Legenda ghiocelului

Am primit pe e-mail o frumoasă poveste, pe care v-o ofer cu mult drag. Este povestea ghiocelului –  una dintre cele mai frumoase şi iubite flori de primăvară:

„A fost odată o rază de soare – era chiar fata cea mai mică şi răsfăţată a astrului luminos. Şi, tocmai pentru că era cea mai mică şi mai răsfăţată, tatăl ei o lăsa să zburde pe unde îi dorea inima. Şi, iată că, într-o bună zi, raza de soare a hotărât să se plimbe într-o grădină. Acolo era Raiul pe pământ, nu altceva! Flori, care mai de care mai colorate şi mai parfumate, se unduiau sub adierea blândă a vânticelului cald de primăvară!
– Ce-ar fi să aleg eu o floare frumoasă, pe care să mi-o prind în păr?- a spus raza de soare. Şi, repezită cum era, s-a năpustit asupra grădinii, a cules o floare şi s-a înălţat din nou în văzduh.
Toate florile din grădina au privit mirate către cer şi au început să murmure:
– Aţi văzut-o? Era frumoasă? Avea rochie de aur? Ce floare o fi ales prinţesa?
– Cu siguranţă că a cules  un trandafir – a spus un trandafir mare, catifelat şi roşu, pe care boabele de rouă străluceau ca diamantele în soare.
– Ba eu cred că a fost una dintre noi – a murmurat o lalea galbenă, iar suratele ei dădeau din capete, încântate.
– Nici vorbă de aşa ceva! – le-a retezat-o un crin mândru. A fost unul dintre fraţii mei. Nu vedeţi ce frumoşi şi parfumaţi suntem?
Până şi o violetă mică, dar într-adevăr splendidă, a susţinut că raza de soare culesese o violetă, si nu altceva!
Numai într-un colţ de grădină cineva plângea. Era un ghiocel mic si firav, a cărui coditţă fusese ruptă de trena rochiei de aur a prinţesei. Cum raza de soare nu era departe, l-a auzit şi i-a părut tare rău. Şi a rostogolit pe obrajii ei de aur o lacrimă ca o perlă, care a căzut pe codiţa cea ruptă a ghiocelului, vindecând-o pe dată. Dar nu a fost numai atât. Prinţesa-rază de soare a venit lângă ghiocel şi i-a spus aşa:
-Biată floricică firavă, îmi pare tare rău că te-am făcut să suferi! Ce dorinţă vrei să-ţi îndeplinesc pentru a-mi repara greşeala?
– Nu vreau nimic, a răspuns ghiocelul, lăsându-şi frumosul căpşor în jos.
– Nu vrei frumuseţea trandafirului, parfumul crinului, strălucirea lalelei?-  a insistat raza de soare.
– Bine, a încuviinţat ghiocelul. Dacă vrei într-adevăr să-mi faci un dar, dă-mi voie să răsar primul dintre toate florile, de sub zăpada rece, iar parfumul meu abia simţit să-i facă pe oameni să se bucure şi să ştie că a venit primăvara!
Şi chiar aşa a fost. Raza de soare l-a sărutat pe ghiocel şi vraja a fost făcută. Apoi a dispărut în înaltul cerului, de unde venise. De atunci, ghiocelul este prima floare care ne zâmbeste dintre peticele de zăpadă în fiecare primăvară  şi toată lumea ştie că vremea cea urâtă este pe sfârşite”.

Primele floricele

Primele floricele de primăvară ne încântă întotdeauna sufletul. După ce trec florile „vestitorilor” ghiocei – micii viteji care răzbesc prin zăpadă şi ger, de prin iarba uscată de anul trecut, de sub ultimele petice de zăpadă, răsar sfioase, parcă abia îndrăznind, primele floricele. Verdele crud al frunzuliţelor, micile pete de culoare ale florilor, parfumul incredibil pe care îl răspândesc în jur, ne bucură nespus de mult!  Si gâzele au înviat şi şi-au început colinda lor din floare în floare.

Galben, alb, violet, verde…  Sărbătoarea culorilor a început!

Viorele… Frumoase, delicate, parfumate. Le-am aşteptat să apară! Un mic bucheţel aduce un strop de frumuseţe în viaţa noastră!

Pe lângă garduri, sfioase, au răsărit cu bucurie la o nouă viaţă. Renaşterea naturii este şi renaşterea noastră. Simţim în fiecare primăvară o poftă nestăvilită de viaţă, uitând de grijile care ne macină prea mult gândurile, zilele…