Wordless Wednesday (LII)

  Simfonia primăverii…

“Miercurea fără de cuvinte” a început aici – pe pagina lui Carmen.  Numai bine vă doresc tuturor!

Înfloritor

Primăvara este un anotimp al miracolelor. Şi nu exagerăm dacă spunem aşa. Deşi vedem în fiecare an renaşterea întregii naturi, nu e niciodată la fel. De fiecare dată surprindem aspecte noi, „minuni” care ne umplu viaţa, care ne fac să înţelegem cât de extraordinară este viaţa aceasta pe care ar trebui să o preţuim mult mai bine. Iar lumea în care trăim, oriunde ar fi locul pe care îl numim „acasă”, este un izvor nesecat de uimire, pentru cei ce vor să vadă frumuseţea din jurul lor.

După o iarnă atât de grea şi capricioasă, care nu se mai dădea plecată dintre noi, am aşteptat cu nerăbdare primăvara. Pentru că în acest timp magic totul este…înfloritor! Ador să ies în grădină şi să privesc fiecare floricică sau fir de iarbă, gâză zburătoare sau pasăre ciripitoare, cer senin sau nori pufoşi, picuri de ploaie sau zâmbet de soare. Şi dacă aş face asta în fiecare zi, aş recunoaşte că de fiecare dată totul este şi mai frumos! Chiar dacă am mai vorbit aici despre primăvară, când privim la atâta frumuseţe din jurul nostru, ştim bine că nu avem cum să ne repetăm cuvintele. Trăim un anotimp al miracolelor!

Flori de salcie

„Un copac cu flori…”

Corcoduş înflorit.

Magnolie înflorită.

Flori de mesteacăn.

Flori de măr…

…şi flori de păr.

Piersic înflorit.

Aţi văzut vreodată ulm înflorit? Iată!

Noian de flori galbene!

Vă ofer cu drag …. un copac cu flori! Bucuraţi-vă de tot ce e înfloritor!