Câmp în flăcări

2013-05-24 12.22.13   În drumurile pe care le facem, zi de zi, printr-atâtea locuri din lumea asta, de multe ori privirile ne sunt atrase cu putere de anumite frumuseţi pe care nu le putem ignora, oricât de grăbiţi sau preocupaţi am fi. Iar printre minunăţiile începutului de vară, ce poate fi mai minunat decât un câmp cu maci înfloriţi? „Flăcări” mari, roşii, presărate la tot pasul, prin iarba de un verde intens. Te opreşti din alergarea grăbită şi, fie şi numai pentru câteva clipe, contempli în linişte… frumuseţea!

   Încă mai sunt maci înfloriţi, pe câmpuri, la marginea drumurilor şi printr-atâtea locuri, unde nici nu te gândeşti. Poftiţi de-i admiraţi!

2013-05-24 12.22.04

Macii

                                                 de Magda Isanos

Ardeau ca niste facle vii,

în vârf de firave tulpini.

Îşi înălţau râzând zglobii

obrazul roşu dintre spini.

I-am adunat cu mâini avare,

am rătăcit în seara blândă,

umplându-mi braţele de floare

învăpăiată şi plăpândă.

Şi m-am întors într-un târziu,

departe câmpul rămânea,

atât de singur şi pustiu

în urma mea.

Dar cand acasa-am încercat

să-i strâng într-un aprins buchet,

toţi macii mei s-au scuturat

ca nişte lacrimi pe parchet.

2013-05-24 12.22.18

2013-05-24 12.22.23

Şi un mac gingaş, „rătăcit” printre betoanele oraşului…

2013-05-30 18.25.04

Să aveţi zile frumoase! 🙂