Cip-cirip!

V-am mai povestit aici despre cănăruşii mei dragi – Gălbenuş şi Cocolino. Prezenţa lor este o adevărată bucurie! După o zi grea, când vin obosit acasă, ei mă întâmpină cu ciripitul lor vesel, de parcă ar vrea să mă întrebe cum mi-a fost peste zi. Seara, îmi place să le deschid uşiţa de la colivie şi să-i las să zboare în voie prin cameră. Gălbenuş – mai curajos şi cu experienţă – profită imediat de invitaţia la libertate şi trage câteva raiduri prin cameră. Adoră să stea pe colţul de sus al bibliotecii – un loc de unde are o privelişte foarte bună. Acolo îi place cel mai bine să cânte şi ne priveşte cu luare-aminte, să vadă dacă îi admirăm cum se cuvine serenadele: „cip-cirip, cip-cirip, ţurlu-ţurlu!” De acolo aterizează pe colivia lui, de unde îşi salută consoarta cu bucurie, iar ea îl priveşte cu multă admiraţie.

Tot  Gălbenuş este cel care a reuşit să-şi învingă teama şi să se apropie de noi ori de câte ori vede ceva interesant pe masă. O cană cu apă sau o felie de pâine – îi stârnesc din plin curiozitatea micuţului canar. Priveşte cu luare aminte la noi, cu ochişorii lui negri şi mai mici decât două grăunţe de piper. Când vede privirile noastre, începe de îndată ciripitul său zglobiu, umplând casa cu o muzică atât de plăcută.

Două sufleţele minunate!

Ce-aveţi de băut aici? – pare că spune Gălbenuş!

Sus, pe…acoperişul coliviei!

Îmi place şi mie pâinica!

Asta este toată pentru mine?

Cănăruşi

V-am mai scris aici despre Gălbenuş şi Cocolino – doi cănăruşi deosebit de simpatici. Nu ai cum să nu îi îndrăgeşti cât sunt de drăgălaşi şi frumuşei. Şi puşi pe tot felul de şotii.  🙂

Poftiţi la masă!

– Muştarul nu îmi place. Am vrut să văd ce gust are cafeaua ta! Ce mai aveţi pe aici?

Facem baie în …castron. E bineeee!

Sunt atât de mic…. Te rog să nu mă strângi!

Parcă aş sta într-un cuib!

Gălbenuş şi Cocolino

Gălbenuş şi Cocolino sunt doi canari tare simpatici şi drăgălaşi foc. Gălbenuş este un „domn” respectabil ce se apropie  de venerabila vârstă de 6 ani. Pe spate şi pe aripi are penele de un verde mai închis, dar pe piept penele sale sunt galbene. Ca un „gălbenuş” de ou! 😀  Din cioculeţul său mic scoate nişte triluri foarte frumoase. Te şi miri de unde ies acele sunete melodioase! Pe care mica sa consoartă le ascultă cu atenţie, răspunzându-i cu un ciripit vesel.

Cocolino este de un portocaliu foarte frumos. Are abia un an şi este plină de energie, spre disperarea venerabilului Gălbenuş, care o mai „ceartă”, încercând să-i mai tempereze elanul. Ea nu are aceleaşi talente de „cântăreaţă” ca şi Gălbenuş, dar se străduieşte să înveţe … „partiturile”. Colivia în care stau este mica lor căsuţă în care se simt foarte bine. Chiar dacă  mai mai sunt lăsaţi şi afară, din când în când, după o tură-două de zbor prin cameră, tot „acasă” e cel mai bine!

Dimineaţa, cei doi o încep cu veselie la primele raze ale soarelui, ciripind cu foc şi vestind tuturor că a început o nouă zi. Şi nu înţeleg de ce oamenii se bucură atât de greu de venirea zorilor şi tot mai zăbovesc în pat.

Când te uiţi la cele două ghemotoace de fulgi, care te privesc atent cu ochişorii negri ca nişte neghine, nu poţi să nu-i îndrăgeşti şi să recunoşti că şi aceste fiinţe mici ne fac viaţa mai frumoasă şi ne reamintesc că Dumnezeu ne dat atâtea minunăţii pentru a ne bucura din plin de darul vieţii!

„La plimbare”!