Friguroasele!
„Miercurea fără cuvinte” a început aici – pe pagina lui Carmen.
Numai bine, dragi prieteni! 🙂
Miercurea fără cuvinte (CCCLXXII)
Pisicimea română!
– Eu sunt Șefu! Ați înțeles?
Miercurea fără cuvinte” a început aici – pe pagina lui Carmen. Vă doresc o zi de miercuri cât mai frumoasă! 🙂
Miercurea fără cuvinte (CCLXXIV)
Toropiți de caniculă!
Miercurea fără cuvinte” a început la Carmen și continuă aici, pe pagina lui Călin.
Bucurați-vă de vară! 🙂
„Familia Miau”
Doamna Miţa este o pisică respectabilă, care de mulţi ani locuieşte în curtea părinţilor mei. Încă de când era micuţă, s-a remarcat ca o mare „vânătoreasă”, prinzând cu plăcere tot ce-i ieşea în cale, prin curte: şoricei, vrăbiuţe, porumbei. Nu o dată ne-am mirat de talentul şi de tehnica ei deosebită de a prinde şoricei, la porumbarul din curte. Cu nasul ei deosebit de fin, asemeni unui radar performant, îi dibuia imediat pe musafirii chiţăitori nepoftiţi şi doar cu o mişcare abilă, îi înhăţa în gheare pe intruşi. Şi o face de fiecare dată cu o vădită plăcere.
Şi mai îmi place un lucru la ea: are o sobrietate aparte. Nu-i place să fie mângâiată, deranjată, drăgălită. Cu figura ei serioasă, merge prin curte, fără să se uite în stânga sau în dreapta, preocupată doar de treburile ei serioase, de doamnă venerabilă.
Cel mai tare mi-a atras atenţia un lucru. Se ştie că pisicile fac mulţi pui, uneori chiar şi de două ori pe an. Ei bine, Miţa nu a făcut decât câte un pui pe an. Parcă ar fi vrut să spună: „unul, dar bun!”. În schimb, ca o bunică bună, îi adoptă cu mult drag şi grijă pe toţii puii celorlalte pisici din ogradă. Au reuşit să facă un fel de…creşă pisicească, în care micuţii pisoi erau îngrijiţi împreună, ceea ce mărturisesc că nu am mai văzut. Chiar şi în aceste poze, se vede colaborarea perfectă dintre mămici, parcă vrând să arate grija pentru progeniturile ce vor duce mai departe stirpea cea aleasă! 🙂
Sufleţele drăgălaşe, care ne fac viaţa mai frumoasă!
Micuţii pisoi, cam speriaţi de bliţul camerei foto!
Echipa mare a mustăcioaselor miorlăitoare.
Familia Miau! 🙂
Şi un cântecel vesel, care ne aduce aminte de copilărie.
Oala cu pisoi (Life in Pictures)
Dacă stai să priveşti cu atenţie la animăluţele care trăiesc în preajma noastră, nu odată avem parte de momente tare vesele, care ne descreţesc din plin frunţile. Aşa „necuvântătoare” cum sunt (sau cum le credem noi!), au şi ele umorul şi veselia lor. Poţi să fii oricât de supărat, când vezi nişte pisoi jucându-se şi făcând tot felul de giubuşlucuri, nu poţi să nu zâmbeşti din toată inima. Ca şi negricioşii din aceste fotografii, care au profitat de prezenţa unei oale vechi, pentru a o încerca cu jocurile lor simpatice. Aşa că… poftiţi la oala cu pisoi! 😀
– Mă laşi şi pe mine în oală?
– Oala aceasta este numai pentru mine! Să ştiţi!
– Mami, îi spui să mă lase şi pe mine în oală? Te rooooog! 🙂
Life in Pictures – ideea lui Costin Comba.
Doamna cu pisicile
Doamna Vali este o femeie miloasă care iubeşte mult pisicile fără stăpân de pe lângă vechiul bloc unde locuieşte. O văd în fiecare zi cum vine cu sacoşa cu mâncare pentru ocrotitele dânsei. Nu numai că le hrăneşte, aşezându-le pe bucăţi de hârtie mâncarea corect împărţită, dar le şi vorbeşte, strigându-le pe fiecare pe nume şi veghind la buna desfăşurare a festinului pisicesc. Din modesta sa pensie, doamna Vali are grijă şi de aceste sufleţele amărâte, de care… la prea puţini le pasă.
Un suflet mare!
Micul… Ochilă! 🙂
Miţa
Miţa este o pisică foarte harnică. Pasiunea ei este (cum altfel?)…vânătoarea de şoareci! Stă la pândă ore întregi şi o face cu multă răbdare şi pricepere, după „tehnici” numai de ea ştiute. Rareori aşteptarea ei este în zadar. Când vreun biet şoricel pică pradă mustăţilor ei agere şi colţilor ascuţiţi, „condamnarea” îi este deja scrisă! 😀
Are o mare plăcere: să vină cu „prada” în faţa casei, unde o savurează pe îndelete, spre ciuda vădită a celorlalţi fârtaţi, mai puţin pricepuţi în ale vânătorii.
Deunăzi am văzut-o cu nu mai puţin de …patru şoricei în gură! Numai ea ştie cum i-a prins pe toţi odată… sau pe rând!? Desigur, i-a adus imediat la uşă, pentru ca să-i vedem şi să-i admirăm „geniul pisicesc”. Nu am putut să nu imortalizez o aşa „realizare”.
Cutia cu …pisici!
De când mă ştiu am iubit animalele! Nu am putut niciodată să trec pe lângă ele, fără să-mi stârnească atenţia, interesul. Puişorii de găină, răţuştele, pisoii, căţeluşii, bobocii sau mieluşeii… toate aceste vietăţi mi-au încântat copilăria şi-mi sunt la fel de dragi şi acum.
În această vară, neamul pisicesc din curtea noastră s-a înmulţit considerabil. Numai anul acesta au apărut trei generaţii noi! Între toţi reprezentanţii familiei domneşte o armonie perfectă, fiecare ştiindu-şi bine locul în această ierarhie. Cei mici sunt atât de hazlii când încearcă cu gesturi stângace să imite abilităţile acrobatice ale seniorilor.
Cine a crescut pe lângă casă pisici, ştie că acestea sunt pur şi simplu fascinate de locurile înguste, de cutii, cotloane greu accesibile, curiozitatea fiindu-le o trăsătură definitorie. Nu o dată le-am găsit în cele mai incredibile locuri, mirându-mă de inventivitatea pe care au avut-o atunci când au reuşit să treacă de grele obstacole.
Priviţi cu câtă plăcere s-au îngrămădit într-o cutie de carton, de parcă loc mai confortabil ca acela nici nu mai există!
Somnul de după-amiază este atât de dulce….
