Orfelinele

    Astă iarnă, pe frigul acela cumplit, care ne-a cam înspăimântat, când nici nu îndrăzneai să scoţi capul afară, la poarta casei părinţilor mei au apărut două ghemotoace de blană, scâncind înfrigurate. De unde au venit, cine le-a adus acolo pe o vreme ca aceea? Întrebări fără răspuns. Noroc că cineva din casă le-a auzit scâncetul şi le-a adus în casă. Două ghemotoace cu ochi, îngheţate bocnă, care s-au încălzit imediat lângă sobă, într-o cutie de carton, care le-a devenit dormitor. Erau atât de mici şi neajutorate, de ţi se rupea sufletul de milă! În câteva săptămâni, cele două fetiţe s-au întremat şi au crescut uimitor de repede, aducând multă veselie în ogradă, cu lătratul lor subţire şi cu giumbuşlucurile lor. Şi ceilalţi membri ai familiei căţeleşti le-au adoptat imediat pe cele două orfeline. Seriozitatea cu care păzesc curtea, parcă ar vrea să arate recunoştinţa lor pentru că au fost adoptate şi salvate de la o moarte sigură.

    Fiinţe mici şi drăgălaşe, care aduc atâta bucurie în viaţa oamenilor!

 Numai ochi şi urechi! 🙂

La masă

    Acum câteva zile, am fost martorul unei scene tare drăguţe. La marginea unui trotuar, nişte căţeluşi „luau masa” de la mămica lor. Ceea ce mi-a plăcut cel mai mult era poziţia lor şezând în funduleţ! 😀 Păpau cu foc, tare tacticoşi, netulburaţi de nimic din jurul lor sau de trecătorii grăbiţi care se perindau prin apropiere. Cât priveşte pe mămica lor, vedeţi bine, din poze, ce mulţumită era de odraslele ei care, după ce au terminat cu masa, au început iar giumbuşlucurile specifice vârstei lor. Cu burtica plină, să te tot joci!

    Tare drăgălaşi, nu-i aşa?

Poftă bună! 🙂

– Aici avem cea mai bună păpică!