Micii somnoroși

   V-am tot povestit aici despre cățelușii din curtea părinților mei. În fiecare an avem parte de câte o serie nouă de lătrăcioși simpatici. Anul acesta sunt cinci blănoși tare drăgălași, care au învățat repede lecția că locul lor este lângă ușa de la intrare. Acolo trebuie să păzească proprietatea și tot acolo ei ştiu sigur că vor primi multe bunătăți.

  După ce s-au ospătat, oboseala îşi spune cuvântul, iar un somnic este numai bun. Mai ales când sunt atent supravegheaţi de prietena lor – găinuşa cea moţată, care nu-i scapă din ochi nicio clipă, precum se vede.

Sufleţele drăgălaşe!

Nu-i așa că sunt frumoasă ? 🙂

Miercurea fără cuvinte (CCCXV)

„Orătăniile” din oraș! 🙂

„Miercurea fără cuvinte” a început la Carmen și continuă aici, pe pagina lui Călin.

Happy WW! 🙂

Melcul

   Am adus acasă o plasă plină de urzici fragede, numai bune pentru o mâncărică delicioasă. Numai că, printre urzicuțele verzi și înțepătoare, s-a strecurat și un pasager clandestin – un melc micuț, care și-a scos repede cornițele, încercând să inspecteze terenul unde ajunsese. De cum l-a văzut, Sara a chiuit de bucurie. Cu greu și-a învins teama față de micul încornorat, până ce tati i-a arătat că melcul este inofensiv și simpatic și poate să stea chiar și pe…. nas! 😀 L-a ținut și ea pe mânuță, bucuroasă să-i simtă alunecarea lină și lipicioasă. Chiar dacă ar fi vrut să-l ținem în casă, ne-am gândit împreună că ar fi cel mai bine să-l ducem la…. grădiniță, în curtea frumoasă și plină de verdeață, numai bună petru micul Codobelc, căci sigur va găsi hrană din belșug și chiar și alți surați!

   Foarte simpatic „musafirul” nostru! 🙂

Găinușa cea moțată

   Cât de bucuroși sunt copiii care trăiesc la oraș, printre blocuri și betoane, atunci când ajung la țară, la bunici și descoperă atâtea lucruri noi și interesante. Fiecare vizită este un prilej fericit de a afla multe noutăți. Mai ales când în ogradă sunt tot felul de orătănii simpatice. Sara a fost foarte încântată, la ultima vizită la bunici, când a văzut o găinușă albă, cotcodăcind prin fața casei. Cum n-a putut să o prindă, pentru a vorbi cu ea, i-a adus-o tati în casă și ce s-a mai bucurat. I-a și dat un nume, de cum a văzut-o: Găinușa cea moțată – după un cântecel învățat la Grădiniță. Și ce veselă a stat la pozat, alături de moțata albă. De aceea este copilăria atât de frumoasă!  🙂

Miercurea fără cuvinte (CCLXXXVIII)

Mica salvatoare!

Miercurea fără cuvinte” a început la Carmen și continuă aici, pe pagina lui Călin.

Să aveți o zi de miercuri cât  mai frumoasă!  🙂

Reflexii… feline!

   Ce credeți, numai oamenii au preferințe pentru anumite mașini? Mustăciosul miorlaitor din fotografii ne răspunde clar că-i plac mașinile sport!  Chiar așa! 😀

   Vă doresc un sfârșit de săptămână cât mai frumos și vesel!

Reflexii în oglindă  – găsiţi pe pagina lui Sorin.

Miercurea fără cuvinte (CCLXXV)

O lume a inocenței…

Miercurea fără cuvinte” a început la Carmen și continuă aici, pe pagina lui Călin.

Vă doresc o zi de miercuri minunată! 🙂

Miercurea fără cuvinte (CCLXXIV)

Toropiți de caniculă!

Miercurea fără cuvinte” a început la Carmen și continuă aici, pe pagina lui Călin.

Bucurați-vă de vară! 🙂

Țuchi

Țuchi  (6 ianuarie 2000 – 5 iulie 2016)

   Ne-a mai părăsit un prieten din familia necuvântătoarelor din ograda părinților…  Și nu unul oarecare, ci cel mai apropiat suflețel dintre toți membrii familiei. Țuchi nu a fost „doar” un câine, alături de ceilalți vajnici apărători ai curții. El a fost băiatul nostru și suflețelul cel mai iubitor și credincios al casei. Vreme de 16 ani, a făcut parte din familie cum nici n-am crezut că poate fi un lătrător ca el. Iată ce scriam despre el anul trecut, aici. Nu-mi vine să cred că s-a stins așa de repede. Avea o vârstă venerabilă, iar auzul îl lăsase cam tare, dar nu dădea deloc semne de bătrânețe grea. În numai câteva zile, slăbiciunea avea să-l doboare și să ni-l răpească din mijlocul nostru… Mama ne-a sunat pe toți ca să ne spună că Țuchi….nu mai este printre noi, ca să ne bucure cu lătratul lui vesel. Am lăcrimat cu toți după el, căci casa părintească va fi mai pustie fără dragul de el, iar atunci când vom merge pe acolo, nu va mai fi Țuchiță care să ne întâmpine cu bucurie la poartă, căci el ne simțea încă de departe că venim… Îl vom păstra în amintire cu mult dor.

   La revedere, prieten drag!

Somnorici

   Cum să nu-ți vină să-l mănânci, de drăgălaș ce e? După ce s-a zbenguit alături de frățiorii și verișorii pisoi (deh, neam mare! ), l-a furat somnul greu, lângă niște ghivece de flori. La cât de obosit era, nici mâncare nu-i mai trebuia! 🙂