Despărțire…

Lulu    Cu ani în urmă, vă scriam aici despre Lulu. Un câine deosebit, un adevărat luptător cu provocările vieții, un exemplu de tenacitate și curaj. Și un prieten minunat pentru membrii familiei lui. Astăzi am aflat că bravul de Lulu a plecat din această lume, după ce și-a îndeplinit din plin datoria sa de apărător de nădejde și prieten al oamenilor dragi. După ani de zile, când fac parte efectiv din viața noastră, momentul despărțirii de aceste suflete dragi este greu, căci au reușit să se lipească de inima celor care i-au primit cu drag în viața lor. Am să pun aici cuvintele Manuelei – prietena lui Lulu (nu cred că se potrivește cuvântul „stăpân”). Gânduri atât de emoționante, care te fac să lăcrimezi, chiar dacă  nu l-ai văzut niciodată pe Lulu…

   „Cand mai aud prin jur faimoasele cuvinte: “e doar un câine” mi se activează toți vulcanii din lumea asta …. pentru ca pentru mine ai fost un suflet si o inima care m-a învățat ce este demnitatea, cum trebuie sa fii mereu cu capul in sus si cum trebuie sa ai mereu curaj sa înfrunți dificultățile si obstacolele vieții. Atâta demnitate ai avut in tine încât niciodată nu te-ai lăsat luat in brațe si compătimit pentru ca aveai doar 3 lăbuțe, ne-ai schimbat viata in bine, ne-ai arătat cum trebuie trăită fiecare clipa, plină de aventura si plină de bucurie, acum dormi liniștit, ți-ai recuperat in sfârșit lăbuța pierdută in acel stupid accident, acum 14 ani, acum poți alerga liniștit după pisici si vrăbii, poți sări si mai repede pe masa, ca sa ajungi la pulpa de pui abia scoasă din cuptor si nu sa o furi si sa scapi …. ci sa o mănânci liniștit la masa …. poți sa corectezi lucrările copiilor având lângă tine cafeaua si un dop de pix pentru ronțăit…. poți sa dormi in minusculul spațiu dintre salteaua patului si structura lui , cu elasticul de par între dinti , sa sforăi liniștit si sa mai si vorbești din cand in cand … poți sa alergi după mașina vecinului si să-i musti cauciucul …. sa alergi repede la geamul din bucatarie, sa sari pe colțar si sa te uiți in jos de la etaj, cand auzi mașina mea ca se oprește in fata blocului … poți sa te sui liniștit la volan si cu geamul dat in jos sa scoți capul afara si sa râzi cu limba scoasă pana la cot !… poți in sfârșit sa te îmbrățișezi cu tata, il adorai atât de mult si era singurul care putea sa îți faca baie, aveai ochi numai pentru el … poți sa vii repede repede de afara si sa o iei la goana spre baie si sa sari in cada sa te spăl pe lăbuțe pentru ca așa făceai mereu …. intrai “încaltat” si lăsai urme peste tot… bombaneam dar nu te opreai … poți sa mănânci cu atâta zgomot ciorbița plină de legume pana cand cureți farfuria si lucește …. poți sa dai inspirație la oameni si sa scrie despre tine așa cum a facut deja un [vecin de cartier] care te vedea mereu la plimbare cu mama …. mama pe care ai vindecat-o si nu mai lua pastile pentru durere de oase pentru ca tu dormeai pe piciorul ei, sub plapuma, ascuns de tot de nici botul nu ți se vedea… poți sa fii liniștit ca nu o sa mai auzi vreun anunț la radio sau tv ca te-ai pierdut … poți sa mănânci cu sora mea împărțind la 2 un pateu cald cu brânza …. poți sa ne împingi jos din pat ca sa îți faci spațiu sa dormi…. sau poți sa te uiți la mama si să-i spui din privire ca perna ta e strâmba si nu poți sa dormi bine … poți sa iubești si sa fii iubit de toți pe care ii vei cunoaște acolo SUS… POȚI … pentru ca TU EȘTI LULU ! FRUMUSEȚEA MEA DIVINA ! La revedere LULU NOSTRU!”

Lulu (09-12-2003 ~ 17-09-2018).

Reclame

Lulu (Lolică)

DSC04819 Loli

   De când am deschis acest blog, am tot pomenit aici de prietenii necuvântători din ograda părinților mei. Tot felul de orătănii drăgălașe, care ne-au umplut viața cu prezența lor, bucurându-ne în fel și chip. Iar atunci când au venit pe lume noi membrii ai familiei, am adus la cunoștință cu bucurie evenimentul! 😀 Numai că, viața ne încearcă și cu evenimente mai puțin plăcute, mai ales când vine vorba de „despărțirea” de suflețelele dragi pe care le-am avut prin preajmă ani de zile.

