, cu gândul la anii frumoşi ai copilăriei, când un băieţel pirpiriu mergea pe stradă cu muzicuţa la gură, visându-se mare muzicant…

Frumos aşezate în cutiile lor, aşteptând să fie…cântate.

Ce fascinat eram de strălucirea lor!

Acestea sunt cele mai vechi din „colecţie”. Le am din anii de şcoală generală, de prin clasa a V-a.

Pe aceasta am cumpărat-o în clasa a IX-a de la un coleg de clasă, cu 40 de lei. Era la fel ca prima mea muzicuţă! Sună foarte bine şi acum.

O mică amintire dintr-o excursie la Barcelona, de acum câţiva ani. Chiar şi acum, la vârsta maturităţii, tentaţia de a cumpăra o muzicuţă, atunci când o văd în vreun magazin, este foarte mare! 🙂

 O mică bijuterie.

Gata de o cântare!

Adevărată virtuozitate la un instrument atât de mic. Cât i-am admirat în copilărie pe aceşti maeştri…

Alte tonalităţi, dar cât de frumoasă muzică!

Şi o bijuterie muzicală de excepţie.

Vă doresc un sfârşit de săptămână minunat! 🙂

Melc, melc, codobelc!

DSC07101

Mai ţineţi minte din copilărie cum cântam cu voioşie  când găseam vreun melc prin iarbă, doar-doar şi-o scoate coarnele „boureşti” şi va merge „voiniceşte” cu casa în spinare… la îndemnurile noastre cântate cu convingere?

„Melc, melc, codobelc

Scoate coarne boureşti

Şi te du la baltă

Să bei apă caldă.

Şi te du la Dunăre,

Să bei apă tulbure.

Şi te suie pe buştean

Şi mănâncă leuştean!….”

Când văd după ploaie câte un melc „voios”, îmi place atât de mult să-l privesc şi îngân în sinea mea cântecelul drag al copilăriei…  Ştiţi ceva? Melcul chiar scoate coarnele şi o ia ….”la pas”!

DSC06931

DSC07099

Published in: on 08/06/2009 at 2:39 pm  Lasă un comentariu  
Tags: , , , ,