Curioasa

DSC06709   O zi însorită de toamnă este minunată! Iar o plimbare prin natură, este tot ceea ce poate fi mai frumos şi mai relaxant. Într-o astfel de zi minunată, am pornit prin parcul oraşului, bucurându-ne de fiecare lucru frumos ieşit în cale. Pe unul dintre copacii mari din marginea unei alei, am zărit o sumedenie de gândăcei roşii, cei pe care îi ştiam că se numesc gândacii Domnului sau  vacile Domnului. Stăteau la soare şi se bucurau de căldura plăcută a soarelui, de care nu se ştie cât vom mai avea parte.

   Binenţeles că micuţa Sara a fost tare curioasă să-i privească, amuzându-se copios atunci când unul i s-a urcat pe pantofior. Este atât de fascinată de toate vietăţile pe care le întâlneşte în cale şi tare le mai studiază, plină de curiozitate şi încântare, aşa cum numai copiii ştiu să fie.

DSC06711Nu-şi mai putea lua ochii de la gândăcei! 🙂

DSC06714

DSC06704Şi aici am găsit ceva interesant!

DSC06705

DSC06697Un mic popas, pe iarba aceasta atât de frumoasă! 🙂