Sfârşit de toamnă

DSC06885   Iată că am ajuns şi la ultimele zile ale lunii noiembrie! Peste câteva zile intram în prima lună de iarnă, luna frumoaselor Sărbători, pe care abia le aşteptăm. Putem spune că deja am simţit mângâierea de gheaţă a iernii în aceste ultime zile, atât de friguroase. Şi nici primii fulgi de zăpadă nu au întârziat să apară, răzleţi, prin văzduh. De-acum va fi vremea lor şi ne vom bucura de toate aceste bunătăţi  ale iernii.

   Să mai aruncăm o ultimă privire în urmă, spre toamna care a trecut, cu multe zile frumoase, cu multe bunătăţi şi minunăţii care ne-au încântat sufletul. Ne vom mai revedea cu ea abia la anul care vine…

DSC06881

DSC06882

DSC06887

DSC06888

DSC06928

DSC06930

DSC06932

DSC06933

DSC06910

DSC06889

DSC06891

DSC06884Reflexii în oglindă – o idee a lui SoriN.

Vă doresc un sfârşit de săptămână cât mai frumos! 🙂

Reflexii autumnale

DSC06691   Încă avem o toamnă frumoasă, cu zile plăcute şi călduţe, iar asta nu poate decât să ne bucure. Să sperăm că vom mai avea parte şi de alte zile frumoase de toamnă, prilejuri bune de a fotografia frumuseţile ieşite în cale. Iar eu am să continui să vă arăt dintre cele „culese” de mine prin parcul oraşului.

   Numai bine să vă fie tuturor! 🙂

DSC06690

DSC06688

DSC06686

DSC06680Reflexii în oglindă – o idee a lui SoriN.

Vă doresc să aveţi un sfârşit de săptămână cât mai frumos! 🙂

Reflexii autumnale

DSC06682  După câteva zile mohorâte şi tare friguroase, toamna ne-a oferit iarăşi zile frumoase şi călduroase, numai bune pentru plimbări relaxante în mijlocul naturii. Iar parcul oraşului este un loc minunat pentru astfel de clipe plăcute. Am înconjurat micul lac, am admirat floricelele toamnei şi verdele naturii, înainte de marea metamorfoză a toamnei.

   Aşadar, vă invit la plimbare în parc! 🙂

DSC06681

DSC06684

DSC06687

DSC06689Reflexii în oglindă – o idee a lui SoriN.

Vă doresc un weekend cât mai frumos! 🙂

Gata de plimbare!

WP_20140801_001   Au micuţii ăştia un talent grozav de a crea situaţii amuzante, care te înveselesc mult de tot. În inocenţa lor, ei cred că anumite lucruri se fac aşa, cum ai bate din palme. Pregătirile cu care cei mari zăbovesc atât de mult, se reduc la copii la doar câteva gesturi sa alegeri simple. Aşa şi cu sara. Când a auzit că ne pregătim de plimbare, şi-a pus repede rucsăcelul cu Minnie – cadou de la bunica – şi o şapcă de-a lui mami. În maieu şi chiloţei, ea era gata de drum, ba chiar s-a încruntat puţin (precum se vede) când a văzut că noi nu eram gata.  Iar astfel de momente sunt în fiecare zi. Ca să nu mai zic că au început deja preferinţele pentru anumite hăinuţe sau pantofiori. Deh, pretenţii de domnişoară! 🙂

    Este minunată vârsta copilăriei!

HPIM7740– Eu am plecat cu maşinuţa! Şi mi-am luat şi căţelul cu mine. Pa! 🙂

Reflexii… – o idee a lui SoriN.

Vă doresc zile frumoase şi vesele!  🙂

Reflexii marine

DSC06250   Întâlnirea cu marea este întotdeauna o bucurie. Pentru noi, cei care locuim departe de ţărmul mării, este o adevărată sărbătoare când ajungem la mare. Sentimentul nemărginirii, care ne încearcă la privirea mării, este ceva unic. Întinderea nesfârşită de apă, care se uneşte cu imensitatea cerului – aşa ceva numai la mare poţi vedea.

   Am cules şi anul acesta câteva imagini de la ţărmul Mării Negre. Vi le ofer cu drag pe toate! Nici nu ştii ce să fotografiezi mai întâi, căci o fotografie nu poate capta decât o mică parte din splendorile mării.

   Să aveţi un weekend minunat! 🙂

DSC06248

DSC06246

DSC06247

DSC06249

DSC06254

DSC06255

DSC06256Pe o stâncă de pe mal, am surprins acest ochios, privind şi el spre mare!

