„Te binecuvântez, iubită Românie, ţara bucuriilor şi durerilor mele, frumoasă ţară, care ai trăit în inima mea şi ale cărei cărări le-am cunoscut toate. Frumoasă ţară pe care am văzut-o întregită, a cărei soartă mi-a fost îngăduit să o văd împlinită. Fii tu veşnic îmbelşugată, fii tu mare şi plină de cinste, să stai veşnic falnică printre naţiuni, să fii cinstită, iubită şi pricepută.” (Regina Maria a României).
„România e patria noastră, a tuturor românilor. E România celor de demult şi-a celor de mai apoi. E patria celor dispăruţi şi a celor ce va să vie”. (Barbu Ștefănescu Delavrancea – scriitor).
„M-am născut o dată cu România Mare şi sunt ombilical legat de România”. (Radu Beligan – actor).
„România este o ţară plină de câmpii, munţi, ape, cântece, istorie şi graniţe”. (Grigore Vieru – scriitor).
„România! Da, îmi imaginez foarte bine; un steag care are la mijloc Roma şi în jur numai raze”. (Victor Hugo – scriitor).
„România este o ţară într-o criză perpetuă”. (Raymond Poincarre – om politic francez).
„România este o ţară neobosită”. (Dan Puric – actor).
„România e un ţinut tragic unde totul se sfârşeşte în comic”. (Paul Morand – scriitor francez).
„România este o ţară pe care cu cât o cunoşti mai bine, cu atât o înţelegi mai puţin”. (Jonathan Scheele – diplomat britanic și fost comisar european).
Citate favorite – o idee frumoasă pe blogul doamnei Zinaida. O invitație la lectură.