Frumusețe hibernală…
„Miercurea fără cuvinte” a început aici – pe pagina lui Carmen.
Numai bine, prieteni dragi! 🙂
Citate favorite (23)
„Marea nu are străzi. Marea nu are explicaţii.” (Alessandro Baricco)
„De ce iubim marea? Pentru că marea are forţa de a ne face să ne gândim la lucruri despre care ne place să gândim.” (Robert Henri)
„Singuri, de asemenea, cu orizontul. Valurile vin dinspre răsăritul nevăzut unul câte unul, cu răbdare; ajung la noi şi, cu răbdare, pornesc mai departe spre apusul necunoscut, unul câte unul. Înaintare îndelungată, fără început, fără sfârşit… Râul şi fluviul trec, marea trece şi rămâne. Aşa ar trebui să fie şi iubirea, credincioasă şi fugară. Eu mă cunun cu marea.” (Albert Camus)
„Marea timpului este doar un val pe marea veşniciei.” (Jean Paul)
„Un vânt sărat, care mi-a amintit iar de Constanţa, m-a oprit în loc. Ca o linie puternică la orizont, mi-a apărut marea, imensă, verzuie ca jadul şi umflată ca o respiraţie uriaşă. Am privit cu ochii deschişi, însetaţi, dornici s-o cuprindă toată. Era o lumina involtă şi un aer limpede şi tare, pe care mi se părea că l-aş putea pipăi. Parcă niciodată nu fusese furtună. O pulbere de aur aprins juca între cerul înalt şi marea grea.” (Cella Serghi)
„Un om fericit descifrează el ceva în întinderile marine? Ca şi cum marea ar fi făcută pentru oameni! Pentru aceştia e pământul, acest amărât pământ… Dar acordurile nefericirii se împreună cu ale mării, într-o armonie voluptuoasă şi sfâşietoare ce ne aruncă în afară de soarta muritorilor. Aţi privit marea în momentele ei de plictiseală? Parcă îşi agită valurile din scârbă de ea însăşi. Le trimite să nu se mai întoarcă. Dar ele revin, revin neîncetat. Aşa păţim şi noi. Cine ne întoarce spre noi înşine, când ne sforţăm mai mult a ne îndepărta?” (Emil Cioran)
„Cu răbdarea treci marea.” (proverb românesc)
Citate favorite – o idee frumoasă pe blogul doamnei Zinaida. O invitație la lectură!
Vă urez să aveți o vară minunată! 🙂
Reflexii marine
Dacă răsăritul soarelui la malul mării este un spectacol magnific, la începutul fiecărei zile, nici luna nu se lasă mai prejos, cu strălucirea ei palidă, misterioasă, lăsând razele ei firave să se reflecte în luciul liniştit al mării. Iar sunetul discret şi ritmic al valurilor, asemeni bătăilor unui ceasornic, vine să întregească spectacolul nocturn feeric…
Reflexii în oglindă – o idee a lui SoriN.
Să aveţi un sfârşit de săptămână frumos! 🙂
Wordless Wednesday (CXX)
„Chipeşul„
“Miercurea fără cuvinte” a început aici – pe pagina lui Carmen.
Să aveţi o zi de miercuri frumoasă! 🙂
Reflexii
Apa mării, reflectând unduios imensitatea cerului senin. Iar foşnetul valurilor te face să zăboveşti cât mai mult la malul mării, contemplând acest minunat spectacol.
Reflexii în oglindă – o idee a lui SoriN.
Să aveţi un sfârşit de săptămână cât mai frumos! 🙂
La malul mării…
Marea rămâne pentru fiecare dintre noi un loc fascinant! În faţa întinderii nesfârşite de apă, rămâi… fără cuvinte! Asculţi vrăjit sunetul valurilor înspumate ce se lovesc când mai furioase, când mai blând, de ţărm. Ţipătul pescăruşilor ce brăzdează cerul, întregeşte muzica mării!
