A venit iarna!

DSC05673   Când ne aşteptam mai puţin, iar unii chiar credeau că primăvara este ca şi venită, doamna Iarnă şi-a făcut simţită prezenţa în toată splendoarea ei, cu zăpadă, ger şi viscol în toată legea. Este abia sfârşitul lui ianuarie, iar până la primăvară mai este destul de mult, ca să ne lăsăm amăgiţi de nişte aparenţe înşelătoare. Unde până acum n-am avut mai deloc parte de semnele iernii, în câteva zile le-am avut pe toate din plin. Ca să ne săturăm! 😀

   Aşa cum ne-am obişnuit în ultimii… mulţi ani, şi de această dată iarna ne-a luat prin surprindere, cu toate avertismentele din ultimele zile. Toată ţara este dată peste cap de ravagiile iernii, numai copiii  nu-şi fac niciun fel de griji. Pe străzile înzăpezite cu oameni ce par că înoată printre nămeţi, răsună vesel râsul celor mici, care au ieşit cu săniuţele la joacă. Chiar şi cei mari par mai veseli decât de obicei, căci albul proaspăt al zăpezii  ne înviorează pe toţi.

DSC05662   Din norii plumburii, cerul a cernut cu hotărâre fulgii de zăpadă, spulberaţi în toate zările de viscolul tăios. Chiar dacă ni se pare că a nins destul, iarna nu se lasă şi vor mai fi şi alte zile cu ninsori din belşug. Ne vom bucura din plin de splendorile îngheţate ale iernii, care are şi ea farmecul său.

DSC05663

DSC05664Natura întreagă înveşmântată în alb!

DSC05666

DSC05672Vă doresc să vă bucuraţi din plin de iarnă! 🙂

 

Anunțuri

The URI to TrackBack this entry is: https://alexandrone.wordpress.com/2014/01/27/a-venit-iarna-2/trackback/

RSS feed for comments on this post.

32 comentariiLasă un comentariu

  1. Daa, mi-a plăcut ninsoarea, ca în filme, liniștită, ba cu fulgi mari, ba cu fulgi mici…
    Din păcate nu-mi pot susține vorbele cu imagini, aparatul meu a plecat în lumea cu verdeață…
    Bună dimineața!

    Apreciază

    • # Ma bucur ca a venit frumos iarna si pe la Cugir!
      Cat despre „raposata” camera foto, daca si-a facut datoria, a lasat loc alteia noua si mai buna.
      O zi de iarna cat mai frumoasa in continuare! 🙂

      Apreciază

  2. si-a venit si iarna!!!:)
    la mine nu indrazneste….
    sa ai o saptamana faina!

    Apreciază

    • # Poate se gandeste sa treaca si pe acolo, caci ar fi frumos si sigur v-ati bucura cu toti de o asa aparitie alba.
      Si eu iti doresc o saptamana minunata, draga Geanina! 🙂

      Apreciază

  3. Trebuia să ne așteptăm și la venirea iernii, chiar dacă a întârziat mai mult ca de obicei. Să fim mulțumiți dacă vom avea un martie primăvăratec și nu acoperit de zăpezi.
    Mulțumesc pentru minunatele instantanee pe care ni le-ai oferit astăzi și-ți doresc o săptămână tot mai atrăgătoare, Alex! 🙂

    Apreciază

    • # Ziua buna, draga Petru! Da, asa e, ne bucuram cel mai bine de iarna atunci cand e la vremea ei, nu primavara. Sa vedem ce-o mai fi si in saptamanile urmatoare.
      Ma bucur ca ti-au placut pozele mele.
      Iti doresc o saptamana frumoasa si linistita! 🙂

      Apreciază

  4. E bună și iarna la casa omului. Cred că am mai spus și pe alt blog dar asta nu contează prea mult : bunica avea o vorbă – gerul iernii omoară microbii și răul din lume ! 😛

    Apreciază

    • # Ha, ha! Partea cu microbii o spunea si bunica mea, dar mai interesanta este cea cu raul din lume! Bine-ar mai fi.
      Bunicile noastre tare intelepte mai erau.
      Iti doresc o saptamana buna si o iarna frumoasa in continuare! 🙂

      Apreciază

  5. prefer sa merg eu sa „vad” farmecul iernii si nu sa vina „farmecul” la mine 🙂

    Apreciază

    • # Stii bine ca Iarna este o doamna „generoasa” si vine ea prima, de fiecare data! 😀
      O zi frumoasa, Pandhora!

