Ipostaze canine cu… Bobiță! 🙂
„Miercurea fără cuvinte” a început aici – pe pagina lui Carmen.
Toate cele bune, dragi prieteni! 🙂
Reclame
Miercurea fără cuvinte (CDXI)
Gâlceava rațelor!
„Miercurea fără cuvinte” a început aici – pe pagina lui Carmen.
Toate cele bune, dragi prieteni! 🙂
Miercurea fără cuvinte (CDIII)
„Ziua mondială a… somnului”! (15 martie)
…dar și…
„Miercurea fără cuvinte” a început aici – pe pagina lui Carmen.
Zile frumoase și… somn ușor! 😀
Miercurea fără cuvinte (CCCXCVIII)
Iarna prin ogradă…
Miercurea fără cuvinte” a început aici – pe pagina lui Carmen.
Numai bine vă doresc! 🙂
Miercurea fără cuvinte” a început Despărțire…
Cu ani în urmă, vă scriam aici despre Lulu. Un câine deosebit, un adevărat luptător cu provocările vieții, un exemplu de tenacitate și curaj. Și un prieten minunat pentru membrii familiei lui. Astăzi am aflat că bravul de Lulu a plecat din această lume, după ce și-a îndeplinit din plin datoria sa de apărător de nădejde și prieten al oamenilor dragi. După ani de zile, când fac parte efectiv din viața noastră, momentul despărțirii de aceste suflete dragi este greu, căci au reușit să se lipească de inima celor care i-au primit cu drag în viața lor. Am să pun aici cuvintele Manuelei – prietena lui Lulu (nu cred că se potrivește cuvântul „stăpân”). Gânduri atât de emoționante, care te fac să lăcrimezi, chiar dacă nu l-ai văzut niciodată pe Lulu…
„Cand mai aud prin jur faimoasele cuvinte: “e doar un câine” mi se activează toți vulcanii din lumea asta …. pentru ca pentru mine ai fost un suflet si o inima care m-a învățat ce este demnitatea, cum trebuie sa fii mereu cu capul in sus si cum trebuie sa ai mereu curaj sa înfrunți dificultățile si obstacolele vieții. Atâta demnitate ai avut in tine încât niciodată nu te-ai lăsat luat in brațe si compătimit pentru ca aveai doar 3 lăbuțe, ne-ai schimbat viata in bine, ne-ai arătat cum trebuie trăită fiecare clipa, plină de aventura si plină de bucurie, acum dormi liniștit, ți-ai recuperat in sfârșit lăbuța pierdută in acel stupid accident, acum 14 ani, acum poți alerga liniștit după pisici si vrăbii, poți sări si mai repede pe masa, ca sa ajungi la pulpa de pui abia scoasă din cuptor si nu sa o furi si sa scapi …. ci sa o mănânci liniștit la masa …. poți sa corectezi lucrările copiilor având lângă tine cafeaua si un dop de pix pentru ronțăit…. poți sa dormi in minusculul spațiu dintre salteaua patului si structura lui , cu elasticul de par între dinti , sa sforăi liniștit si sa mai si vorbești din cand in cand … poți sa alergi după mașina vecinului si să-i musti cauciucul …. sa alergi repede la geamul din bucatarie, sa sari pe colțar si sa te uiți in jos de la etaj, cand auzi mașina mea ca se oprește in fata blocului … poți sa te sui liniștit la volan si cu geamul dat in jos sa scoți capul afara si sa râzi cu limba scoasă pana la cot !… poți in sfârșit sa te îmbrățișezi cu tata, il adorai atât de mult si era singurul care putea sa îți faca baie, aveai ochi numai pentru el … poți sa vii repede repede de afara si sa o iei la goana spre baie si sa sari in cada sa te spăl pe lăbuțe pentru ca așa făceai mereu …. intrai “încaltat” si lăsai urme peste tot… bombaneam dar nu te opreai … poți sa mănânci cu atâta zgomot ciorbița plină de legume pana cand cureți farfuria si lucește …. poți sa dai inspirație la oameni si sa scrie despre tine așa cum a facut deja un [vecin de cartier] care te vedea mereu la plimbare cu mama …. mama pe care ai vindecat-o si nu mai lua pastile pentru durere de oase pentru ca tu dormeai pe piciorul ei, sub plapuma, ascuns de tot de nici botul nu ți se vedea… poți sa fii liniștit ca nu o sa mai auzi vreun anunț la radio sau tv ca te-ai pierdut … poți sa mănânci cu sora mea împărțind la 2 un pateu cald cu brânza …. poți sa ne împingi jos din pat ca sa îți faci spațiu sa dormi…. sau poți sa te uiți la mama si să-i spui din privire ca perna ta e strâmba si nu poți sa dormi bine … poți sa iubești si sa fii iubit de toți pe care ii vei cunoaște acolo SUS… POȚI … pentru ca TU EȘTI LULU ! FRUMUSEȚEA MEA DIVINA ! La revedere LULU NOSTRU!”
