„Condeie”

    Acest post este o promisiune mai veche făcută lui Psi, ca răspuns la articolul său în care ne prezenta colecţia de stilouri pe care o deţine. Am mărturisit atunci că şi mie îmi plac mult stilourile, pe care le-am tot adunat de-a lungul anilor, alături de alte ustensile de scris de tot felul: creioane, pixuri, culori… De fiecare dată când le privesc, îmi amintesc de emoţia de dinaintea primei zile de şcoală, când îmi aranjam cu multă grijă penarul meu de lemn, în care mama îmi pusese un mic stilou Flaro, nişte creioane şi o gumă. În ghiozdanul meu de proaspăt „şcoler” aveam şi câteva caiete învelite în coperţi albastre de plastic, al căror miros îl simt parcă şi acum, ca o amintire de neşters a acelor zile în care descopeream cu emoţie viaţa de elev.

În timp, am tot strâns ustensile de scris. Multe s-au stricat, altele am reuşit să le păstrez cu drag. Ţin minte sfatul Doamnei învăţătoare, care ne învăţa să scriem numai cu stiloul, pentru a ne forma un scris cât mai frumos. La orele de caligrafie, ne învăţa cum să „pictăm”cât mai frumos literele, iar încercările nereuşite însemnau tot mai multe eforturi de a ne corecta nepriceperea.

    Îmi pare rău că nu am păstrat acel mic stilou din clasa I, cu căpăcel negru şi pompiţă şi cu o peniţă minusculă. Cât l-am mai strâns între degetele de copil, buchisind asupra caietelor… În schimb l-am păstrat pe cel cumpărat în clasa a VIII-a – un stilou chinezesc verde cu capac argintiu, care scria foarte subţire şi frumos. L-am folosit din greu pe tot parcursul liceului, precum şi în anii de facultate. Dacă ar fi să povestească tot ce-a scris la viaţa lui…. În ultimii ani de studenţie, am cumpărat un stilou simplu, nemţesc, fără nimic deosebit ca aspect, dar a cărui peniţă aluneca atât de uşor pe hârtie. În plus, era un stilou cu rezerve, ceva nou în anii de după ’90. Îl am şi acum, iar în vara asta a muncit serios, după mai mulţi ani de pauză.

    Vă prezint şi alte exemplare din mica mea colecţie. Mai sunt şi altele, dar le-am ales pe acelea care îmi plac cel mai mult şi pe care le folosesc mai des, chiar dacă au de înfruntat „concurenţa” acerbă a ….tastaturii. Oricât de „îndemânatică” ar fi aceasta, nimic nu se compară cu cuvintele cu miros de cerneală aşternute pe hârtia albă, ce aşteaptă să primească mângâierea peniţei….

Frumos aliniate, gata de scris!

Un „Pelikan” foarte elegant şi priceput.

Bătrânul stilou chinezesc din clasa a VIII-a, liceu şi facultate…

…şi ajutorul său mai tânăr.