Măsura lucrurilor – Muzeul Agriculturii (VIII)

    V-am promis să vă arăt şi alte instrumente de măsurat de odinioară, de la ultima expoziţie din cadrul Muzeului Agriculturii, intitulată „Metrologie şi agricultură„. Instrumente care ne vorbesc despre priceperea şi inventivitatea celor de odinioară. Chiar dacă nu dispuneau de tehnologia atât de avansată din zilele noastre, îşi făceau atât de bine treaba chiar şi cu acele ustensile care nouă, celor de azi, ni se par rudimentare. Dincolo de performanţele instrumentelor, era în primul rând priceperea oamenilor. Şi asta conta cel mai mult.

 

Deja se vede progresul aparatelor de măsurat distanţe.

 Unităţi de măsură pentru lichide.

O fi ocaua lui Cuza?  🙂

Măsurători pentru cereale. Pe unele dintre ele le-am văzut şi în gospodăriile bunicilor noştri.

Ţoiuri – atât de întîlnite în cârciumile de odinioară. Pentru că oamenii de atunci beau…cu măsură! 🙂

Un chip de odinioară, ce parcă ne vorbeşte… peste vremuri…

Un document din vremuri îndepărtate, prin care domnitorul Mircea cel Bătrân acorda privilegii comerciale negustorilor braşoveni pe la anul 1413.

La Muzeul Agriculturii (VI)

    Am păstrat mai la urmă, pentru această „călătorie” la Muzeului Agriculturii din România, câteva dintre exponatele mai… aparte, care nu par a avea vreo legătură cu agricultura, dar care sunt obiecte ce au făcut parte din viaţa oamenilor de odinioară şi care au marcat o schimbare a stilului de viaţă tradiţional, rustic. De la uneltele simple ale ţăranului român, cele de care s-a folosit de-a lungul sutelor de ani, oamenii au ajuns şi la ustensile mai avansate – semn al dezvoltării tehnologice a acestei lumi, o dezvoltare care transformă în continuare atât de mult stilul nostru de viaţă.

    Într-unul dintre saloanele muzeului, sunt expuse o mulţime de maşini de cusut, unele chiar foarte vechi, dar care au fost bine conservate şi chiar mai sunt în stare de funcţionare! De la cusutul tradiţional cu acul, maşina de cusut a însemnat o adevărată „revoluţie”!

Celebrele maşini de cusut Singer. Deşi sunt atât de „bătrâne”, calitatea lor rămâne  una de top chiar şi acum.

Tradiţional şi modern!

Modele diferite, reunite laolaltă în acest muzeu.

O mică maşină de cusut….portabilă, numai bună de folosit în călătorii.

Efigia preşedintelui Companiei Singer de la începutul secolului trecut.

Faimoasele maşini de călcat, care erau încălzite cu …jar!

Poate nu o să credeţi, dar acest „modern” fier de călcat avea şi rezervor de apă pentru abur, pentru a asigura o călcare mai uşoară a rufelor!

Am găsit aici şi un impozant aparat foto pentru faimoasele studiouri foto de pe vremuri. Câte chipuri de oameni a imortalizat acesta la viaţa lui….greu de spus!

O veche centrală telefonică – probabil o străbunică a actualelor telefoane mobile ultraperformante 🙂

    Am păstrat pentru la sfârşit această fotografie de epocă din care zâmbeşte peste vremuri acest brav soldat din armata americană – un român din Transilvania, emigrat acum mai bine de 100 de ani, pe meleaguri unde a căutat o viaţă mai bună. Dintr-o veche casă ardelenească, portretul soldatului ce a luptat „for Liberty” a poposit în acest Muzeu al Agriculturii, alături de atâtea alte fotografii şi exponate. Vă spuneam că Muzeul se găseşte în oraşul Slobozia, din judeţul Ialomiţa. Dacă veţi avea ocazia să-l vizitaţi, veţi vedea multe lucruri interesante, care chiar vă vor încânta.