Lulu (09-12-2003 ~ 17-09-2018).
Miercurea fără cuvinte (CCCLXXII)
Pisicimea română!
– Eu sunt Șefu! Ați înțeles?
Miercurea fără cuvinte” a început aici – pe pagina lui Carmen. Vă doresc o zi de miercuri cât mai frumoasă! 🙂
Miercurea fără cuvinte (CCCLXI)
Relaxare…
Inițiat de Carmen și continuat de Călin, jocul „Miercurea fără cuvinte”
s-a reîntors „Între vis și realitate”.
Să aveți o săptămână cât mai frumoasă!
Mache și Sache
Într-o grădină din apropiere de locuința noastră, mă întâmpină în fiecare dimineața două personaje simpatice, cu care mă „salut” de fiecare dată când trec pe acolo. Un câine negru, frumos și foarte lătrăcios, paznic de nădejde al curții lui și prietenul său de nedespărțit – un…. gâscan ciufulit și foarte sâsâit. Cum vă spuneam, câinele patrulează de zor în perimetrul său, încât a făcut cărări bătute pe lângă garduri. Numai că, de la o vreme încoace, în patrulările sale rapide îi ține companie și acest gâscan, care nu se lasă deloc mai prejos la viteză. Când îl vezi cum fuge în urma câinelui, „lipa-lipa” cu tălpile lui portocalii, nu poți să nu zâmbești. Iar dacă latră câinele, face și el o hărmălaie de numa`- numa`: ga, ga, ga! Cineva se amuza într-o zi de acest cuplu simpatic, zicând: „măi, măi, gâscanul ăsta se crede câine!”
Și cum pe câine am auzit că-l strigă stăpânii Michi sau Mache, m-am gândit că „sâsâitului” i s-ar potrivi numele de Sache. Mache și Sache! Frumos, nu? Lui Mache îi mai aduc câte un os dimineața și e tare bucuros. Nu mai mă latră demult, căci știe că-l așteaptă surprize gustoase de la mine. Acum trebuie să-i aduc ceva și lui Sache, altfel cum? 🙂 Și uitați, așa îmi încep eu diminețile, cu acești prieteni dragi…. necuvântători!
Porumbița
Într-o dimineață, când am ajuns la serviciu, am zărit pe pervazul ferestrei un porumbel. Nu era prima dată când păsărelele poposeau acolo. Poate și pentru că mai găseau firimituri de păine, pe care le lăsam anume acolo, pentru aceste mici vizitatoare zburătoare. De data aceasta, mica pasăre nu s-a grăbit să zboare, atunci când am dat perdeaua într-o parte, ci a rămas la locul ei, privindu-mă curioasă. Nici când am deschis fereastra și am pus niște pâine pe pervaz, nu s-a mișcat din loc, ci continua să mă privească. Le-am arătat-o colegilor și cu toți am admirat mica făptură cu privirea blândă. Apoi cineva a remarcat că la amândouă piciorușele avea niște inele cu numere pe ele. Ne-am gândit că poate să fie un porumbel voiajor, păsări vestite pentru capacitatea lor de a face curse incredibil de lungi, pentru a ajunge fix la destinația dorită, chiar dacă n-au la purtător… gps sau busolă. După o repriză prelungită de zbor, epuizați de atâta efort, fac un popas prelungit, până își mai refac puterile, apoi pornesc din nou la drum, pentru a ajunge la destinație, cu un incredibil simț al datoriei împlinite. O călătorie lungă, plină de pericole la tot pasul, căci prădătorii sunt atât de mulți.
I-am pus mâncare să-i ajungă și apă și am lăsat-o acolo, ca să se odihnească în liniște. Când am plecat, la sfârșitul programului, ne-a privit cu ochii ei frumoși, de parcă voia să-și ia rămas bun. A doua zi, când am revenit la serviciu, cu toți ne-am dus la fereastră. Mica noastră călătoare își luase zborul și era acum departe, scrutând zările din înaltul cerului, pentru a ajunge acolo unde numai ea știa că trebuie să ajungă. O adevărată minune a naturii. Una dintre nenumăratele minuni care ne înconjoară la tot pasul. Numai să le vedem…
Vă doresc o zi cât mai frumoasă! 🙂
