Wordless Wednesday (CXVI)

Arhitecturi florale…

HPIM7022

 

HPIM7040

 

HPIM7041

HPIM7042

 

HPIM7044

 

“Miercurea fără cuvinte” a început aici – pe pagina lui Carmen.

Să aveţi o zi minunată! 🙂

Tot flori!

    Ne-am obişnuit să admirăm numai florile deosebite, împodobite cu petale graţioase şi culori de vis. Dar, pe lângă acestea, descoperim în natură şi altfel de flori, acolo unde nu ne închipuim că poate fi ceva de admirat. O floare de mărar este şi ea atât de frumoasă! Priviţi ce arhitectură interesantă are. Şi este şi parfumată! Chiar dacă parfumul ei ne aduce mai degrabă aminte de …mâncare! Să ştiţi că harnicele albinuţe nu ocolesc mărarul înflorit! Şi pentru ele sunt bune aceste…flori. 🙂

    Ceva mai încolo, tot în grădină, am zărit şi viţa de vie înflorită. Numai gândul că, peste câteva luni, din aceste flori vor ieşi nişte ciorchini de struguri delicioşi, m-a făcut să le privesc cu mai multă atenţie. Da, nişte flori…gustoase!

Viitori…struguri! Mmmmmm! 🙂

O pădure de mărar!

Published in: on 24/06/2011 at 2:48 pm  Comments (13)  
Tags: , , , , , ,

Printre stropi

Parcă am fi în anotimpul ploilor! Nici nu ne mai amintim de când nu am mai avut un aşa iunie ploios. Şi ce ploios! La ştiri aflăm despre o mulţime de grozăvii pe care iureşul nestăvilit al apelor le stârneşte în diferite părţi ale ţării.

Pe o astfel de vreme, nu-ţi rămâne decât să stai în casă şi să priveşti pe fereastră…curgerea norilor, sperînd la îndreptarea acestei vremi capricioase… Este totuşi…vară! Şi e vacanţă!

Printre stropi de ploaie, florile zâmbesc vesele, răcorite după zilele de arşiţă. Peste tot strălucesc, ca nişte veritabile cristale, picăturile de ploaie. Când soarele îndrăzneşte să se ivească de după nori, fie şi numai pentru câteva clipe, totul în jur se umple de sclipirea stropilor de ploaie!

Mici „candelabre” împodobite de „cristale”!

Ce forme interesante pot lua aceste „banale” picături! Priviţi-le!

Două buburuze aninate într-o floare de … mărar! 🙂

„Covor” de … troscot.

Picături…

Nori grei şi ameninţători pe cer… Iar va ploua?