Aniversare…”mobilă”

   Așa cum ați auzit la tv sau ați aflat de pe internet, pe 3 aprilie s-au împlinit 40 de ani de când a fost folosit pentru prima dată un telefon mobil (vezi un articol aici). Această invenție, care a revoluționat într-un timp destul de scurt comunicațiile interumane, a devenit  aproape indispensabilă pentru omul zilelor noastre.  De la telefonul butucănos cu care, pe data de 3 aprilie 1973, Marty Cooper – inginer la Motorola – realiza prima convorbire cu un telefon mobil, astăzi s-a ajuns la veritabile mini-computere, aparate cu capacități tehnice incredibile, la care oamenii nici nu visau acum doar câțiva ani în urmă. Unde se va ajunge cu acest ”boom” tehnologic? Greu de spus!  Și greu de anticipat, dacă ne gândim cu ce viteză apar pe piață noutățile din acest domeniu. Dacă primul mobil cântărea  1,13 kilograme și avea o înălţime de 23 de centimetri(!) și costa aproape 4000 de dolari(!), astăzi avem la îndemână adevărate bijuterii miniaturizate şi la preţuri mult mai accesibile pentru majoritatea oamenilor.

Motorola Dyna TAC – primul telefon mobil.

   Vă mai amintiţi când aţi văzut prima dată un telefon mobil? Şi ce impact a avut asupra voastră această noutate, într-o perioadă când încă mai foloseam cabina telefonică de pe stradă, atunci când trebuia să sunăm urgent pe cineva? Ca să nu mai vorbim de „celebrele” convorbiri interurbane, comandate la poştă, pentru care trebuia să aştepţi, nu glumă! Vremea lor a trecut şi au rămas doar amintiri…

   Încercând să-mi amintesc de telefoanele mobile care mi-au trecut prin mână, am făcut o listă a „faimoaselor” telefoane pe care le-am deţinut şi de care îmi amintesc cu drag, căci realizez cum au evoluat aceste instrumente de comunicare, dar şi faptul că anii au trecut nu doar peste ele, ci şi pentru mine, la fel de repede… O mică „incursiune” în istoria telefoanelor mobile, din perspectiva personală. 🙂

   Ericsson GH 198 – primul meu telefon mobil! 🙂 Era…uriaș și atât de greu, încât nu încăpea în niciun buzunar. Nu l-am ținut decât câteva zile, căci o problemă la baterie m-a făcut să renunț la el repede. Nu am cum să uit emoţia cu care l-am adus acasă, încântat că pot comunica într-o manieră atât de modernă. Era prin 1998 şi îmi amintesc că am achiziţionat o cartelă prepay ALO de la Dialog (mai târziu Orange). Am păstrat acel număr mai bine de 10 ani, până când am renunţat la el, alegând o firmă concurentă. Modul de tarifare era destul de ciudat, căci creditul era împărţit pe „unităţi” şi nu pe minute de convorbiri. Preţul unei convorbiri… destul de mare!

   Motorola d 470 – al doilea telefon pe care l-am avut. Un telefon foarte bun, solid, destul de greu, dar mult mai elegant faţă de predecesorul său. Binenţeles că nu l-am folosit decât pentru convorbiri, căci serviciul sms nu era încă dat în folosinţă! Îmi amintesc că multe dintre opţiunile din meniul telefonului nu le-am folosit niciodată şi nici n-am ştiut la ce folosesc. 🙂 Aaaa! Şi avea nişte sonerii tare interesante pentru acea vreme. Eu alesesem o melodie tărăgănată, de care eram tare încântat. Am păstrat acest telefon aproape un an, până când s-a ivit ceva mai interesant. oricum, oferta era destul de limitată, dacă vă amintiţi.

   Alcatel One Touch Easy – un telefon de care am fost foarte mulţumit. Mult mai micuţ decât precedentele, avea un semnal foarte bun şi o autonomie incredibilă! În plus, atunci când am fost în vacanţă la munte, când nu aveam nicio priză la îndemână, am putut să-i pun în locul acumulatorului 3 baterii alcaline, căci avea şi această opţiune de urgenţă, foarte utilă! De pe acest telefon am transmis primele sms-uri, căci serviciul fusese inaugurat şi în România.

   Maxon – un telefon pe care scria că este fabricat în Danemarca. Era al unui prieten, dar l-am ţinut o vreme la mine, căci dorea să-l vândă. Era foarte subţire, într-o vreme când mobilele era destul de „dolofane”. Interesant, dar nimic ndeosebit la el.