DSC06274

DSC06252Reflexii în oglindă – o idee a lui SoriN.

Sursa video aici.

Reflexii în oglindă

DSC06068   Incredibil de rece şi ploioasă această lună iunie! Ultima săptămână a fost una cu adevărat….lacustră!  De parcă am fi în plină toamnă şi nu la început de vară. Numai verdele crud din natura răcorită de atâţia stropi de ploaie, ne aminteşte că vara abia a început.

   Am cules şi de această dată câteva imagini de după o ploaie de vară.

DSC06069

DSC06074

DSC06075

DSC06076   Parcul e gol după ploaie! Nu se mai aud râsetele vesele ale copiilor, căci toţi sunt la adăpost, în casă. Doar câţiva maidanezi zgribuliţi mai se zăresc pe ici, pe colo…

DSC06077

DSC06081   He, he! O vrăbiuţă s-a gândit să facă baie într-o băltoacă din parcul copiilor! 😀

DSC06089Un gândăcel dădea grăbit din picioare, exersându-şi talentul de înotător. Cu puţin ajutor, a ieşit la liman!

DSC06091Peste toate strălucesc mii de „cristale” atât de frumoase. O lume înfrumuseţată de ploaie!

DSC06092

Reflexii în oglindă – o idee a lui SoriN. Vă doresc să aveţi un weekend minunat! 🙂

Reflexii în oglindă

DSC06065   Ploaia care a venit ieri după amiază peste Târgovişte, a fost un adevărat potop. Parcă s-au rupt norii, iar apele cerului s-au prăvălit grămadă peste lume. Şi, ca să fie spectacolul şi mai înfricoşător, o grindină cumplită a acoperit totul în jur cu bucăţi mari de gheaţă colţuroasă, care au făcut multe pagube prin grădini.  Canalizările oraşului s-au umplut repede, iar maşinile păreau nişte bărcuţe plutitoare pe  râurile apărute dintr-o dată pe străzile oraşului.

   O vară cu năbădăi!

DSC06061

DSC06062

WP_20140613_001Reflexii în oglindă – o idee a lui SoriN şi găzduită de Iulisa. Să aveţi un weekend minunat! 🙂

Reflexii în oglindă

DSC06055  Și începutul verii din acest an ne-a adus zile ploioase, parcă anume pentru a ne răcori, înainte de arșița zilelor caniculare care vor veni sigur. Vă ofer și astăzi câteva imagini răcoritoare, dintr-o zi ploioasă.

DSC06056

DSC06057

DSC06058Reflexii în oglindă – o idee a lui SoriN şi găzduită de Iulisa. Sa aveti un weekend cât mai frumos!

Published in: on 06/06/2014 at 1:57 pm  Comments (22)  
Tags: , ,

Reflexii în oglindă

DSC06045   Chiar dacă vremea ploioasă nu ne prea încântă, mai ales dacă zilele mohorâte sunt prea numeroase pentru această perioadă a anului, putem să ne bucurăm de multă frumusețe în mijlocul naturii după ce stropii cerului purifică totul în jur. După o repriză de ploaie, totul este atât de curat, aerul este mult mai pur și peste tot strălucesc milioane de cristale strălucitoare, în care lumea se reflectă atât de frumos. O plimbare după ploaie este atât de relaxantă, de plăcută.

   Vă invit la o plimbare în natură, după ploaia de azi!

DSC06047

DSC06049

DSC06048

DSC06052

DSC06053

DSC06054

DSC06044Reflexii în oglindă – o idee a lui SoriN şi găzduită de Iulisa.

Vă doresc un sfârșit de săptămână cât mai frumos! 🙂

Reflexii în oglindă

DSC06013   Ne place să admirăm frumoasele reflexii pe care le descoperim în jurul nostru. În ferestre, în apă, în geamurile maşinilor, în oglinzi, vitrine şi… tot felul de alte locuri. Unde nu te aştepţi, poţi să descoperi uimitoare oglindiri ale lumii în care trăim. Dar sunt şi locuri la care nici nu ne gândim. Cum ar fi… stropii de ploaie, frumos aninaţi de o pânză de păianjen. Cât de frumos se vede lumea, reflectată în micile picături de apă, atât de frumos agăţate de cea mai fină ţesătură făurită vreodată. Priviţi!

Panza-de-paianjen

DSC06015

DSC06014

Iată şi unul dintre vajnici „ţesători” !Păianjen

Reflexii în oglindă – o idee a lui SoriN şi găzduită de Iulisa.

Vă doresc un week-end frumos! 🙂