Gălbenele

    Îmi plac foarte mult florile de gălbenele. Acolo unde înfloresc, aduc atâta culoare şi veselie în jur! Galbene sau portocalii, cu petale mai mici sau mai mari, mai scunde sau mai înalte, ele înfloresc toată vara şi aduc multă frumuseţe prin grădini sau prin rondurile de pe străzi. Pe lângă frumuseţe, se ştie bine că aceste flori au şi excelente „talente medicinale”. Calendula officinalis – cum o găsim în cărţile de botanică – este utilizată în multe tratamente, aducându-ne nu doar frumuseţe în viaţă, ci şi putere vindecătoare pentru tot felul de probleme de sănătate.

    Am cules aici câteva „chipuri” de gălbenele! Stropi de soare presăraţi pe pământ! 🙂

Strălucitoare ca un mic…soare!

O gâză călătoare, poposind prin polenul unei gălbenele.

Şi o mică floricică ce a reuşit să se strecoare printre pietrele oraşului!

Published in: on 28/06/2011 at 1:58 pm  Comments (7)  
Tags: , , , , ,

Muzica apei

Aşteptăm primăvara! Cu mai  multă nerăbdare decât oricând. Poate şi pentru că iarna care a fost nu se prea lasă…dusă şi se încăpăţânează să mai stăruie pe aici. Ne place zăpada, albul său imaculat, care acoperă totul, transformând totul în jur într-o lume mai pură, mai curată… Dar acum ne este dor de verde!!! De verdele primăverii, de natura care renaşte, de frumuseţea pe care numai primăvara o primim din plin.

Până când primăvara îşi va lua în primire „domnia”, nu ne rămâne decât să aşteptăm. Cu răbdare şi cu gândul la zilele în care vom cutreiera prin natură, savurând tot ce este mai frumos, mai minunat.

Azi m-am oprit asupra unei muzici pe care nicio orchestră nu ar putea să o interpreteze mai bine decât natura însăşi. Muzica apei – pe care o auzim în susurul râurilor, în foşnetul valurilor mării sau tunetul talazurilor pe vreme de furtună, în bubuitul înfricoşător al tunetelor şi în şoptitul discret al picăturilor de ploaie sau curgerea vijelioasă a cascadelor…. Sunt tot atâtea arii dintr-o operă minunată. Închizi ochii şi parcă eşti acolo, în mijlocul naturii, al valurilor, al ploii ce se revarsă din nori… Atâta relaxare şi pace care se revarsă în suflet…….

O muzică dumnezeiască!

Încă iarnă…

Cele câteva zile călduroase de săptămâna trecută, aproape că ne convinseseră că iarna e pe sfârşite. Dar nu e chiar aşa. Suntem în luna februarie, iar doamna Iarnă este încă în plină domnie. De dimineaţă mă uitam pe fereastră şi…începuse să ningă. Fulgi răzleţi se iţeau din cer. Gerul din ultimele zile ne-a pus şi el gândurile îndrăzneţe la punct. Prin grădini am zărit şi câţiva ghiocei tare grăbiţi (aşa sunt ei!), dar frigul ne spune că trebuie să mai aşteptăm. Să mai avem puţină răbdare.

Are şi iarna frumuseţea ei. Şi-ar fi păcat să nu o admirăm. Să nu profităm de tot ceea ce ni se oferă. Să preţuim fiecare clipă, colţ de cer, rază de soare, fulg de nea….Să mulţumim Cerului că încă le avem şi le putem vedea.

Minunatul alb al zăpezii!

Covorul de nea aşternut peste grădină. Totul este atât de alb şi de frumos!

Urme pe zăpadă… Şi câteva frunze, uitate prin copaci toamna trecută, zburate de vântul care a aşternut zăpada…

Ţurţuri ca de cristal, la streşinile caselor…

…lucind în soare…

Troianul de pe acoperiş, explorat de o pisică.

Camuflate în zăpadă!

Zăpada depusă în tot felul de forme interesante.

O scară din zăpadă!

Un mic „vestitor” grăbit, adus în casă, la căldură.

„Vara indiană”

Veşnic grăbiţi, mereu pe fugă, într-o perpetuă alergare înnebunitoare, uităm cel mai adesea să mai şi privim în jurul nostru. Nu doar paşii ne sunt grăbiţi, grăbite ne sunt şi gândurile, şi ele alergătoare spre treburile pe care dorim fără contenire să le rezolvăm. Şi tot noi nemulţumiţi!

Spre deosebire de noi, natura îşi urmează mersul ei domol, legile ei minunate, de la care nimic nu se abate, oricât s-ar strădui…omul. Iarăşi omul…

Într-o astfel de zi, în plină grăbire, privirea mi-a alunecat spre marginea drumului. Copacii, înveşmântaţi în culori minunate, îşi etalau discret frumuseţea pe firmamentul unui cer incredibil de senin. Mi-am amintit frumoasa melodie a lui Joe Dassin despre „vara indiană” – toamna târzie ce ne oferă cel mai frumos spectacol de culori de peste an. O clipă de linişte, o oprire aducătoare de pace în suflet, o bucurie fără seamăn pentru acest dar nepreţuit. Chiar dacă paşii au revenit la alergarea lor de dinainte, ceva gingaş a rămas acolo, în suflet.

Frumuseţe fără seamăn!

Verde… galben… roşu…

…şi un cer albastru superb!

Din nou la drum, prin mijlocul frumoasei naturi!

Culorile toamnei… muzica frumuseţii!

Autumnale (III)

Respiraţi frumuseţea toamnei prin toţi porii fiinţei voastre!

