Țuchi

DSC02884

Țuchi  (6 ianuarie 2000 – 5 iulie 2016)

   Ne-a mai părăsit un prieten din familia necuvântătoarelor din ograda părinților…  Și nu unul oarecare, ci cel mai apropiat suflețel dintre toți membrii familiei. Țuchi nu a fost „doar” un câine, alături de ceilalți vajnici apărători ai curții. El a fost băiatul nostru și suflețelul cel mai iubitor și credincios al casei. Vreme de 16 ani, a făcut parte din familie cum nici n-am crezut că poate fi un lătrător ca el. Iată ce scriam despre el anul trecut, aici. Nu-mi vine să cred că s-a stins așa de repede. Avea o vârstă venerabilă, iar auzul îl lăsase cam tare, dar nu dădea deloc semne de bătrânețe grea. În numai câteva zile, slăbiciunea avea să-l doboare și să ni-l răpească din mijlocul nostru… Mama ne-a sunat pe toți ca să ne spună că Țuchi….nu mai este printre noi, ca să ne bucure cu lătratul lui vesel. Am lăcrimat cu toți după el, căci casa părintească va fi mai pustie fără dragul de el, iar atunci când vom merge pe acolo, nu va mai fi Țuchiță care să ne întâmpine cu bucurie la poartă, căci el ne simțea încă de departe că venim… Îl vom păstra în amintire cu mult dor.

   La revedere, prieten drag!

DSC03735

Reclame

Despre Lulu

    Vă povesteam aici despre Lulu – un căţel simpatic şi viteaz din cartierul nostru, un adevărat exemplu de tenacitate, pe care ni-l oferă un prieten necuvântător nouă, oamenilor. Cu toată infirmitatea lui, căci după un accident de maşină a rămas fără un picior, Lulu este un câine mândru şi tare semeţ îşi mai ţine capul pe sus, atunci când iese cu stăpâna la plimbare. Abia am reuşit să-i fac câteva fotografii, căci n-avea el timp de aşa ceva. Câine serios!

    Ţopăind în trei lăbuţe, Lulu a reuşit să treacă victorios prin viaţă, chiar şi atunci când mulţi nu i-ar mai fi dat nicio şansă. De câte ori noi, oamenii, nu ne lăsăm doborâţi de încercări cu mult mai mici? Şi cât de repede nu ne pierdem curajul în faţa greutăţilor vieţii? Lulu şi ceilalţi asemeni lui, atât de mulţi în lumea asta – prietenii necuvântători, ne dau o veritabilă lecţie de viaţă!

Căţeluşi

Într-una din zile, pe când mă preumblam prin parc, admirând floricelele şi mugurii copacilor, bucurându-mă că primăvara a venit (în sfârşit!), lângă  o tufă am zărit nişte căţeluşi. Erau aşa de drăgălaşi! Stăteau la soare şi se încălzeau, parcă bucurându-se şi ei de vremea frumoasă de afară. M-am apropiat ca să-i văd mai bine şi să-i pozez. Au început să mă latre, cu vocile lor subţirele şi caraghioase. Când s-au convins că nu le fac niciun rău, au început să dea din codiţe, spre marea mea bucurie. Mămica lor veghea vigilentă din apropiere, mârâind a avertizare înspre mine.

După o săptămână, i-am găsit în acelaşi loc. Cineva cu suflet bun le pusese un vas cu apă şi unul cu mâncare. Sper să se găsească un om care să-i adopte, să le ofere un adăpost sigur, unde să crească şi să-i bucure pe cei din jur, aşa cum căţeluşii ştiu bine să o facă. Faptul că sunt doar nişte maidanezi, nu înseamnă că nu au dreptul să trăiască sau că trebuie să li se refuze măcar un colţ din lumea asta mare, în care toţi avem loc să vieţuim!

Nu-i aşa că suntem frumuşei? 🙂

Somnul dulce de amiază!

Vrea cineva un căţeluş drăguţ, cu şosetuţe albe? 🙂

..şi câţiva puricei. Nu mulţi! 😀

Jak

Jak este un căţeluş extraordinar. De cum îl vezi, te fascinează cu drăgălăşenia lui, cu energia-i debordantă şi cu giumbuşlucurile pe care nu conteneşte să le facă, spre bucuria tuturor. Cu el de faţă, casa pare mult mai…”plină”, răsunând de lătratul său vesel.

Jak se mândreşte că este căţel de familie bună 😀 , pentru că este un Jack Russell Terrier veritabil. Ceea ce explică „excesul” de energie, specific acestei „familii” de câini. Acum el este cel mai bun prieten al lui Răzvan – un băieţel tare drăgălaş, de patru anişori, care s-a îndrăgostit imediat de micul blănos pe care l-a primit în dar de ziua lui. De cum l-a văzut prima oară, s-a şi ataşat imediat de ghemotocul de blană cu ochi jucăuşi. Mănâncă împreună, se joacă împreună, ies la plimbare în parc împreună, spre bucuria celorlalţi copii care nu mai contenesc cu „atenţiile” pentru micul căţeluş. Iar el este foarte mulţumit de atâta atenţie acordată.

Jak şi Răzvan sunt nedespărţiţi! Cei mai buni prieteni! Doar când Răzvănel trebuie să plece la grădiniţă, micul Jak rămâne acasă oftând din tot sufleţelul, dar aşteptându-şi răbdător prietenul de joacă, bine instalat în fotoliul zâmbăreţ al lui Răzvan.

O mică pauză, după o partidă de joacă!

Hai la joacă!

Adoră să se joace cu jucăriile lui preferate. Sau cu jucăriile lui…Răzvan!

„Zâmbet” de căţel! 🙂