      Apreciază

  6. Foarte frumos ai surprins iarna, Alex, în toată splendoarea ei, aşa cum îi stă ei bine să fie, cu zăpadă, gheţuş, ger, viscol şi de ce nu şi cu bucurii! Bine că a venit acum, trebuia învelit pământul cu plapuma moale a zăpezii, e adevărat, cam rece, dar benefică pentru sănătatea lui, să poată fi mai roditor, să aibă puterea de-a ne asigura hrana ce-a de toate zilele.
    O seară minunată îţi doresc, Alex! 🙂

    Apreciază

    • # Sarut mana, draga Stefania! Ma bucur ca ti-au placut fotografiile. Sunt prea putine, fata de splendoarea alba de afara.
      Ai mare dreptate ca este o mare binecuvantare pentru ogoare aceasta ninsoare. Nu degeaba ziceau stramosii „iarna-i grea, omatu-i mare, semne bune anul are!”. Asa sa dea Dumnezeu si anul acesta!
      Numai bine iti doresc si o zi minunata! 🙂

      Apreciază

  7. Superbe fotografii! Si eu am asteptat-o cu nerabdare!
    La Bacau in seara asta ninge feeric. M-am plimbat cu atata bucurie pe strazi admirand copacii impodobiti cu zapada, Cerul era mov si copacii in alb si negru profilati pe ei erau o minune.
    Nu-mi venea sa mai intru in casa!
    Sa ai o seara placuta si tu! 🙂

    Apreciază

    • # Sarut mana, draga Melly! Imi pare bine ca ti-au placut fotografiile hibernale. Si ca iarna a venit frumos si pe la voi. Chiar si atunci cand inca mai viscolea, am stat mai mult pe afara, bucurandu-ma de zapada ce se asterenea atat de frumos. Cand eram copii, cu greu ne mai tineau parintii in casa atunci cand noi vedeam pe fereastra cum se asterne zapada.
      Numai bine si o zi frumoasa iti doresc! 🙂

      Apreciază

  8. a venit iarna în Europa! ce bucurie pe copii :)) Cred ca si Sara este fericita ca este plimbata cu saniuta si ca mami si tati îi vor arata cum se face un om-de-zapada :)) Doamne ce placut este cand traiesti toate acestea langa un copil! Toate trairile sunt mai intense! Va doresc sa aveti numai bucurii zilele astea si sa profitati de zapada asternuta. Cine stie cat va tine?!
    Numai ganduri bune, Alex draga!

    Apreciază

    • # Sarut mana, draga Carmen! Chiar ma bucur ca a venit, pana la urma, iarna cea zburlita. A fost nefiresc de cald in perioada Sarbatorilor si…. parca nici n-a fost iarna, fara omat, viscol si ger. Este asa de frumos afara….
      Cat despre sara, este tare incantata de zapada si de sanius. Asa ce-mi place sa o plimb cu saniuta. Frumos ai spus despre aceste bucurii unice.
      Iti doresc o saptamana frumoasa in continuare! 🙂

      Apreciază

  9. Eu m-am bucurat ca un copil de aceasta zapada.O sa ies zilnic in oras,Cred ca in parc e o frumusete.Seara buna!

    Apreciază

    • # Inca nu am reusit sa ajungem la parc, e mai departe de noi, dar imi inchipui ce frumos o fi acolo, cu atata alb in jur.
      Si noi iesim in fiecare zi cu Sara cu saniuta. Este prea frumos ca sa nu ne bucuram.
      O iarna frumoasa in continuare! 🙂

      Apreciază

  10. Sa fiu sincera, o zi si o noapte de iarna pentru mine ar fi destul. Dar bine e si asa, doar sa ne ocoleasca virozele!
    Zile fumoase!

