Un pâlc de papură, foşnind şuierător în bătaia vântului rece de toamnă… Ceva mai departe, pădurea foşneşte şi ea, căci vântul jucăuş îi răscoleşte ramurile, frunzele…
În rest…linişte….Atât de multă linişte….
Atât de frumoase, legănându-se lin în bătaia vântului, gata să-şi scuture seminţele…
Life in pictures – ideea lui Costin Comba.
Ce pot face o mana buna si un aparat bun! Frumoase imagini!
ApreciazăApreciază
# Mulţumesc, Minoki! Mă bucur că ţi-au plăcut. Natura ne oferă atâtea frumuseţi pe care le putem „culege” gratis, fiecare dintre noi.
Îţi doresc o zi frumoasă! 🙂
ApreciazăApreciază
Intr-o vreme adunam papura in fiecare an,pina o data cind am atins una uscata bine si a inceput spectacolul.S-a deschis tare frumos si la o singura miscare,s-a imprastiat in toata casa.Nici dupa un an n-am reusit sa scap de tot puful.
Fain „lanul ” de papura.
ApreciazăApreciază
# Şi eu mi-am adus acasă câteva şi eram tare încântat de frumuseţea lor. Am păţit la fel, dar am adunat puful de prin toată casa. Una a rămas nedeschisă şi stă şi acum într-o vază. Până o „înflori” şi ea.
Şi mie mi-a plăcut „lanul” aflat în marginea pădurii. Mai ales că vântul împrăştia puful de colo-colo.
O zi frumoasă! 🙂
ApreciazăApreciază
Eu nu prea am „acces” la aşa ceva… Erau odată în piaţa de lângă mine câţiva bătrâni care aveau şi fire de papură pe post de plante ornamentale. Chiar dau bine într-o vază potrivită. Nu i-am mai văzut de câţiva ani…
M-aş putea duce pe la lacurile din jur, dar… e greu cu deplasatul!
Aş fi vrut să-ţi spun ce a spus deja Minoki, acum doar o susţin! 🙂
ApreciazăApreciază
# Mulţumesc mult, Peter! Trebuie să recunosc că nici eu nu reuşesc să „evadez” decât foarte rar, dar mîă bucur când reuşesc. Cât priveşte pozele…nu cred că sunt cine ştie ce, le fac doar cu un… telefon, mereu pregătit în buzunarul meu 🙂
O zi frumoasă!
ApreciazăApreciază
îmi aduc aminte, pe vremea când eram eu copil (da, am fost şi eu copil! incredibil, nu?) mama punea tije din astea de papură cu tot cu moţul acela lung şi maro, într-o vază lungă, aşa de frumuseţe, într-un colţ al sufrageriei 🙂
Frumoase fotografii, Alexe. ai suflet de artist 😉
ApreciazăApreciază
# Mersi mult, Georgiana! Mă bucur că ţi-au plăcut. Dacă zici tu că am „suflet de artist”… 😀 dar să ştii că n-am eu talente d-astea, deşi mi-ar fi plăcut.
O zi însorită!
ApreciazăApreciază
Papuraaaa 😀 Mersic, mersic 😀 Tocmai ce vorbisem cu gangurita de ispravi din copilarie simi-am adus aminte de bratele pline cu papura pe care le adunam si le depozitam prin casa de ma lua la ture mama 😀
Foarte faine pozele 😀
Zi faina sa ai.
ApreciazăApreciază
# Ha, ha! Ce frumos este când ne amintim de copilărie şi de isprăvile noastre „măreţe” de atunci. Copii fiind, câte nu adeceam pe acasă, spre disperarea mamelor! 😀
O zi bună îţi doresc!
ApreciazăApreciază
Ma simt in mijlocul naturii aici la tine Alex, cu cuvintele-ti calde, ce-mbraca soaptele vantului rece, de parca-i vrea sa nu-l simtim, doar sa stim ca el hoinareste peste tot si pozele atat de reusite pe care le-ai realizat – sunt perfecte chiar. Foarte fumos ! 🙂
Uite, Alex, cum imi amintesti tu de copilarie, cand si eu adunam papura, impreuna cu fratele meu si le aduceam acasa. Din unele, el isi facea arsenal de lupta si le numea grenade, iar pe altele le puneam in vaze sa ne decoreze incaperea… iti multumesc pentru asta.
O noapte linistita iti doresc Alex ! 🙂
ApreciazăApreciază
# Ştefania, m-ai făcut să zâmbesc. Uite, treaba cu „grenadele” mi-a scăpat în copilărie, acum aflu pentru prima dată de asemenea „arsenal”! 😀 Amintiri frumoase…
Mă bucur că ţi-au plăcut pozele.
Îţi doresc o zi minunată! 🙂
ApreciazăApreciază
:))) am si eu amintiri cu papura, la bunici cand impreuna cu alti copii ne facem sabii 🙂 cu care porneam mari razboaie sau mai tarziu cand am inceput sa ma prind ca sabia nu ma avantajeaza, le foloseam pentru decor! o serie fantastica … zi faina
ApreciazăApreciază
# Ce amintiri frumoase şi hazlii! Multe „minunăţii” mai făceam în copilărie şi ne-amintim cu drag de ele.
O noapte bună, Geanina! 🙂
ApreciazăApreciază
🙂 Mi-ai amintit de papura lacuita din copilarie. O aduceau ai mei din Dobrogea si ca sa nu se imprastie, inainte sa o puna in vaza o dadeau cu lac incolor.
Frumos lanul de papura! N-am mai vazut de multa vreme asa ceva.
ApreciazăApreciază
# Oana, acum am aflat de la tine că este o metodă de a opri împrăştierea pufului de papură prin casă. Căci am păţit-o şi grea a mai fost să-l strâng, că tot „zbura” prin toată casa. Şi cum se face acea „lăcuire”?
O seară cât mai bună! 🙂
ApreciazăApreciază
Nu mai stiu exact. Parca totusi erau ori date cu pensula ori inmuiate in lac , apoi sigur stiu ca erau agatate cu maciulia in jos undeva in curte sa se usuce si dupa aceea asezate in vaza si bagate in casa.
N-am material didactic, ca as incerca sa vad exact cum se face.
ApreciazăApreciază
# Mersi frumos! Poate o să încerc una din variante, pentru că tare frumoase mai sunt în casă, într-o vază. Au un farmec aparte!
Noapte bună, Oana! 🙂
ApreciazăApreciază
A, uitasem. Lacul nu era colorat.
🙂 Noapte buna!
ApreciazăApreciază
Bine ați venit în… „Lumea lui Alexandru”! :-
Lumea lui Alexandru 
Lasă un comentariu