La Muzeul Agriculturii (III)

    După ce v-am prezentat o parte dintre uneltele agricole tradiţionale, pe care le puteţi admira la Muzeul Naţional al Agriculturii din România situat în oraşul Slobozia, astăzi vă aduc aici şi câteva dintre utilajele „moderne”, care au revoluţionat la vremea lor această ocupaţie tradiţională a românilor – agricultura. Într-o hală uriaşă a muzeului, se găsesc depozitate în deplină stare de conservare, o mulţime de utilaje, tractoare, batoze, locomobile şi multe altele, iar unele chiar în stare de funcţionare! Da, da! La anumite evenimente sau expoziţii, unele dintre aceste exponate sunt arătate publicului larg în plină funcţiune, spre încântarea privitorilor. Chiar dacă sunt atât de bătrâne, parcă ar vrea să ne arate că sunt nişte unelte bine făcute, gata să-l slujească pe om în această ocupaţie străveche a lucrării pământului. Interesant de aflat este faptul că unele aceste utilaje provin din locuri precum îndepărtata Americă!

Locomobil folosit pentru batozele de treierat cereale.

Hala muzeului, plină de utilaje şi unelte agricole.

    Pe lângă utilajele ultramoderne din zilele noastre, aceste exponate ne trimit cu gândul spre vremuri ce au trecut demult. O adevărată incursiune prin istoria agriculturii.

    Pe vremuri, acest bătrân tractor însemna o adevărată „revoluţie” în agricultură!

Un afiş-emblemă pentru M.A.R.

La Muzeul Agriculturii (II)

    Vă povesteam aici despre unul dintre cele mai interesante şi originale muzee din România – Muzeul Agriculturii. Un loc în care se regăsesc adunate şi ilustrate atât de bine vechi tradiţii româneşti, datini străbune de care ar trebui să ne reamintim  şi să le preţuim cu evlavie, ca pe nişte comori de suflet. Căci ele ne grăiesc despre cei ce au fost înaintea noastră, despre înaintaşii care au reuşit să ne lase o moştenire spirituală de care ar trebui să fim conştienţi şi mândri. Oameni simpli, dar atât de legaţi de glia strămoşească, de pământul acesta la care au ţinut atât de mult, preţuindu-l ca pe un dar de la Dumnezeu.

    În prima parte v-am arătat o foarte interesantă expoziţie dedicată pâinii – pe care cei bătrâni o socoteau „sfântă„, asemănând-o cu „chipul lui Hristos„. Dar pentru ca să aibă pâine, trebuia ca oamenii să lucreze mai întâi ogorul, să-l pregătească pentru rodire. La Muzeul Agriculturii sunt adunate cu osârdie multe unelte pentru lucrat pământul. De la plugurile tradiţionale, trase de boii în jug, până la mult mai modernele tractoare. Binenţeles că aici se pot admira primele modele de astfel de utilaje, unele chiar cu motoare cu abur, ceea ce pentru realităţile tehnologice complexe de azi, înseamnă cu adevărat…istorie. O incursiune în timp, plecând de la uneltele celor ce au trudit de secole acest pământ. Astăzi vă voi arăta uneltele tradiţionale, urmând să vă prezint data viitoare şi utilajele moderne, care au schimbat radical viziunea omului asupra pământului. La adunarea acestui număr impresionant de obiecte, de pe tot cuprinsul ţării, meritul îi revine în cea mai mare măsură celui ce a pus bazele acestui muzeu – domnul Răzvan Ciucă – care a şi condus acest muzeu vreme de douăzeci de ani, cu pasiune şi dăruire.

Jugurile boilor.

Furci lustruite de mâini bătătorite de-atâta muncă.

Şi coase gata de cosit!

Şi greble…

Plugul, sub brazda căruia ţăranul punea cu grijă sămânţa pentru o recoltă nouă!

Căruţe din diferite zone ale ţării.

Roata!

Hambare gata să primească recolta bogată a pământului.

Şi alte unelte atât de necesare gospodarului.