   Ieri ne-a părăsit un membru de nădejde al echipei de pază și protecție din curtea noastră: Vânjosul Lulu, căruia i-am zis și Lolică, atunci când era cățelandru, s-a stins după o grea suferință. De vreo doi ani, am observat la el o crispare de durere, atunci când îl mângâiam pe cap. Apoi am observat cum oasele din creștetul capului parcă „dispar”, iar creierul lui rămânea acoperit doar de blănița de pe cap. Am consultat mai mulți veterinari, dar nimeni nu a putut să mă lămurească ce poate să fie. Mai mult, cineva ne-a sfătuit să-l „ajutăm” să scape mai repede de durere, cu o injecție-finală. Dar cum să-i facem așa, când el a fost atât de devotat familiei noastre? În ultimele luni s-a luptat mult cu suferința lui, pe care a dus-o cu demnitate, ca un dulău viteaz ce-a fost. Atunci când ajungeam pe la părinții mei, el era primul care îmi ieșea în întâmpinare și nu mă lăsa până nu-l îmbrățișam, așa cum îi plăcea atât de mult. Când îmi punea labele din față pe umeri, aproape că mă da jos, de mare ce era.  Un prieten atât de devotat! De mine asculta cel mai mult. O să îmi lipsească mult statura lui impozantă și lătratul pe tonuri joase și mai ales prezența sa din fața casei părintești…

Lolic 2   V-am scris  aici despre cum a ajuns Lolică în curtea noastră, adunat de pe străzi de tatăl meu. A devenit membru al familiei canine, chiar în ziua în care ne părăsea cățelușa Lola (aici) – veterana de atunci a curții noastre. În doar câteva luni, dintr-un cățeluș pricăjit, s-a transformat într-un dulău de toată frumusețea, gata să „capseze” pe orice intrus care intra în curte. De aceea ziua stătea legat, pentru siguranța…vizitatorilor. Când era eliberat, așa ce mai alerga prin curte, cu salturi maiestuoase, potrivite staturii sale. A fost un câine cuminte și înțelept și un apărător de nădejde. Îmi pare tare rău după el… Nu pot să nu scriu câteva rânduri despre el, căci mi-a fost tare drag…

DSC04810

WP_20160402_14_47_00_Pro

La revedere, prieten drag!

Despre Lulu

    Vă povesteam aici despre Lulu – un căţel simpatic şi viteaz din cartierul nostru, un adevărat exemplu de tenacitate, pe care ni-l oferă un prieten necuvântător nouă, oamenilor. Cu toată infirmitatea lui, căci după un accident de maşină a rămas fără un picior, Lulu este un câine mândru şi tare semeţ îşi mai ţine capul pe sus, atunci când iese cu stăpâna la plimbare. Abia am reuşit să-i fac câteva fotografii, căci n-avea el timp de aşa ceva. Câine serios!

    Ţopăind în trei lăbuţe, Lulu a reuşit să treacă victorios prin viaţă, chiar şi atunci când mulţi nu i-ar mai fi dat nicio şansă. De câte ori noi, oamenii, nu ne lăsăm doborâţi de încercări cu mult mai mici? Şi cât de repede nu ne pierdem curajul în faţa greutăţilor vieţii? Lulu şi ceilalţi asemeni lui, atât de mulţi în lumea asta – prietenii necuvântători, ne dau o veritabilă lecţie de viaţă!

Lulu

Lulu este un câine respectabil, a cărui poveste tristă este cunoscută de către mulţi oameni din cartierul în care locuieşte. Pe când nu împlinise nici măcar vârsta de un an, Lulu a fost lovit de o maşină. A scăpat cu viaţă, dar a rămas fără un picioruş în urma tragicului accident. Ca prin minune,  a supravieţuit. Şi iată-l ajuns la o vârstă venerabilă! Aşa…în trei picioare… Ca în poezia Otiliei Cazimir – „Căţeluşul şchiop” – pe care am învăţat-o cu toţi în copilărie.

În fiecare zi îşi face programul de plimbare, alături de stăpâna sa. De fiecare dată îşi ţine capul sus cu multă demnitate, parcă vrând să arate cât este de curajos, în ciuda infirmităţii lui. Oricât de grea ar fi fost această încercare din viaţa lui, a putut să meargă mai departe. Fără să cerşească mila oamenilor…

Un învingător!

Lulu