    Apreciază

    • # Ha, ha! Doar o noapte si o zi? Nici eu nu ma dau in vant dupa iernile prelungite, dar acum chiar m-am bucurat ca a nins, ca prea era anormal de cald si nici nu simtisem ca e iarna. Iar daca e ger, virozele n-au nicio sansa!
      O zi cat mai frumoasa! 🙂

      Apreciază

  11. Da da da si da da da! Iarna a venit si pe ulita mea! Eram convinsa ca nu ma va dezamagi! Un strat gros de zapada care abia astepta sa fie „vanturat”! Sambata noaptea, tarziu, doar noi si cainele eram pe un bulevard luuuung si acoperit cu zapada! Am lasat primele urme pe zapada (cele de peste zi se acoperisera)!
    Nici eu nu-mi fac griji cu zapada! Au fost multe ierni ca aceasta – inclusiv in acea vreme de trista amintire cand abia ne puteam urni din case din cauza troienelor dar nimeni n-avea curaj sa strige la „autoritati”. Si, cu chiu, cu vai, cu aoleu, ne-am descurcat. 🙂 Care-mai-de-care, cu lopeti, cu ce aveam, impingeam zapada si faceam loc pe trotuare, dezapezeam curtile celor care nu puteau din cauza varstei, le faceam cumparaturi… Eram, multi, ca o mare familie unita si la necaz… Soferii se ajutau intre ei, curatand la greu zapada cand ajungeau in vreun impas… dar erau mai multi pomi pe marginea soselelor, erau si „ridicaturi de pamant” care mai domoleau zapada viscolita, mai erau, pe alocuri, „aparatoare de viscol” (niste garduri din sarma)… Plus ca amenzile erau pe bune pentru cei care nu-si curatau trotuarul in fata casei, blocului, magazinului… asa cum e in orice stat pe care-l numim civilizat.
    E faina iarna! Parca-i si uneste, pe oameni! 🙂
    Zile fericite sa aveti!

    Apreciază

    • # Sarut mana, Diana! Si multumesc mult pentru comentariul generos. Frumos ai evocat iernile de odinioara (vorba celebrului F.Villon). Era mai multa solidaritate si omenie. Chiar si noi, copiii de atunci, saream repede in ajutorul celor in varsta, iar joaca noastra era atat de frumoasa. Zaboveam in zapada pana faceam turturi la nas, dar nu ne lasam dusi in casa.
      Da, este o iarna ca-n povesti. Si noi ne-am plimbat atunci can cerul cernea fulgi desi si pufosi si ce frumos a fost.
      Multumim pentru gandurile bune.
      O iarna frumoasa in continuare si zile linistite! 🙂

      Apreciază

  12. Bonjour Alex! splendide imagini… aici nu-i iarna, desi Pirineii franco-spanioli sunt la 120kms… rosmarinu’ si toporasii(micsunele) mi-au înflorit în gradina… 🙂

    Apreciază

    • # Bonjour, m-me Melanie! Multumesc frumos pentru vizita. O sa vorbim cu Iarna sa dea o raita si pe meleagurile franceze. Grabite au mai fost floricelele din gradina, dar inca este vremea iernii.
      O zi cat mai frumoasa! 🙂

      Apreciază

  13. si eu am asteptat-o cu nerabdare, ca in fiecare an; a venit cam vijelioasa dar n-are a face, e tot ea, alba si pura… pana si orasul devine un loc mai pacut sub matia alba si pufoasa!

    Apreciază

    • # Asa este, totul pare mult mai frumos si mai pur, sub mantia alba de zapada a Iernii. Parca ar fi o alta lume, una de poveste. Si oamenii par mai veseli si mai frumosi.
      Numai bine si o zi frumoasa, Micule Print! 🙂

      Apreciază

  14. A venit si ne-a adus zapada sa ne ajunga! e frumos atata vreme cat nu ne incurca in desfasurarea activitatilor.
    Toate cele bune, Alex!

    Apreciază

    • # Si ni se spune ca va mai veni o repriza zdravana! Chiar sa ne ajunga, ca prea ziceam ca nu va mai veni iarna.
      Este frumos tare afara. Cat despre activitati…. ne-om descurca noi cummva.
      O seara frumoasa si o iarna frumoasa in continuare! 🙂

      Apreciază

  15. in sfarsit a venit si prea asteptata zapada, dar cu primi fulgi de nea parca s-a schimbat ziua a fost mult mai fericita

    Apreciază

    • # Da, am asteptat destul iarna, dar ce frumos a venit, cu atata zapada si bucurie!
      O seara buna! 🙂

      Apreciază

  16. Eu cu cafeluta trebuie sa ne luam de mana 😉 Cam atata iarna as vrea si eu 😉

    Apreciază

    • # Ha, ha! Dar sa stii ca a trecut destul de repede iarna de anul acesta, fata de alti ani cand incepea de prin noiembrie.
      Sa ne pregatim de… primavara! 🙂

      Apreciază


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: