Melcul

WP_20170330_20_52_35_Pro

   Am adus acasă o plasă plină de urzici fragede, numai bune pentru o mâncărică delicioasă. Numai că, printre urzicuțele verzi și înțepătoare, s-a strecurat și un pasager clandestin – un melc micuț, care și-a scos repede cornițele, încercând să inspecteze terenul unde ajunsese. De cum l-a văzut, Sara a chiuit de bucurie. Cu greu și-a învins teama față de micul încornorat, până ce tati i-a arătat că melcul este inofensiv și simpatic și poate să stea chiar și pe…. nas! 😀 L-a ținut și ea pe mânuță, bucuroasă să-i simtă alunecarea lină și lipicioasă. Chiar dacă ar fi vrut să-l ținem în casă, ne-am gândit împreună că ar fi cel mai bine să-l ducem la…. grădiniță, în curtea frumoasă și plină de verdeață, numai bună petru micul Codobelc, căci sigur va găsi hrană din belșug și chiar și alți surați!

   Foarte simpatic „musafirul” nostru! 🙂

WP_20170330_20_36_13_Pro

WP_20170330_20_43_57_Pro

WP_20170330_20_44_42_Pro

Editat în Lumia Selfie

WP_20170330_20_53_21_Pro

Găinușa cea moțată

wp_20161127_11_35_27_pro

   Cât de bucuroși sunt copiii care trăiesc la oraș, printre blocuri și betoane, atunci când ajung la țară, la bunici și descoperă atâtea lucruri noi și interesante. Fiecare vizită este un prilej fericit de a afla multe noutăți. Mai ales când în ogradă sunt tot felul de orătănii simpatice. Sara a fost foarte încântată, la ultima vizită la bunici, când a văzut o găinușă albă, cotcodăcind prin fața casei. Cum n-a putut să o prindă, pentru a vorbi cu ea, i-a adus-o tati în casă și ce s-a mai bucurat. I-a și dat un nume, de cum a văzut-o: Găinușa cea moțată – după un cântecel învățat la Grădiniță. Și ce veselă a stat la pozat, alături de moțata albă. De aceea este copilăria atât de frumoasă!  🙂

wp_20161127_11_35_40_pro

wp_20161127_11_36_02_pro

Miercurea fără cuvinte (CCLXXXVIII)

Mica salvatoare!

wp_20161029_20_09_33_pro

wp_20161029_20_09_27_pro

Miercurea fără cuvinte” a început la Carmen și continuă aici, pe pagina lui Călin.

Să aveți o zi de miercuri cât  mai frumoasă!  🙂

Reflexii… feline!

WP_20160802_18_33_09_Pro

   Ce credeți, numai oamenii au preferințe pentru anumite mașini? Mustăciosul miorlaitor din fotografii ne răspunde clar că-i plac mașinile sport!  Chiar așa! 😀

   Vă doresc un sfârșit de săptămână cât mai frumos și vesel!

WP_20160802_18_33_14_ProReflexii în oglindă  – găsiţi pe pagina lui Sorin.

Miercurea fără cuvinte (CCLXXV)

O lume a inocenței…

WP_20160615_19_03_31_Pro

WP_20160615_19_03_17_Pro

WP_20160615_19_03_13_Pro

WP_20160615_19_03_03_ProMiercurea fără cuvinte” a început la Carmen și continuă aici, pe pagina lui Călin.

Vă doresc o zi de miercuri minunată! 🙂

Miercurea fără cuvinte (CCLXXIV)

Toropiți de caniculă!

DSC05159

WP_20160717_14_26_23_Pro

WP_20160717_14_26_34_Pro

WP_20160717_14_26_40_ProMiercurea fără cuvinte” a început la Carmen și continuă aici, pe pagina lui Călin.

Bucurați-vă de vară! 🙂

Țuchi

DSC02884

Țuchi  (6 ianuarie 2000 – 5 iulie 2016)

