Citate favorite (115)

Marin Sorescu 1Marin Sorescu (n. 1936- d.8 decembrie 1996)

Poet, prozator si dramaturg român, membru al Academiei Române.

* * * * *

„Fericirea nu vine niciodată atunci când trebuie”.

„Cu mine se petrece ceva. O viaţă de om”.

„Bieţii copii… Ce să-nveţe, mă, de la ăi mari?”

„Mie mi s-a omorât timpul, Onorată instanţă…”

„Ratarea nu e altceva decât incapacitatea de a termina ceva”.

„De ce oamenii îşi pierd timpul cu lucruri care nu le folosesc după moarte?”

„Fii îngăduitor cu dobitocii, nu-ţi pune sufletul pe masă că se şterg cu el la nas”.

„Ar trebui să se pună un grătar la intrarea în orice suflet. Ca să nu se bage nimeni în el cu cuţitul”.

„Faptul de a te fi născut este o întâmplare extraordinară. Eu nu-mi revin din această întâmplare nici acum”.

„De fiecare dată când îl ascult – şi asta se-ntâmplă des – Tudor Gheorghe îmi confirmă bănuiala că poezia românească – populară şi cultă – poate mişca munţii”.

„Mai bine m-aş face pescar de nori. Azi unul, mâine altul. Aş aduce repede potopul. Că la nori am noroc”.

„Nu este nicio ruşine să te naşti prost. Ruşine e să mori prost”.

„Cred că oamenii întâlnesc în viaţă întotdeauna ceea ce merită. Nu ce ar dori ei, ci ceea ce merită, şi, dacă au destul cap să tragă învăţăminte, totul are un sens”.

marin-sorescu-2

Marin Sorescu - 3Citate favorite – o idee frumoasă pe blogul doamnei Zinaida. O invitație la lectură.

12 ani de la moartea lui Marin Sorescu

marin_sorescuLuna decembrie, ultima din cuprinsul unui an, este marcată de lumina sărbătorii Naşterii Domnului, pe care toţi creştinii o aşteaptă cu bucurie. Dar, pentru că existenţa noastră pe acest pământ este o împletire de evenimente pline de bucurie, cu momente mai puţin bucuroase, se cuvine să ne amintim şi de aceia care s-au mutat la Domnul în această lună decembrie.

  Anul acesta, pe 8 decembrie, s-au împlinit 12 ani de când a plecat spre Ceruri unul dintre cei mai iubiţi poeţi români contemporani, lăsând un mare gol în cultura română. Marin Sorescu – un poet fermecător prin stilul său atât plăcut, simplu şi profund. Marin Sorescu (n. 19 februarie 1936, Bulzeşti, judeţul Dolj – dec. 8 decembrie 1996, Bucureşti) este considerat unul dintre cei mai de seamă scriitori români contemporani. Poet, dramaturg, prozator, eseist şi traducător, Sorescu şi-a făcut cunoscută opera încă din timpul vieţii, în multe ţări, de pe toate continentele. Operele lui au fost traduse în mai mult de 20 de ţări, totalizând peste 60 de cărţi apărute în străinătate, bucurându-se de o reală apreciere. S-a făcut remarcat şi prin preocuparea pentru pictură, deschizând numeroase expoziţii în ţară şi în străinătate. A ocupat şi funcţia de ministru al Culturii în  perioada 1993-1995.

Marin Sorescu a debutat în literatură în anul 1964, la vârsta de 28 de ani, cu volumul de poezii satirice „Singur printre poeţi“. Până la moartea sa, în 1996, avea să mai publice încă 23 de volume, devenind o personalitate marcantă a poeziei româneşti contemporane. În 1966 a primit Premiul Uniunii Scriitorilor pentru volumul „Poeme“. Avea să mai primească această distincţie de încă 5 ori pe tot parcursul carierei sale literare. Amintim volumele sale cele mai cunoscute: „Tuşiţi“ (1970), „Suflete, bun la toate“ (1972), precum şi ciclul de 4 volume intitulat „La lilieci“ (1975, 1977, 1980, 1988), un univers poetic fermecător pe care l-a construit pornind de la lumea satului. Poezia lui Sorescu acoperă o zonă literară largă, stilul său ironic şi degajat trezind în cititor spiritul ludic al copilăriei. De altfel, multe dintre volumele sale sunt dedicate celor mici („Unde fugim de acasă?“ – 1967, „Cirip-ciorap“ – 1993). Pentru activitatea sa poetică strălucită, în anul 1991 a primit celebrul Premiu Herder acordat de Universitatea din Viena.

Marin Sorescu a fost şi un renumit dramatrug. Dramaturgia sa abordează cu precădere tematica teatrului poetico-parabolic în trilogia „Setea Muntelui de sare“, care cuprinde piesele „Iona“, „Paracliserul“ şi „Matca“. Autorul a abordat teme din teatrul contemporan („Există nervi“) sau din teatrul istoric („A treia ţeapă“). A scris o serie de comedii, cum ar fi „Răceala“ sau „Vărul Shakespeare“, al căror mobil este chiar ironia muşcătoare, împrumutată din lirica soresciană.

Deşi rămasă în umbra capodoperelor lirice şi dramatice, proza soresciană este una dintre cele mai viguroase din literatura română. „Viziunea viziunii“ şi, mai ales, „Trei dinţi din faţă“ sunt două dintre romanele sale cele mai reprezentative.

La moartea lui au rămas în manuscris cincisprezece volume – poezie, eseu, jurnal şi roman – lucrări pe care marele autor nu a mai apucat să le publice. Nu ne rămâne decât să savurăm bogăţia sufletească a unui  mare om, aşa cum se reflectă din plin în opera sa.

Scară la cer

Un fir de păianjen
Atârnă de tavan.
Exact deasupra patului meu.

În fiecare zi observ
Cum se lasă tot mai jos.
Mi se trimite şi
Scara la cer – zic,

Mi se arunca de sus.

Deşi am slăbit îngrozitor de mult
Sunt doar fantoma celui ce am fost
Ma gândesc că trupul meu
Este totuşi prea greu
Pentru scara asta delicată.

– Suflete, ia-o tu înainte.
Pâş! Pâş!

(aceasta este ultima poezie a poetului)