Iar grâul trebuia măcinat, înainte de a deveni pâine! Iată şi nişte pietre de moară, lustruite de vreme şi de cât vor fi măcinat…

Dar şi o moară ceva mai „modernă„…

Rod bogat!

Snopi de grâu.

Bogăţia pământului!

Troiţă împodobită cu spicele pământului!

Şi o lipie caldă, aburindă, făcută din grâu tânăr!

La Muzeul Agriculturii (I)

    În mijlocul Câmpiei Bărăganului, chiar la intrarea în oraşul Slobozia din judeţul Ialomiţa, se află unul dintre cele mai interesante muzee din ţara noastră: Muzeul Agriculturii din România. Un muzeu dedicat celei mai vechi îndeletniciri a oamenilor de pretutindeni şi ocupaţia de bază a locuitorilor acestor meleaguri. Înainte de a-l vizita, mulţi se întreabă curioşi: ce se poate vedea într-un muzeu dedicat agriculturii? Asta şi pentru că agricultura înseamnă lucrarea pământului, trudirea pe ogoare, munca grea în mijlocul naturii, strădania omului din toate locurile şi din toate timpurile, de a-şi câştiga pâinea cea de toate zilele. După ce vizitezi muzeul, rămâi surprins de lucrurile atât de interesante care au fost adunate aici, spre a le grăi vizitatorilor nu doar despre o simplă ocupaţie, ci despre oamenii acestui pământ, despre viaţa lor, despre munca, credinţa, tradiţiile, valorile materiale şi spirituale pe care şi-au clădit existenţa lor. Este o adevărată călătorie în timp, o întoarcere spre izvoarele acestui neam, spre valorile care ne definesc ca neam şi pe care ar trebui să nu le uităm.

    Mi-am propus să vă aduc aici, dragi prieteni, câteva poze despre acest muzeu. Dacă vreodată veţi trece prin această parte a ţării, merită să vizitaţi un astfel de loc. Trebuie să menţionez pasiunea şi strădania ostenitorilor muzeului, care au reuşit ca în peste douăzeci de ani de la înfiinţarea Muzeului Agriculturii să adune de prin toate colţurile ţării exponate extraordinare pe care, în aceste vremuri marcate de modernizarea accelerată a societăţii, cu greu le mai poţi găsi prin gospodăriile oamenilor.

    Înainte de a intra în clădirea muzeului, vizitatorul este impresionat de parcul care înconjoară clădirea. Verdeaţă, pomi, flori şi multă linişte. Într-o latură a muzeului, se găseşte o veche bisericuţă de lemn, care a fost strămutată aici în urmă cu zece ani, dintr-o localitate învecinată cu Slobozia. Biserica a fost restaurată, iar astăzi este biserică parohială.

    Şi pentru că Bărăganul este „patria pâinii„, am să vă ofer imagini dintr-o expoziţie dedicată pâinii.

    Chiar la intrarea în muzeu eşti surprins să găseşti grâu verde, tânăr, parcă desprins dintr-un ogor.

    Alături – un snop de spice de grâu, pline de boabe – semn al bogăţiei pământului!

    Spice de grâu frumos împletite, în formă de cruce – ca mărturie a creştinătăţii românilor. Grâul înseamnă pâine, iar pâinea este un simbol euharistic, aşa cum ne-a lăsat Domnul Hristos.

    Colac în chip de prunc, care se împărţea în unele părţi ale ţării pentru sufletele pruncilor morţi.

    Pâinea cea de toate zilele!

Tradiţii româneşti.

Pâine şi cozonaci – nelipsite la sărbătorile şi evenimentele din viaţa românilor.

Parcă abia au fost scoase din cuptor!

Ţest – specific mai ales zonei Olteniei, pentru copt pâinea.

Colacii pentru obiceiurile de înmormântare.

    „Pomul mortului” – împodobit cu tot felul de împletituri din aluat, care se împărţeau spre pomenirea celor răposaţi – obicei care se păstrează şi astăzi în Moldova.

Ca o cunună a roadelor pământului!