Pe 31 martie, în anul 1933 se năştea la Ploieşti poetul Nichita Stănescu. Deşi a plecat de mulţi ani dintre noi, prin versurile sale rămâne mereu prezent. Îl omagiem cu admiraţie şi respect, citindu-i cuvintele-i de o rară frumuseţe şi sensibilitate.
Rugăciunea
Iartă-mă şi ajută-mă
şi spală-mi ochiul
şi întoarce-mă cu faţa
spre invizibilul răsărit din lucruri.
Iartă-mă şi ajută-mă
şi spală-mi inima
şi toarnă-mi aburul sufletului,
printre degetele tale.
Iartă-mă şi ajută-mă
şi ridică de pe mine
trupul cel nou care-mi apasă
şi-mi striveşte trupul cel vechi.
Iartă-mă şi ajută-mă
şi ridică de pe mine
îngerul negru
care mi-a îndurerat caracterul.
Autoportret
Întunecând întunericul,
iată
porţile luminii.
Gând 1
Părerea mea este că poetul nu are o
epocă a lui; epoca îşi are poeţii ei şi, în
genere, epoca îşi vede singură poeţii.
Un interviu cu fascinantul Nichita…
…şi un cântec superb pe versurile aceluiaşi minunat poet.
