Roade

Spuneam deunăzi că resimţim cu putere nostalgia după zilele frumoase ale toamnei ce a trecut. Vremea de acum este atât de neprietenoasă, încât nu ne rămâne decât să privim pe fereastră curgerea stropilor de ploaie sau de lapoviţă, bucuroşi că stăm în casă, la căldură…

Uitându-mă printre pozele „culese” astă-toamnă, am regăsit cu drag pe cele care îmi amintesc de roadele toamnei… „Rod bogat pământu-a dat…” – spunea o poezie din anii de şcoală… An de an, toamna este un anotimp al roadelor, al bilanţului pentru munca de pe parcursul unui an întreg. Bunătăţi nespuse ne sunt dăruite de către Cel de Sus, spre hrana şi mulţumirea noastră. Se cade să-I fim recunoscători pentru tot ceea ce primim.

Gutui amărui, cu puf galben ca de pui!

Galbenă gutuie…

Roade bogate, puse bine, la adăpost…

…şi mere roşii, dulci şi parfumate…

Îţi vine să întinzi mâna şi să-l culegi! 🙂

Frunza din vii…amintire a toamnei ce a trecut…

Reclame

Prieteni

Sunt sufletele de lângă noi. Prieteni cu suflet cald, cu inima mereu aproape, dăruindu-ne clipe de adevărată bucurie. De multe ori mai.. umani decât oamenii, mai sinceri, mai devotaţi, mai iertători, mai apropiaţi de sufletul nostru, prietenii necuvântători ne sunt dăruiţi de Cel de Sus pentru a ne face viaţa mai frumoasă, mai bogată, mai plină… Să ne mai mirăm că tocmai de la aceste făpturi ale Domnului învăţăm adesea să fim mai…oameni? Că ne dau lecţii nouă, oamenilor, lăsaţi de Creator să conducem lumea cu înţelepciune? Ceea ce…nu prea reuşim…Deşi tare ne mai împăunăm cu (ne)priceperea noastră, în faţa celor mai „neînsemnaţi” decât noi.

Am scris aici de mai multe ori despre animăluţele la care ţin atât de mult. Fiinţe dragi, suflete calde. Când vezi cum te privesc în ochi, cum te urmăresc cu privirea, cum te cunosc de bine, cum te iubesc din toată inimioara lor, şi-ar face orice ca să te bucure, să îţi arate toată dăruirea lor….nu poţi să nu le dăruieşti, la rândul tău, iubire. Şi-i laşi să ţi se lipească de suflet şi rămân acolo pentru totdeauna.

Prieteni dragi…

Dac-ar putea să vorbească….uitaţi ce ne-ar spune!

„Brunetul” din prima poză este Zorro (fain căţel!), iar blănosul de mai sus este Tigruţ! Nu prea ştie să zâmbească în poze, dar e un mare jucăuş!

Pufa şi Lulu, pe vremea când „copilăreau” prin ogradă! Astăzi…sunt dulăi pe cinste! Dar la fel de puşi pe joacă şi taaare iubitori. Nu uită că au fost adoptaţi… de pe stradă! Acum sunt membri deplin ai „familiei”.  🙂

Îmbrăţişare…

„Grâuşor din Bărăgan”

DSC07548

Îmi amintesc un refren dintr-un cântecel popular pe care îl cântau mai mulţi interpreţi de muzică populară din Bărăgan. „Pâinea cea de toate zilele” era numită  în chip de alint „grâuşor”:

Foaie verde maghiran //Grâuşor din Bărăgan // Te apleci în vânt uşor // Şi-mi aprinzi în suflet dor….”

A dat Dumnezeu ca şi în acest an să ne bucurăm văzând lanurile nesfârşite de grâu… Pe care gospodarii le-au treierat după acelaşi ritual pe care oamenii îl împlinesc de mii de ani, cu aceeaşi dragoste faţă de pământul acesta care ne este casă şi izvor de hrană

Ne-a dat Dumnezeu pâine! Se cuvine să-I aducem mulţumirea noastră.

http://www.trilulilu.ro/doinab/6d4f351bc3a82a

DSC07549

Uitaţi câtă frumuseţe a lăsat Dumnezeu în micul spic de grâu!

DSC07156