La mulți ani, 2017!

la_multi_ani_2017

Dragi prieteni,

Iată că am ajuns și la finalul lui 2016. An de an, repetăm acest drum, pe care îl începem plini de speranță în această noapte magică, la cumpăna dintre ani. Câte gânduri frumoase, câte urări ne adresăm între noi și câte vise pe care ni le dorim împlinite. Urmează apoi o călătorie de 365 de zile, în care încercăm și uneori chiar reușim, să împlinim toate aceste vise. Și câte nu se întâmplă în tot acest răstimp? Și bune…. și mai puțin bune. Și râsete de voie bună, dar și lacrimi de supărare. Mulțumire sufletească pentru realizări, regrete și mâhnire pentru greșeli și eșecuri. Dar…. asta este viața, cu bune și cu rele, ca un mozaic în care piesele sunt toate clipele vieții noastre. Și trebuie să le așezăm pe fiecare la locul său, până la ultima piesă.

Pentru anul 2016, puzzle-ul s-a încheiat. Astăzi am așezat ultima piesă și suntem bucuroși că am ajuns aici, la acest moment de bilanț. A fost un an bun sau rău? Am reușit sau nu să ne împlinim gândurile îndrăznețe cu care am început acest an? Fiecare știe cel mai bine răspunsul, pentru sine. Important este că am reușit să ducem cursa până la capăt și-I mulțumim lui Dumnezeu pentru asta. Căci fiecare zi și fiecare clipă sunt daruri neprețuite!

Cu gândul frumos unii la alții, să începem încrezători un An Nou bun și binecuvântat. Să ne urăm tot ce-i mai bun unii altora, cu inima plină de iubire. Să-i purtăm în suflet și pe aceia care au încheiat călătoria vieții și nu mai sunt alături de noi în această nouă trecere. Dar rămân veșnic în inima noastră.

La mulți ani fericiți! Multă sănătate, că-i mai bună decât toate și numai bucurii, alături de toți cei dragi! 🙂

anul-nou-2017

Reclame