10 ani!

10-ani

   Acum exact 10 ani, în această zi de 23 iulie, porneam la drum în blogosferă cu „Lumea lui Alexandru”. O pagină „despre viață, oameni, natură, flori, animale și lucruri”. În prima mea postare: Hello World! – le spuneam celor ce au pășit pentru prima oară pe această pagină, că le ofer cu drag câte ceva din… „lumea mea”, o lume a unui om obișnuit, cu bune și cu rele, cu multe lucruri și locuri dragi, cu flori și animale, dar mai ales cu oameni dragi și amintiri frumoase.

  Au trecut de atunci 10 ani! Nu-mi vine să cred ce repede au trecut. Și câte s-au petrecut în tot acest răstimp. Evenimente importante, schimbări de drum, surprize minunate, încercări și provocări… De toate! Despre unele am scris aici, despre altele nu. Dar pozele pe care le-am pus aici, cu mult drag, au reflectat mai mult sau mai puțin starea de spirit a acelor momente. Încet, încet, cu pași timizi, am început să cunosc oameni noi, oameni minunați, de la care am avut atât de mult de învățat. Și pentru care le sunt profund recunoscător. Ca și pentru faptul că mi-au oferit prietenia lor. Am descoperit oameni deosebiți, care chiar au construit bloguri minunate, pline de articole extraordinare. Oameni frumoși, cu preocupări dintre cele mai diverse, abordate cu pricepere și talent. O lume fascinantă, din care nu-ți mai vine să pleci. Nu am pretenția că m-am ridicat la înălțimea acestor oameni talentați și pricepuți, pe care îi admir din toată inima. Eu am încercat aici ceva mult mai simplu: frânturi de viață!

   Îi salut cu drag pe toți ce care mi-au „călcat pragul ” pe blog, pe cei care au avut răbdare să-mi citească rândurile sau să-mi admire pozele, pe cei care mi-au lăsat câte un comentariu sau câte un like dar și pe ce care doar au trecut în fugă pe aici. Tuturor le doresc numai bine și mult succes în tot ceea ce fac. Un gând frumos și plin de prețuire și pentru aceia care nu mai sunt printre noi și și-au „mutat blogul” spre zări senine. Nu îi vom uita.

  Numai bine vă doresc din inimă, prieteni dragi! 🙂

Reclame

Reflexiile toamnei (V)

2013-10-20 18.16.51

2013-10-20 18.19.42

2013-10-20 18.20.07

2013-10-20 18.20.17

DSC05334

DSC05335   Frunzele aurii, căzând din copaci şi împodobind totul în jur, în cel mai frumos mod.  Doamna Toamnă, atât de frumos înveşmântată, bucurându-ne inimile cu generozitatea ei…  Frumuseţe şi bucurie! 

Reflexii în oglindă – o idee a lui SoriN.

5

HPIM7194    Răsfoind printre postările mai vechi, am realizat că la sfârşitul lunii iulie, „Lumea lui Alexandru” a împlinit… cinci ani!  Mulţi, puţini? Nu contează!  Cinci ani în care s-au adunat aici atâtea gânduri, fotografii, melodii, impresii de călătorie şi tot felul de altele asemenea. Un mic colţ de suflet. Sper ca cei care au trecut pe aici, să fi găsit cât de puţin un strop de linişte şi bucurie sufletească. Le mulţumesc mult tuturor celor care au trecut pe aici şi mai ales acelor prieteni dragi, vizitatori statornici, care au lăsat atâtea comentarii, pentru care le sunt recunoscător.

   Vă doresc tuturor numai bine şi să fim sănătoşi! Vă aştept în continuare în „Lumea lui Alexandru„, printre flori, copii, animale, oameni frumoşi şi tot felul de lucruri. 🙂

HPIM7200

HPIM7199

Şi o melodie cu care am început postările de aici. Un cântec frumos, pe care vi-l dedic cu drag! 🙂

Noian de roşu

2013-06-14 13.34.49   V-am mai arătat acum ceva timp maci îmfloriţi pe un câmp ce mi-a ieşit în cale, într-o bună zi. Nu poţi să nu îi admiri, cât sunt de frumoşi! Atâta noian de roşu, nu ţi-e dat să vezi în orice zi. Ei bine, într-una din zile, am trecut pe lângă nişte lanuri de grâu. Alături de acestea, un alt câmp de maci roşii ca focul. Poftiţi de vedeţi şi vă minunaţi, dacă aţi mai văzut asemenea frumuseţi! Natura ne oferă atâtea şi atâtea minunăţii, care ne umplu sufletul de încântare. Puteam eu să trec nepăsător pe lângă aceşti maci extraordinari? I-am adus şi aici şi îi ofer cu drag tuturor celor care sunt în trecere prin „Lumea lui Alexandru„.

   Vă doresc tuturor numai bine! 🙂

2013-06-14 13.34.41

2013-06-14 13.34.34Gingaşi şi strălucitori.

2013-06-14 13.42.40

Îi vezi de departe, înroşind câmpul!

2013-06-14 13.43.13Unii se trec, alţii înfloresc, iar spectacolul macilor a durat mult anul acesta!

2013-06-14 13.43.07Aliniere.

2013-06-14 13.42.21Pete de culoare!

2013-06-14 13.35.19Parcă zâmbesc, nu? 🙂

Wordless Wednesday (LXXV)

Frumoasa din fereastră…

“Miercurea fără de cuvinte” a început aici – pe pagina lui Carmen. Să aveţi o zi de miercuri  frumoasă şi un septembrie minunat! 🙂

Wordless Wednesday (XVI)

Urcând spre cer!

