Arici pogonici

Aţi văzut vreodată un arici? Este tare simpatic şi, în ciuda „pădurii de ţepi” din spatele său, îţi vine să-l…mângâi. Numai că…el chiar înţeapă! 🙂 Este şi foarte temător când vede curioşi prin preajma sa. Cu ce să se apere şi el? Cu ţepii din spinare!

Am avut ocazia să fotografiez un arici, culmea! în mijlocul unui oraş mare, la Constanţa. Era vară, era noapte şi afară era tot cald după o zi caniculară. Într-un tufiş din apropiere, tot foşnea ceva prin iarbă. Curiozitatea m-a împins să văd ce e. Când l-am văzut pe Aricică, m-am bucurat de o aşa prezenţă inedită. L-am mângâiat puţin pe spinarea ţepoasă şi m-am bucurat că nu s-a făcut ghem. Poate că se obişnuise cu oamenii!? M-am bucurat că am putut să-i fac o poză în care am putut să-l surprind în toată „măreţia” lui. Nu-i aşa că este tare drăgălaş? Citeam într-o revistă că uneori se apropie de casele oamenilor şi, dacă au parte de puţină mâncărică şi linişte, rămân acolo şi nu se mai feresc atât de tare de oameni. Cum o fi să ai o grădină cu…arici? 😀

Mi-am amintit de revista care mi-a încântat copilăria. Se numea…”Arici pogonici„. Vă mai amintiţi de ea?

Prieteni

Sunt sufletele de lângă noi. Prieteni cu suflet cald, cu inima mereu aproape, dăruindu-ne clipe de adevărată bucurie. De multe ori mai.. umani decât oamenii, mai sinceri, mai devotaţi, mai iertători, mai apropiaţi de sufletul nostru, prietenii necuvântători ne sunt dăruiţi de Cel de Sus pentru a ne face viaţa mai frumoasă, mai bogată, mai plină… Să ne mai mirăm că tocmai de la aceste făpturi ale Domnului învăţăm adesea să fim mai…oameni? Că ne dau lecţii nouă, oamenilor, lăsaţi de Creator să conducem lumea cu înţelepciune? Ceea ce…nu prea reuşim…Deşi tare ne mai împăunăm cu (ne)priceperea noastră, în faţa celor mai „neînsemnaţi” decât noi.

Am scris aici de mai multe ori despre animăluţele la care ţin atât de mult. Fiinţe dragi, suflete calde. Când vezi cum te privesc în ochi, cum te urmăresc cu privirea, cum te cunosc de bine, cum te iubesc din toată inimioara lor, şi-ar face orice ca să te bucure, să îţi arate toată dăruirea lor….nu poţi să nu le dăruieşti, la rândul tău, iubire. Şi-i laşi să ţi se lipească de suflet şi rămân acolo pentru totdeauna.

Prieteni dragi…

Dac-ar putea să vorbească….uitaţi ce ne-ar spune!

„Brunetul” din prima poză este Zorro (fain căţel!), iar blănosul de mai sus este Tigruţ! Nu prea ştie să zâmbească în poze, dar e un mare jucăuş!

Pufa şi Lulu, pe vremea când „copilăreau” prin ogradă! Astăzi…sunt dulăi pe cinste! Dar la fel de puşi pe joacă şi taaare iubitori. Nu uită că au fost adoptaţi… de pe stradă! Acum sunt membri deplin ai „familiei”.  🙂

Îmbrăţişare…

Pufuleţ

V-am mai povestit despre căţeluşa mea Bibilica, cea care ne-a umplut ograda de căţei drăgălaşi. Azi a venit rândul lui Pufuleţ, ultimul membru al familiei canine, pe care vi-l prezint cu drag. El face parte din … recolta de toamnă! Din păcate, a rămas singurel, fără compania celorlalţi frăţiori, care au fost foarte bolnăviori.

Pufuleţ este un ghemotoc de blană, pufos şi moale, cu ochişorii negri ca două măsline. Şi, pe deasupra, lătrăcios foc! Glasul lui subţire răsună în curte ca un clopoţel! Iar mama-Bibilica îi veghează cu grijă orice mişcare. Doar e …odorul ei!

Un drăgălaş de căţel!

Aici e puţin cam timorat de … acrobaţia de pe o buturugă! 🙂

Atent la tot ce se petrece în jur!

Pufuleţ şi mămica lui!

Cutia cu …pisici!

DSC08946De când mă ştiu am iubit animalele! Nu am putut niciodată să trec pe lângă ele, fără să-mi stârnească atenţia, interesul. Puişorii de găină, răţuştele, pisoii, căţeluşii, bobocii sau mieluşeii… toate aceste vietăţi mi-au încântat copilăria şi-mi sunt la fel de dragi şi acum.

În această vară, neamul pisicesc din curtea noastră s-a înmulţit considerabil. Numai anul acesta au apărut trei generaţii noi! Între toţi reprezentanţii familiei domneşte o armonie perfectă, fiecare ştiindu-şi bine locul în această ierarhie. Cei mici sunt atât de hazlii când încearcă cu gesturi stângace să imite abilităţile acrobatice ale seniorilor.

DSC08945Cine a crescut pe lângă casă pisici, ştie că acestea sunt pur şi simplu fascinate de locurile înguste, de cutii, cotloane greu accesibile, curiozitatea fiindu-le o trăsătură definitorie. Nu o dată le-am găsit în cele mai incredibile locuri, mirându-mă de inventivitatea pe care au avut-o atunci când au reuşit să treacă de grele obstacole.

Priviţi cu câtă plăcere s-au îngrămădit într-o cutie de carton, de parcă loc mai confortabil ca acela nici nu mai există!

DSC08944Somnul de după-amiază este atât de dulce….

DSC08943

Omida

Omida 1Ne-am obişnuit să admirăm mai ales lucrurile măreţe. Adică ceea ce ne impresionează într-un fel sau altul, plecând de la unele amănunte care ne-au atras atenţia. Din când în când ne mai îndurăm să observăm că şi lucrurile mici, modeste, aparent nesemnificative, au frumuseţea lor care poate să ne impresioneze, să ne încânte. Desigur, dacă ştim să privim, să fim atenţi şi la lumea celor mici.

Nu ştiu de unde, într-una din zile, am zărit pe o frunză o mică minunăţie pe care nu aveam cum să nu o remarc. O … omidă de toată frumuseţea, cu totul diferită de omizile obişnuite care terorizau pomii în unele veri călduroase. Era o omidă mare, greoaie, care abia se mişca pe frunza pe care am găsit-o. Din loc în loc, dispuse într-o ordine perfectă, pe tot corpul, se aflau nişte puncte albastre de toată frumuseţea. Iar gura ei, de un roşu aprins, mi s-a părut că…zâmbeşte!

Priviţi-o!

Omida 2

Published in: on 18/09/2009 at 11:09 pm  Comments (10)  
Tags: , ,

Pisoi

DSC07518

Când vezi aceste ghemotoace mici şi  pufoase, nu ai cum să nu-ţi fie dragi şi să doreşti să-i iei în braţe şi să-i mângâi. Sunt atât de fragili, atât de delicaţi, dar şi atât de jucăuşi. Mai mare plăcerea să-i vezi cum se zbenguie în stilul lor …pisicesc. Amintindu-mi de …Amitirile… lui Creangă, le-am făcut o şfară cu motocei, ca să se joace cât le-o fi pofta.

Spuneţi dacă nu v-aţi dori un asemenea sufleţel drag?

DSC07557

DSC07750