10 lucruri care NU îmi plac

Am primit de la A.Dama această leapşă. Îi mulţumesc din suflet! Recunosc că mi-a venit destul de greu să mă rezum doar la  zece neplăcute. Nu pentru că aş excela în aspecte mai puţin agreabile mai mult decât ceilalţi oameni, dar nici nu pot să nu reclam lucrurile care mă deranjează (atât la mine, cât şi la ceilalţi). Am cam exagerat cu lămuririle şi nu mă aştept ca oamenii să-şi plece capul ruşinaţi de apostrofările mele! Dar măcar putem încerca, fiecare în dreptul său, să mai îndreptăm câte ceva dintre lucrurile pe care le greşim şi prin care ne urâţim viaţa.

1. Nu-mi place prostia! E atât de multă prostie în lumea asta, încât ajungi să întrebi dacă nu cumva poate fi contagioasă! Ar fi cea mai cumplită …„molimă”! Este păcat că oamenii iubesc atât de mult prostia, pe care o multiplică în infinite variante… Să ai o minimă cultură generală…nu mai este de mult timp un deziderat al oamenilor de azi. Iar dacă se mai asociază prostia şi cu…fudulia (vorba proverbului)…rezultatul e şi mai tragic.

2.  Nu-mi plac oamenii mincinoşi, cei care mint din plăcere, cu „talent”. Oameni care te înşeală pe faţă, care promit şi apoi uită sau se fac că uită. Oamenii frauduloşi, gata să profite de pe urma celorlalţi prin neadevăruri. Aş asocia mincinoşilor şi un alt specimen – şmecherii – cei care socot că se pot „strecura” eludând orice regulă, lege sau normă de bun simţ. A fi şmecher a ajuns să fie mai apreciat decât un titlu doctoral!

3. Nu-mi place mizeria, lipsa de curăţenie. Detest oamenii murdari, care preferă să trăiască într-o „împărăţie a jegului”. Şi pentru care, unii găsesc drept scuze sărăcia. Am văzut mulţi oameni săraci, dar casele lor sclipeau de curăţenie. Curăţenia este un minim semn de civilizaţie. Ori …parcă ne îngropăm tot mai mult în gunoaie!

4. Nu-mi place lipsa de disciplină. Consider că omul trebuie să înveţe de mic să fie disciplinat, să ştie să îşi facă un program şi să-l respecte. Degeaba îi blamăm pe nemţi sau pe japonezi, ei sunt acolo unde sunt, iar noi nu vom fi niciodată! Ne place prea mult dictonul: „lasă-mă să te las!”. Priviţi cum se şofează pe şoselele României! O harababură! Atâtea accidente datorate lipsei unei discipline elementare.

5. Nu-mi plac oamenii care nu ştiu să respecte munca celorlalţi. Care calcă în picioare cu nesimţire ceea ce alţii au trudit să facă. Este o adevărată mitocănie să calci în picioare florile sădite de alţii, să arunci gunoaiele pe jos, să nu fii în stare să preţuieşti ceva făcut de alţii. La capitolul acesta noi, românii, suferim rău de tot!

6. Nu-mi plac egoiştii. Oameni care se consideră „buricul pământului”şi singurii care contează. Ceilalţi….parcă nici nu există pentru ei! Privesc cu aroganţă şi dispreţ chiar şi pe cei alături de care trăiesc sau muncesc. Dictonul preferat: „după mine…potopul”! Chiar dacă toţi avem în fiinţa noastră şi o doză de egoism, ştim bine că sunt şi „egoişti pur-sânge”!

7. Nu-mi place prostul gust al multor semeni. Nu ştiu de ce, dar am impresia că societatea contemporană promovează la greu gusturile proaste, kitschul ţipător, strident. Bunul gust este ceva atât de rar şi nu ţine de …snobism, aşa cum cred unii, ci de bunul simţ care lipseşte din educaţia multora. Haine, mâncăruri, preferinţe muzicale, obiecte personale (telefoane, bijuterii, maşini) ş.a. fac obiectul unui prost gust înfiorător.

8. Nu-mi place superficialitatea. Nici la mine, nici la alţii. Luăm în derâdere chiar şi cele mai importante aspecte ale vieţii. Trăim goliţi de sensuri şi semnificaţii şi ne mulţumim doar cu „carcasele” realităţilor.

9. Nu-mi plac scandalagiii, oameni puşi mereu pe ceartă. Cei care găsesc ca singură „metodă” de dialog – tonul ridicat, injuria, mutra încruntată. Astăzi toată lumea ţipă la toată lumea! Şi fiecare crede că are mai multă dreptate decât ceilalţi.

10. Nu-mi place lipsa de moralitate în care se scaldă societatea de azi. În numele libertăţii acceptăm cele mai ciudate lucuri, cele mai nesimţite orori şi deviaţii comportamentale. În numele libertăţii le permitem copiilor să fie imorali, să încerce „experienţe” periculoase, care le distrug sănătatea şi sufletul. Puţin câte puţin uităm de tot ce-i sfânt, uităm de Dumnezeu, de morala creştină, de omenie şi de rostul existenţei noastre. Ne afundăm într-o obsedantă alergare după plăceri, fără niciun discernământ şi fără să vedem că tot nefericiţi suntem cu toată această „des-frânare” a oricăror limite de bun simţ.Dacă vorbeşti cuiva despre „moralitate”, devii neplăcut, enervezi, eşti depăşit sau ai mentalităţi învechite. Fără o „coloană vertebrală”spirituală, fără valori şi principii valabile, unde vom ajunge?

Transmit această leapşă următorilor prieteni: Adrian, Oana, Mihaela, Mirabilissemper, Elisa,  Rodica, BlackCat şi…Shoricel dar şi tuturor celor care trec pe aici în vizită. Puteţi răspunde şi la comentarii. E loc pentru toţi!