Ideea zilei “fără de cuvinte” a început aici. Mulţumiri, Carmen!

Printre frumuseţile verii (IV)

   Cu toată arşiţa de afară din ultimele zile, urmate de momente mai furtunoase şi chiar înfricoşătoare, vara ne arată şi frumuseţi nenumărate, pe care suntem invitaţi să le descoperim la tot pasul! Şi n-ar fi păcat să nu ne bucurăm de ele, când ştim cât de trecătoare este această frumuseţe şi cât de mult îi vom duce dorul în perioadele mai friguroase? În preumblările noastre prin locuri mai răcoroase, putem admira o sumedenie de floricele, copaci, păsărele, iarbă şi-atâtea alte mici minunăţii care ne fac viaţa mult mai frumoasă!

        Nu ştiu cum se numesc, dar ştiu că sunt frumoase şi îmi plac!  Vouă nu?

    Chiar dacă s-au mai trecut florile, aceste tufe sunt tare împodobite!

    Ceva mai încolo am zărit şi aceste floricele galbene, ce seamănă cu sunătoarea, dar sunt de fapt un fel de… flori de gheaţă.

Mici şi gălbioare!

Alte…frumuseţi!

Tuturor vă doresc din inimă un sfârşit de săptămână plin de… frumuseţe!

Printre frumuseţile verii (III)

    Pentru că ne pregătim de ziua de duminică – o zi ce ne aduce parfum de sărbătoare în suflet, am „cules” mai multe flori frumoase, pe care vi le ofer cu bucurie, dragi prieteni! Cum aş putea să le admir doar de unul singur? Poftiţi de le priviţi şi să ne bucurăm împreună de toate aceste frumuseţi lăsate pe pământ de Dumnezeu, pentru a ne face viaţa mai …înfloritoare!

    Am auzit că acestei flori cu gorniţe superbe, i se spune „luleaua turcului„. Se caţără pe unde apucă şi face nişte flori atât de frumoase!

    Te-aştepţi să răsune aceste trompete, ca într-o fanfară! 🙂

    Iar acestea se pregătesc să înflorească şi să primească pe harnicele albine!

    Nu ştiu cum se numesc, dar sunt şi ele tot nişte frumoase! 🙂

Stropi de …soare!

    Câteva crăiţe…ochioase, parcă râzând spre soare!

   

Şi o melodie frumoasă şi…plină de flori!

Să aveţi cu toţi o duminică minunată! 🙂

La mulţi ani fericiţi!

Iată că am ajuns şi la sfârşitul lui 2010! Un an plin cu de toate, şi bune şi rele. „Bucuroşi le-om duce toate…” – vorba poetului. La sfârşit de an ne facem un bilanţ, ne gândim la cele ce am reuşit să le împlinim, la cele ce nu le-am reuşit, ne gândim la cele bine făcute, dar şi la cele ce le-am greşit. E bine să ne facem socotelile, înainte de a trece într-un an nou. Pentru ca să ştim de unde pornim la un nou drum.

Anul Nou este un nou început. Un început plin de speranţă, de fiecare dată! Ne adunăm împreună, alături de familie, de cei dragi, de cei apropiaţi de sufletul nostru şi întâmpinăm cu bucurie şi speranţă acest nou început, pe care Dumnezeu ni-l dăruieşte. Ne urăm unii altora atâtea lucruri frumoase. Ar fi bine să nu le uităm şi chiar să ne străduim să le şi împlinim. Să fie nu doar urături, ci chiar cuvinte roditoare.

La mulţi ani, tuturor celor care au trecut pe aici, prin Lumea lui Alexandru! Vă mulţumesc din suflet, dragi prieteni, pentru vizitele vostre, pentru gândurile şi cuvintele calde pe care mi le-aţi lăsat de fiecare dată. Vă mulţumesc şi pentru că aţi avut răbdare să-mi acordaţi clipe din viaţa voastră, răsfoind modestele mele cuvinte prin care am încercat să vă spun câte ceva. Nu voi înşira nume, aş risca să uit pe cineva. Dar vă port în inimă pe fiecare, cu preţuire şi prietenie. Şi sunt bucuros că am cunoscut atâţia oameni minunaţi.

Dumnezeu să vă dăruiască un An Nou fericit, cu sănătate, bucurii şi împliniri, alături de toţi cei dragi vouă.

La mulţi ani tuturor!

Şi un Pluguşor, după datină, dar ceva mai …special ca interpretare! Sper să vă placă! 🙂

La mulţi ani!

Crăciun fericit!

A rânduit Dumnezeu cel bun să mai adăugăm la viaţa noastră încă un Crăciun! Să-I mulţumim cu credinţă şi sinceră recunoştinţă! La fel cum se cuvine să-I mulţumim pentru toate binefacerile Sale şi pentru mântuirea dăruită nouă, oamenilor, prin Fiul Său Cel născut în ieslea din Betleem.

În această sfântă zi a Crăciunului, să ne luminăm sufletul la lumina stelei din Betleem şi să primim cu bucurie Naşterea Pruncului Mântuitor în viaţa noastră, aşa cum L-au primit păstorii şi magii.

Multă sănătate, bucurie şi binecuvântare de la Cel de Sus, vă doresc din inimă tuturor!