La Răşinari

DSC08743În mijlocul ţării, în imediata vecinătate a Sibiului – vechi burg transilvan cu aer medieval – se găseşte Răşinariul – aşezare cu o rezonanţă puternică în istoria românilor din această parte a ţării… O localitate care a dat românilor personalităţi de prestigiu, oameni de seamă care au lăsat posterităţii urme vrednice de laudă ale trecerii lor prin această lume şi un renume datorat faptelor lor meritorii. Poetul Octavian Goga, filosoful Emil Cioran, mitropolitul Andrei Şaguna şi încă mulţi alţii, sunt nume grele ce şi-au legat destinul de Răşinari.

Când vezi pentru prima oară Răşinariul, te impresionează acel iz de localitate veche, plină de istorie. Case vechi, îngrijite, apropiate unele de altele precum fagurii dintr-un stup, străduţele înguste ce şerpuiesc în multe direcţii, oameni ce trec încoace şi încolo, fiecare la treburile sale, salutând respectuos, de fiecare dată, pe cei ce trec în calea lor, chiar dacă sunt doar nişte trecători curioşi.

Dacă apuci să intri în vorbă cu un răşinărean, vei fi uimit de mândria cu care îţi va vorbi despre prestigiul localităţii lor natale, despre oamenii de seamă care s-au ridicat din acest pământ. Îţi vei înclina fruntea cu respect şi admiraţie la auzul cuvintelor rostite cu atâta convingere, din toată inima. Oamenii aceştia chiar îşi iubesc meleagurile natale!

DSC00618

Mausoleul ce adăposteşte mormântul marelui mitropolit Andrei Şaguna – mare conducător spiritual şi apărător al drepturilor românilor transilvăneni.DSC00620

Stradă din Răşinari…

DSC00621

Casa memorială „Emil Cioran” – locul unde a văzut lumina zilei marele filosof şi scriitor…

DSC00623

Si casa memoriala a marelui poet Octavian Goga… cel care a ilustrat mai bine ca oricine frumusetea Rasinariului, a satului romanesc, prin versurile sale minunate…

DSC08701

DSC08702

Biserica Veche cu hramul „Sf.Cuv. Parascheva”, zidita in prima jumatate a secolului al XVIII-lea.

DSC08705

DSC08706Si alta strada din Rasinari…

DSC08709

Locul Rasinariului pe harta Romaniei

Rasinari

Cuvintele nu sunt niciodata de-ajuns pentru a descrie cat mai bine un loc de suflet. Merita sa-l vizitezi, sa-l simti „pe viu„, sa te incarci de frumusete.

Reclame
Published in: on 25/09/2009 at 10:08 am  Comments (3)  
Tags: , , , ,

Octavian Goga (1881-1938)

octavian_goga1

Octavian Goga – poetul rămas în conștiința românilor ca „poet al pătimirii” – s-a născut la 1 aprilie 1881 la Rășinari, lângă Sibiu, în familia preotului Iosif Goga. Debutul său literar cu volumul „Poezii” (1905) a fost considerat un adevărat eveniment literar, iar tânărul poet de atunci a fost considerat „începutul unei noi epoci pentru sufletul nostru românesc“ și „un talent original inspirat numai de sufletul poporului“. În toate volumele sale, Goga a ilustrat ca nimeni altul sufletul acestui popor, cu suferințele, durerile, dorurile, bucuriile și aspirațiile sale.

S-a stins din viață în ziua de 7 mai 1938 la vârsta de 57 de ani. Ne rămân ca o moștenire spirituală de excepție versurile sale din care răzbate peste timp dragostea față de pământul și neamul românesc.

 

Rugăciune

Rătăcitor, cu ochii tulburi,
Cu trupul istovit de cale,
Eu cad neputincios, stăpâne,
În faţa strălucirii tale.
În drum mi se desfac prăpăstii,
Şi-n negură se-mbracă zarea,
Eu în genunchi spre tine caut:
Părinte,-orânduie-mi cărarea!

În pieptul zbuciumat de doruri
Eu simt ispitele cum sapă,
Cum vor să-mi tulbure izvorul
Din care sufletul s-adapă.
Din valul lumii lor mă smulge
Şi cu povaţa ta-nţeleaptă,
În veci spre cei rămaşi în urmă,
Tu, Doamne, văzul meu îndreaptă.

Dezleagă minţii mele taina
Şi legea farmecelor firii,
Sădeşte-n braţul meu de-a pururi
Tăria urii şi-a iubirii.
Dă-mi cântecul şi dă-mi lumina
Şi zvonul firii-ndrăgostite,
Dă-i raza soarelui de vară
Pleoapei mele ostenite.

Alungă patimile mele,
Pe veci strigarea lor o frânge,
Şi de durerea altor inimi
Învaţă-mă pe mine-a plânge.
Nu rostul meu, de-a pururi pradă
Ursitei maştere şi rele,
Ci jalea unei lumi, părinte,
Să plângă-n lacrimile mele.

Dă-mi tot amarul, toată truda
Atâtor doruri fără leacuri,
Dă-mi viforul în care urlă
Şi gem robiile de veacuri.
De mult gem umiliţii-n umbră,
Cu umeri gârbovi de povară…
Durerea lor înfricoşată
În inimă tu mi-o coboară.

În suflet seamănă-mi furtună,
Să-l simt în matca-i cum se zbate,
Cum tot amarul se revarsă
Pe strunele înfiorate;
Şi cum sub bolta lui aprinsă,
În smalţ de fulgere albastre,
Încheagă-şi glasul de aramă:
Cântarea pătimirii noastre.

Published in: on 01/04/2009 at 1:34 pm  Comments (1)  
Tags: , ,