Sorbiţi cu privirea  fiecare strop de culoare, fiecare „piesă” din acest incredibil puzzle…

Nu nesocotiţi ceva din ceea ce ni se oferă cu atâta generozitate. Totul e „gratis”, iar admiraţia noastră este cel mai bun „preţ” pentru tot ceea ce primim… Totul este important, totul contează, totul emană frumuseţe şi perfecţiune. Chipul divin răzbate din tot ceea ce este, din cele văzute şi din cele (încă) nevăzute…

Frumoşi mesteceni!

Ruginiul toamnei…

Încă verzi! Unii mai drepţi, alţii mai aplecaţi, parcă te îndeamnă să-ţi plimbi paşii printre ei…

…şi-o păpădie rătăcită-n toamnă!

Ce bogăţie de nuanţe de roşu!

…dar şi de verde!

Ciulinii au şi ei frumuseţea lor. Un buchet cu…ţepi!

Şi aceşti ciorchini, frumoşi la vedere, ce atrag privirile.

Frunze ruginite…

…şi seminţe ce vor încolţi…la primăvară!

Şi peste toate acestea…un cer senin minunat! În acorduri de Bach, simfonia naturii răsună atât de frumos…. Ascultaţi!

 

Lacul

Apa este mai mult decât un element vital, esenţial pentru viaţă. Acolo unde este apa, este viaţă! Oriunde vedem o apă, curgătoare sau nu, ne fascinează, ne atrage… Clipocitul unui râu, vuietul valurilor mării, ropotul picăturilor de ploaie, sunt minunăţii care ne încântă.

Şi luciul apei unui lac ne face să privim spre el ca într-o oglindă. O apă liniştită, dar în ale cărui adâncimi nu ştim ce taine se ascund. Pe malul său admirăm o floare, o salcie pletoasă, o pasăre ce pluteşte agale. Poposim în preajma unui lac liniştit şi parcă ne încărcăm de energie, de pace, de bine.

O salcie plângătoare, aplecată peste lac…

…şi o floricică – un strop de culoare lângă luciul lacului…

Oglinda lacului… Verde liniştit…

Trifoi şi mohor – verdele ierbii şi verdele lacului.

La început de toamnă, iarba îşi recapătă verdele crud din primăvară. O înviorare a naturii care ne bucură ochii, sufletul.

Atât de frumoase!

Orhidee

Orhideea este o floare deosebită, o floare rară. Nu o întâlneşti oriunde. „Floarea zeilor” – cum i se spunea în vechime. Ceea ce atrage la ea în mod special sunt florile-i minunate. O bogăţie incredibilă de culori şi forme. Fie că o admirăm într-un buchet pe care îl oferim unei persoane speciale sau într-o vază sau într-un ghiveci, acasă sau într-o florărie…orhideea este extraordinar de frumoasă. O prezenţă plină de gingăşie, o frumuseţe delicată, suavă. Unele îţi dau impresia că îţi zâmbesc cu „chipul” lor atât de frumos. Şi…parcă ar vorbi privitorului! Invitându-l la o discuţie despre frumuseţe.

Vorbind cu o Orhidee

„Zâmbet” de orhidee.

Frumuseţe!

Published in: on 25/08/2010 at 10:13 am  Comments (7)  
Tags: , , , ,

Licheni

Treceam pe drum, când am zărit un gard vechi cu ulucile pline de licheni… Mi-au atras imediat atenţia. Cândva scândurile gardului erau noi, frumoase, iar gardul semeţ. Odată cu trecerea anilor, s-au înnegrit, au îmbătrânit, s-au rupt, s-au aplecat şi s-au umplut de licheni sau de melci… Într-o bună zi, stăpânul casei va pune în loc un gard nou, mult mai frumos! Peste care vor creşte după un timp…alţi licheni…

Published in: on 22/08/2010 at 8:30 am  Comments (4)  
Tags: , , ,

La malul mării…

Marea rămâne pentru fiecare dintre noi un loc fascinant! În faţa întinderii nesfârşite de apă, rămâi… fără cuvinte! Asculţi vrăjit sunetul valurilor înspumate ce se lovesc când mai furioase, când mai blând, de ţărm. Ţipătul pescăruşilor ce brăzdează cerul, întregeşte muzica mării!

Chiar şi când cerul este acoperit de nori grei, ameninţători, parcă prevestind furtuna, nu-ţi vine să pleci de lângă mare…

Valuri…

…înspumate…

La ţărm…

Nori negri…

Published in: on 19/08/2010 at 8:15 am  Comments (14)  
Tags: , , , ,

Flori de vară

Vara este un anotimp frumos. Chiar dacă în ultima perioadă ne-am „luptat” cu canicula cumplită, sunt atâtea frumuseţi în jurul nostru! Natura întreagă este în plină înflorire şi rodire. Sub razele fierbinţi ale soarelui, înfloresc atâtea minunăţii pline de culori vii şi forme fascinante.

Vă ofer cu drag câteva!

Cârciumăreasă roşie…

…şi una mov…

…şi una galbenă!

Gorniţe„.

O cicoare ce „râde” spre seninul cerului de vară!

…şi o floricică ce seamănă cu păpădia…

Parcă ar fi nalbă, dar nu ştiu sigur.

Şi o frumuseţe care se deschide ochilor doar seara!

O floare de…dovlecel!

I se spune „luleaua turcului„! Şi e tare …căţărătoare. S-a urcat pe …casă!

Floricele albe…

Seamănă cu o cală

dar i se spune…ciumăfaie 🙂 Fain nume!

Dimineaţa în grădină…

…o floricică de piatră (pietricele).

E prea frumoasă ca să nu o pun aici!

Published in: on 16/08/2010 at 12:04 pm  Comments (15)  
Tags: , , , ,