Chiar şi când cerul este acoperit de nori grei, ameninţători, parcă prevestind furtuna, nu-ţi vine să pleci de lângă mare…
Valuri…
…înspumate…
La ţărm…
Nori negri…
La ţărmul mării
Vara a trecut atât de repede… Amintirea locurilor frumoase pe unde am trecut fiecare dintre noi, rămâne în suflet ca o căldură atât de plăcută. Sunt locuri care parcă s-au „lipit” de inima noastră, încât le purtăm cu noi oriunde ne-am duce.
Un petic de cer… un copăcel firav…”covorul” nesfârşit al mării… Atâta albastru … doar albastru … numai albastru…
Stâncile atât de frumos „sculptate” de vânturi, de ploi, de valurile mării…
Copaci ce dau un pic de umbră răcoroasă în arşiţa soarelui de la amiază…
Vestigii ale trecutului … „urme” ale trecerii celor ce-au fost odinioară…
O poartă către … infinit!
Trepte ce urcă sau … coboară … tocite de timp şi de paşii uitaţi ai celor ce au fost cândva „trecători” prin această lume…
Linia orizontului…
Şi „semne” ale credinţei … ale dăinuirii…
Cer… apă … pământ…
Şi nesfârşitul mării….
La mare în februarie…
În orice perioadă a anului ne-am reîntâlni cu ea, este mereu fascinantă. Marea ne fascinează cu măreţia ei, cu întinderea nesfârşită de ape, cu albastrul întunecat în care ne odihnim privirile, cu zbaterea necontenită a valurilor care se sparg în stâncile de pe mal sau se risipesc pe plaje, cu stolurile de pescăruşi care străbat cerul ca nişte săgeţi, alungând liniştea cu ţipetele lor. Pe timp frumos sau vreme furtunoasă, marea ne uimeşte, ne atrage, ne farmecă…
Vara este prin excelenţă anotimpul mării. Ajungi chiar să crezi în miezul verii că toată lumea s-a mutat la mare! Aglomeraţie multă, linişte puţină. Aproape că nu ai cum să rămâi singur cu marea, măcar câteva clipe. Căci în preajma ei poţi să ai atât de puternic un sentiment al regăsirii propriei persoane. Tu şi marea…
Iarna însă, când vremea rece ne strânge pe toţi în case, la căldură, pe ţărmul mării e aproape pustiu. Numai ici, colo, mai vezi câte o siluetă zgribulită, rătăcind pe malul mării, măturat de vânturi puternice şi valuri înfricoşătoare, care se zdrobesc cu putere de ţărm. Când iarna cea zgribulită dă semne de rămas bun făcând loc gingaşei primăveri, razele soarelui învăluie marea într-o lumină atât de frumoasă. Iar oamenii ies din casele lor, atraşi de semnele primăverii şi admiră pe mai vechea lor „cunoştinţă” – marea.
Pentru cei ce iubesc marea, dar nu stau în preajma ei ca să o poată vizita mai des, gândul la mare se preschimbă în dor, iar dorul în nerăbdarea de a se lăsa cuprinşi de vraja mării, în mult aşteptatele vacanţe.
Anul acesta iarna nu ne-a oferit prea multe spectacole de forţă, aşa cum ne obişnuia în fiecare an. Zilele geroase (puţine de altfel), mohorâte, triste, au lăsat loc în mai multe rânduri şi unor zile frumoase, însorite, incredibil de calde, care ne-au bucurat nespus. Într-o astfel de zi, oriunde te-ai afla, nu poţi să rămâi indiferent la toate frumuseţile pe care ni le-a lăsat Dumnezeu.
Chiar dacă suntem abia la început de februarie, iar până la vară mai este încă mult, marea rămâne la fel de frumoasă, de fascinantă… Convingeţi-vă!
Albastru nesfârşit…
Linişte…
Copac la malul mării…
Lumea lui Alexandru 