   Ne-a mai părăsit un prieten din familia necuvântătoarelor din ograda părinților…  Și nu unul oarecare, ci cel mai apropiat suflețel dintre toți membrii familiei. Țuchi nu a fost „doar” un câine, alături de ceilalți vajnici apărători ai curții. El a fost băiatul nostru și suflețelul cel mai iubitor și credincios al casei. Vreme de 16 ani, a făcut parte din familie cum nici n-am crezut că poate fi un lătrător ca el. Iată ce scriam despre el anul trecut, aici. Nu-mi vine să cred că s-a stins așa de repede. Avea o vârstă venerabilă, iar auzul îl lăsase cam tare, dar nu dădea deloc semne de bătrânețe grea. În numai câteva zile, slăbiciunea avea să-l doboare și să ni-l răpească din mijlocul nostru… Mama ne-a sunat pe toți ca să ne spună că Țuchi….nu mai este printre noi, ca să ne bucure cu lătratul lui vesel. Am lăcrimat cu toți după el, căci casa părintească va fi mai pustie fără dragul de el, iar atunci când vom merge pe acolo, nu va mai fi Țuchiță care să ne întâmpine cu bucurie la poartă, căci el ne simțea încă de departe că venim… Îl vom păstra în amintire cu mult dor.

   La revedere, prieten drag!

DSC03735

Somnorici

WP_20160619_19_24_11_Pro

   Cum să nu-ți vină să-l mănânci, de drăgălaș ce e? După ce s-a zbenguit alături de frățiorii și verișorii pisoi (deh, neam mare! ), l-a furat somnul greu, lângă niște ghivece de flori. La cât de obosit era, nici mâncare nu-i mai trebuia! 🙂

WP_20160619_19_24_04_Pro

Published in: on 01/07/2016 at 12:39 am  Comments (25)  
Tags: , , ,

Lulu (Lolică)

DSC04819 Loli

   De când am deschis acest blog, am tot pomenit aici de prietenii necuvântători din ograda părinților mei. Tot felul de orătănii drăgălașe, care ne-au umplut viața cu prezența lor, bucurându-ne în fel și chip. Iar atunci când au venit pe lume noi membrii ai familiei, am adus la cunoștință cu bucurie evenimentul! 😀 Numai că, viața ne încearcă și cu evenimente mai puțin plăcute, mai ales când vine vorba de „despărțirea” de suflețelele dragi pe care le-am avut prin preajmă ani de zile.

   Ieri ne-a părăsit un membru de nădejde al echipei de pază și protecție din curtea noastră: Vânjosul Lulu, căruia i-am zis și Lolică, atunci când era cățelandru, s-a stins după o grea suferință. De vreo doi ani, am observat la el o crispare de durere, atunci când îl mângâiam pe cap. Apoi am observat cum oasele din creștetul capului parcă „dispar”, iar creierul lui rămânea acoperit doar de blănița de pe cap. Am consultat mai mulți veterinari, dar nimeni nu a putut să mă lămurească ce poate să fie. Mai mult, cineva ne-a sfătuit să-l „ajutăm” să scape mai repede de durere, cu o injecție-finală. Dar cum să-i facem așa, când el a fost atât de devotat familiei noastre? În ultimele luni s-a luptat mult cu suferința lui, pe care a dus-o cu demnitate, ca un dulău viteaz ce-a fost. Atunci când ajungeam pe la părinții mei, el era primul care îmi ieșea în întâmpinare și nu mă lăsa până nu-l îmbrățișam, așa cum îi plăcea atât de mult. Când îmi punea labele din față pe umeri, aproape că mă da jos, de mare ce era.  Un prieten atât de devotat! De mine asculta cel mai mult. O să îmi lipsească mult statura lui impozantă și lătratul pe tonuri joase și mai ales prezența sa din fața casei părintești…

Lolic 2   V-am scris  aici despre cum a ajuns Lolică în curtea noastră, adunat de pe străzi de tatăl meu. A devenit membru al familiei canine, chiar în ziua în care ne părăsea cățelușa Lola (aici) – veterana de atunci a curții noastre. În doar câteva luni, dintr-un cățeluș pricăjit, s-a transformat într-un dulău de toată frumusețea, gata să „capseze” pe orice intrus care intra în curte. De aceea ziua stătea legat, pentru siguranța…vizitatorilor. Când era eliberat, așa ce mai alerga prin curte, cu salturi maiestuoase, potrivite staturii sale. A fost un câine cuminte și înțelept și un apărător de nădejde. Îmi pare tare rău după el… Nu pot să nu scriu câteva rânduri despre el, căci mi-a fost tare drag…

DSC04810

WP_20160402_14_47_00_Pro

La revedere, prieten drag!

Miercurea fără cuvinte (CCLXIV)

Fetița cu iepuraș!

WP_20160511_17_03_34_Pro

WP_20160511_17_03_38_ProMiercurea fără cuvinte” a început la Carmen și continuă aici pe pagina lui Călin.

Să aveți o zi de miercuri minunată! 🙂