   Alcatel One Touch View –  un telefon foarte bun, de care am fost foarte mulţumit şi pe care îl păstrez şi acum pe acasă, printr-un sertar, ca amintire. Avea un ecran uriaş pentru acele vremuri şi, la fel ca alte Alcatel-uri, avea o recepţie foarte bună şi o autonomie grozavă. Agenda era împărţită în foldere, avea calculator, ceas şi alarmă, care suna şi când telefonul era oprit! Funcţii din ce în ce mai utile pentru un telefon. Mă amuza antena retractabilă, care avea vreo 10 cm! Dar care era foarte utilă în zone cu semnal mai slab. L-am încercat de curând, să văd dacă mai funcţionează şi….merge perfect!

   Alcatel One Touch DB – foarte drăguţ, cu marginea cauciucată, plăcută la atingere. Am renunţat destul de repede la el, căci nu prea mi-a plăcut autonomia modestă.

   Ericsson R 320 – un telefon cu funcţii extraordinare pentru vremea sa. La acesta am folosit pentru prima dată modul bluetooth de transmitere a datelor. Avea şi port de infraroşu, jocuri, convertor valutar şi posibilitatea de a-l conecta la computer. Putea fi folosit şi ca reportofon, iar convorbirile puteau fi înregistrate!  Şi era incredibil de subţire, doar 9 mm –  un adevărat record pentru atunci. Ecranul era făcut dintr-o sticlă rezistentă la zgârieturi. Un telefon cu adevărat performant. L-am păstrat cu plăcere mai mulţi ani.

Motorola V50 – drăguţ şi… atât! Era plăcut că nu-mi ocupa mult spaţiu în buzunar, iar ideea cu clapeta era foarte chic.

   Siemens S35 – un telefon şi drăguţ şi performant. Citisem undeva că a fost ales telefonul anului în 2000. Avea acces la internet (serviciul wap), funcţii office, comandă vocală (ce grozav mi s-a părut să apelez doar prin voce, poruncindu-i telefonului pe cine să sune!). Din păcate, a avut o viaţă scurtă, căci iarna, pe zăpadă, l-am scăpat din buzunar când am traversat strada şi… l-a călcat o maşină! 😦  Chiar dacă i-a rezistat carcasa la un aşa şoc, telefonul nu a mai mers niciodată…

  Alcatel OTE 256 – l-am avut atunci când începuse moda cu mai multe telefoane, în reţele diferite. Foarte micuţ, bine finisat, dar minimalist în funcţii.

   Siemens M55 – primul telefon cu cameră foto ataşabilă! O adevărată minunăţie pentru acea vreme. Pozele ieşeau destul de bune, dacă afară era soare. Pe vreme înnorată…nu erau deloc grozave. Din păcate, autonomia era o problemă la acest model. Şi, în scurt timp, au apărut deja telefoanele cu cameră foto încorporată, mult mai atractive!

  Sony Ericsson K750i – Un telefon cu adevărat excepţional. Îl am şi acum, pentru că niciun alt telefon nu a avut o cameră foto atât de performantă ca acesta. Majoritatea pozelor de pe blog, pentru care am primit aprecieri în nenumărate rânduri, au fost făcute cu acest telefon. Are radio şi player audio cu funcţie mega-bass ceea ce oferă o audiţie excepţională a pieselor muzicale. Funcţia calendar – foarte utilă, căci aşa am învăţat să-mi programez toate urgenţele şi task-urile, ca să folosesc un termen des utilizat în epoca telefoanelor mobile. Căştile audio din dotare sunt foarte performante. Pozele pot fi prelucrate chiar în telefon, iar în pachet a venit şi un CD cu o aplicaţie foarte utilă pentru conectarea telefonului la computer. Autonomia era foarte bună pentru câte oferea telefonul. Navigarea pe internet – foarte facilă! În plus, telefonul avea şi card de memorie! Ceva cu totul deosebit, căci permitea stocarea multor melodii sau fotografii.

  Au urmat apoi şi alte  modele, iar acum deja nu mai vorbim despre simple telefoane ci de… smartphone-uri! Adevărate mini-computere, din ce în ce mai performante şi cu funcţii noi de-a dreptul incredibile. Mai puţin uimitoare este însă dependenţa prea mare faţă de aceste obiecte, în detrimentul relaţiilor intermane directe, fără aceste auxiliare. Dar dacă arunc o privire în urmă, la vremea primelor telefoane mobile, mă curpinde aşa o nostalgie după acei ani frumoşi…

  Sper că v-a plăcut scurta mea istorie în lumea telefoanelor mobile. Vă doresc tuturor un weekend minunat! 🙂 Şi… o melodie veselă în care apare şi buclucaşul telefon!

Publicitate